DECIZIE nr.286 din 7 iunie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 şi art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
Textul actului publicat în M.Of. nr. 584/6 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 şi art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Textila Sinmatex" - S.A. din Pucioasa în Dosarul nr. 115/F/2004 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dreptul judecătorului-sindic de a numi un administrator în cazul societăţilor debitoare intrate în faliment.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 25 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 115/F/2004, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 şi art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Textila Sinmatex" S.A. într-un proces având ca obiect soluţionarea cererii privind declanşarea procedurii judiciare şi a falimentului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate, aşa cum au fost ele modificate prin Legea nr. 149/2004, sunt neconstituţionale, întrucât, "dacă prin vechea redactare a Legii nr. 64/1995, legiuitorul lasă la latitudinea judecătoruluisindic să desemneze, dacă consideră că este necesar pentru protejarea intereselor creditorilor şi/sau a acţionarilor, un administrator, apreciind oportunitatea unei astfel de măsuri pe existenţa unor indicii vizând manopere dolosive, fraude, incompetenţă sau vădita greşită conducere a afacerilor debitorului, prin noua redactare, judecătorul-sindic este obligat să numească un administrator prin hotărârea de deschidere a procedurii, chiar dacă din toate actele ar reieşi că debitorul este de bună-credinţă, că este competent să-şi conducă afacerile şi că reuşita planului de reorganizare depinde în mod esenţial de conducerea activităţii, în tot de către acesta". În opinia autorului excepţiei, prin această reglementare sunt încălcate, astfel, principiul libertăţii comerţului şi al inviolabilităţii proprietăţii, "operând o indisponibilizare abuzivă a bunurilor, care afectează în esenţă dreptul de proprietate al debitorului". În ceea ce priveşte art. 54 din lege, consideră că acesta încalcă "flagrant" art. 53 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât prin "această redactare se permite numai creditorului de a invoca compensarea creanţei sale cu a debitorului, fiind exclus în mod abuziv dreptul debitorului de a invoca compensarea creanţei sale cu a creditorului, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite".
Instanţa de judecată, referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate vizând art. 41, arată că "numirea administratorului judiciar nu încalcă dreptul constituţional al libertăţii comerţului şi nu aduce atingere nici inviolabilităţii proprietăţii, întrucât, în raport de celelalte prevederi ale Legii nr. 64/1995, în special ale art. 50, judecătorul-sindic nu ridică automat dreptul de administrare al debitorului la deschiderea insolvenţei, acesta din urmă având, la rândul său, dreptul să-şi manifeste intenţia de reorganizare, situaţie în care se poate dispune doar limitarea dreptului de administrare, arătându-se condiţiile de exercitare ale acestuia".
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 din Legea nr. 64/1995, instanţa de judecată îşi exprimă opinia în sensul admiterii acesteia, cu motivarea că, prin modul de redactare a acestui text, "este îngrădită libertatea exercitării comerţului, asigurarea unei egalităţi de tratament în privinţa celor două categorii de comercianţi, creditor şi debitor, şi ar impune şi recunoaşterea dreptului debitorului, asupra căruia s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, să solicite, chiar în cadrul contestaţiei formulate potrivit art. 38 alin. 3 din Legea nr. 64/1995, compensarea creanţei sale cu cea a creditorului, când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală".
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. În susţinerea acestui punct de vedere, arată că Legea nr. 149/2004, care a modificat şi completat o serie de prevederi ale Legii nr. 64/1995, inclusiv art. 41, contestat, a avut în vedere accelerarea şi simplificarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, crearea unui echilibru între procedura reorganizării judiciare şi procedura falimentului, în sensul eliminării barierelor la ieşirea de pe piaţă a agenţilor economici, eliminarea procedurilor de executare silită individuală, ce se derulează în paralel, şi întărirea controlului asupra activităţii administratorilor şi a lichidatorilor. Printre modificările importante pe care Legea nr. 149/2004 le-a adus Legii nr. 64/1995 s-a aflat şi desemnarea obligatorie a administratorului încă de la data deschiderii procedurii, în vederea împiedicării sustragerii frauduloase din averea debitorului. Mai mult, întrucât judecătorul nu ridică automat dreptul de administrare al debitorului la deschiderea procedurii insolvenţei, debitorul având dreptul de a-şi manifesta intenţia de reorganizare, potrivit art. 91 alin. (1) lit. a) din lege, situaţie în care se poate dispune limitarea dreptului de administrare cu arătarea condiţiilor exercitării acestuia, numirea administratorului nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, principiile economiei de piaţă şi inviolabilitatea proprietăţii private.
În ceea ce priveşte art. 54 din lege, arată că prevederea criticată îşi are temeiul în lărgirea ariei de garanţii ale creditorului, prin dreptul de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite.
Guvernul, referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 din Legea nr. 64/1995, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, având de soluţionat excepţii de neconstituţionalitate ce vizau competenţa judecătorului-sindic de a ridica dreptul administratorului societăţii debitoare intrate în faliment de a-şi administra singură averea şi de a numi un administrator, a statuat că aceste reglementări sunt conforme cu litera şi spiritul dispoziţiilor constituţionale, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul faţă de care s-a declanşat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferă pierderi continue din averea sa ori se află în situaţia în care nu există posibilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate. Acest text, arată Guvernul, este de altfel o aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea".
Cu privire la art. 54 din lege, arată că prin această reglementare se garantează dreptul de proprietate al creditorilor, în sensul art. 44 din Constituţie, particularizat prin dreptul de creanţă asupra patrimoniului debitorului. Mai exact, este o aplicare a jurisprudenţei constituţionale potrivit căreia, pentru situaţii deosebite, legiuitorul aplică soluţii deosebite. În consecinţă, consideră că excepţia este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că textele criticate sunt constituţionale, arătând că scopul legii este tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plăţi, iar prin prevederile criticate se realizează respectarea întocmai a obligaţiilor statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorulraportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Excepţia are ca obiect prevederile art. 41 şi art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.066 din 17 noiembrie 2004.
Aceste prevederi legale au următorul conţinut:
- Art. 41: "Prin hotărârea de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va desemna un administrator, stabilindu-i atribuţiile, potrivit art. 24, precum şi remuneraţia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului.";
- Art. 54: "Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii." Autorul excepţiei consideră că textele legale criticate încalcă principiul libertăţii comerţului şi cel al inviolabilităţii proprietăţii private, "operând o indisponibilizare abuzivă a bunurilor care afectează, în esenţă, dreptul de proprietate al debitorului".
Textele constituţionale considerate de autorul excepţiei a fi încălcate sunt cele ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5), texte a căror redactare este următoarea:
- Art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai soluţionat excepţii ce aveau ca obiect dreptul judecătorului-sindic de a numi un administrator în cazul societăţii debitoare intrate în faliment. În acest sens sunt Decizia nr.279 din 29 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.858 din 20 septembrie 2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. d) şi art. 401 din Legea nr. 64/1995, precum şi Decizia nr.504 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.106 din 2 februarie 2005, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi art. 401 din Legea nr. 64/1995.
În aceste decizii Curtea a constatat că aceste texte de lege nu numai că nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, sunt conforme cu litera şi spiritul acestora, ele având ca finalitate încetarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul faţă de care s-a declanşat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferă pierderi continue din averea sa ori se află în situaţia în care nu există probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate şi încredinţarea acestei administrări unui administrator sau lichidator, după caz.
De asemenea, prin Decizia nr.138 din 8 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.300 din 6 mai 2003, Curtea a reţinut că "posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loială şi condiţiile necesare pentru valorificarea tututor factorilor de producţie, neaducându-se astfel atingere textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a)".
În aceste decizii Curtea a mai constatat că reglementările legale ce aveau ca obiect dreptul judecătorului-sindic de a numi un administrator în cazul societăţii debitoare intrate în faliment sunt constituţionale şi în raport cu art. 136 alin. (5) din Constituţie, deoarece se operează numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esenţă dreptul de proprietate al debitorului.
Curtea, prin Decizia nr.224 din 3 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.603 din 26 septembrie 2001, a decis că inviolabilitatea proprietăţii trebuie înţeleasă "în condiţiile legii", aşa cum, de altfel, stabileşte şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.
Atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate în aceste decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 din lege, text care reglementează posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa atunci când sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legea civilă (art. 1143 şi 1144) în materie de compensare legală, Curtea constată, de asemenea, că nu pot fi primite. Prin această prevedere se garantează dreptul de creanţă al creditorului asupra patrimoniului debitorului.
Astfel, prin indisponibilizarea averii debitorului se urmăreşte evitarea diminuării masei credale a creditorilor înscrişi în adunarea creditorilor. În acest sens dispoziţiile art. 1718 din Codul civil stabilesc, cu valoare de principiu, că patrimoniul unei persoane reprezintă gajul general al creditorilor acesteia pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor sale.
Referitor la invocarea încălcării art. 53 din Constituţie, Curtea constată că acest text nu are incidenţă în cauză, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute în titlul II din Constituţie, la care se referă acest text constituţional.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 şi art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Textila Sinmatex" - S.A. din Pucioasa în Dosarul nr. 115/F/2004 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Joi, 24 septembrie 2026, 12:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.