HOTĂRÂRE nr.710 din 12 iulie 2005
privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în semestrul I al anului 2005
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 629/19 iul. 2005 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, cu suma de 50.000 mii lei (RON) la capitolul 68.01 "Transporturi şi comunicaţii", titlul Cheltuieli materiale şi servicii".
(2) Fondurile prevăzute la alin. (1) se utilizează pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii.
Art. 2. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Art. 3. - Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 4. - Cu sumele rămase neutilizate până la data de 10 decembrie 2005, la propunerea ordonatorului principal de credite, se reîntregeşte Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,
Gheorghe Dobre
Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu
Bucureşti, 12 iulie 2005.
Nr. 710.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.