ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.102 din 14 iulie 2005
privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 646/21 iul. 2005 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte condiţiile în care cetăţenii Uniunii Europene şi ai statelor membre ale Spaţiului Economic European şi membrii acestora de familie îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie şi şedere, precum şi dreptul de şedere permanentă pe teritoriul României, precum şi limitele exercitării acestor drepturi din motive de ordine publică, securitate naţională sau sănătate publică.
Art. 2. - (1) În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
1. cetăţean al Uniunii Europene - orice persoană care are cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;
2. stat membru - stat membru al Uniunii Europene;
3. membru de familie:
4. rezident - cetăţean al Uniunii Europene, posesor al unui certificat de înregistrare, sau membru de familie al acestuia, posesor al unui permis de şedere;
5. rezident permanent - cetăţean al Uniunii Europene, posesor al unei cărţi de şedere permanentă, sau membru de familie al acestuia, posesor al unui permis de şedere permanentă;
6. persoane aflate în întreţinere - orice alt membru de familie, indiferent de cetăţenie, care nu se încadrează în definiţia prevăzută la pct. 3 şi care, în ţara de origine sau de provenienţă, se află în întreţinerea cetăţeanului Uniunii Europene.
(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, sintagmele activitate dependentă şi activitate independentă sunt definite potrivit art. 7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. - Cetăţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor care intră şi locuiesc legal în România beneficiază de următoarele drepturi şi libertăţi:
Art. 4. - Pe timpul şederii în România cetăţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor sunt obligaţi să respecte legislaţia română.
CAPITOLUL II
Intrarea, şederea şi ieşirea pe/de pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor
SECŢIUNEA 1
Intrarea pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor
Art. 5. - (1) Intrarea cetăţenilor Uniunii Europene pe teritoriul României este permisă prin toate punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului internaţional de persoane, cu condiţia prezentării documentului naţional de identitate, a paşaportului sau a unui document eliberat în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă pentru cetăţenii Uniunii Europene, valabil, fără a se aplica ştampila de intrare de către organele poliţiei de frontieră în oricare dintre aceste documente.
(2) Străinilor care nu au cetăţenia Uniunii Europene şi sunt membri de familie ai persoanelor prevăzute la alin. (1) li se permite intrarea pe teritoriul României în următoarele condiţii:
Art. 6. - (1) Cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi membrilor familiilor lor li se refuză intrarea pe teritoriul statului român numai în următoarele situaţii:
(2) În cazul membrilor de familie ai unui cetăţean al Uniunii Europene, care nu au cetăţenia Uniunii Europene, li se refuză intrarea pe teritoriul României în cazul în care împotriva lor a fost dispusă o interdicţie de intrare în ţară, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai pe perioada de valabilitate a acestei măsuri.
(3) Refuzul permiterii intrării pe teritoriul României se comunică de către organele poliţiei de frontieră de îndată, în scris, împreună cu motivele care au stat la baza dispunerii acestei măsuri.
(4) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), înainte de comunicarea refuzului permiterii intrării pe teritoriul României în condiţiile alin. (3), persoanei i se acordă o perioadă de timp pe care o consideră necesară, în care să intre în posesia documentelor pe baza cărora se permite intrarea pe teritoriul României.
(5) La împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), persoanei în cauză i se comunică refuzul permiterii intrării pe teritoriul României în condiţiile prevăzute la alin. (3).
SECŢIUNEA a 2-a
Ieşirea de pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor
Art. 7. - Cetăţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor pot părăsi teritoriul României pe baza prezentării documentelor şi cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor privind aplicarea ştampilei de către organele poliţiei de frontieră, prevăzute la art. 5 alin. (1) sau, după caz, alin. (2).
Art. 8. - (1) Cetăţenilor Uniunii Europene sau, după caz, membrilor familiilor lor nu li se permite ieşirea din ţară în următoarele situaţii:
(2) Refuzul permiterii ieşirii de pe teritoriul României se comunică de către organele poliţiei de frontieră de îndată, în scris, împreună cu motivele care au stat la baza dispunerii acestei măsuri.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), înainte de comunicarea refuzului permiterii ieşirii de pe teritoriul României în condiţiile alin. (2), persoanei i se acordă o perioadă de timp pe care o consideră necesară, în care să intre în posesia documentelor pe baza cărora se permite ieşirea de pe teritoriul României.
(4) Măsura de nepermitere a ieşirii încetează de drept dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) sau c) dovedeşte, cu documente emise de autorităţile competente, potrivit legii, că:
SECŢIUNEA a 3-a
Şederea pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor
Art. 9. - În termen de cel mult 15 zile de la data intrării pe teritoriul României, cetăţenii Uniunii Europene sau, după caz, membrii familiilor lor au obligaţia de a se prezenta la cea mai apropiată formaţiune teritorială a Poliţiei Române, a Poliţiei de Frontieră Române sau a Autorităţii pentru străini, pentru a-şi declara prezenţa în România.
Art. 10. - (1) Pe durata şederii în România, cetăţenii Uniunii Europene sau, după caz, membrii familiilor lor sunt obligaţi să declare la oricare dintre autorităţile prevăzute la art. 9 următoarele:
(2) Declaraţiile prevăzute la alin. (1) se fac în termen de 15 zile de la producerea evenimentului.
Art. 11. - Pe durata şederii în România, cetăţenii Uniunii Europene sau, după caz, membrii familiilor lor au obligaţia de a se supune controalelor de specialitate ale organelor competente române, efectuate în aceleaşi condiţii ca şi cele aplicabile cetăţenilor români.
CAPITOLUL III
Condiţiile exercitării dreptului de şedere pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene, precum şi de membrii familiilor lor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 12. - (1) Cetăţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor, care au intrat legal pe teritoriul României, beneficiază de drept de şedere pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în ţară, fără îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot rămâne pe teritoriul României numai până la împlinirea termenului de 3 luni de la data intrării, cu excepţia situaţiei în care li se acordă dreptul de rezidenţă.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot beneficia de drept de rezidenţă pe teritoriul României, care se acordă pentru o şedere de peste 3 luni, în condiţiile secţiunii a 2-a a prezentului capitol.
(4) Dreptul de rezidenţă permanentă se acordă pe perioadă nedeterminată persoanelor prevăzute la alin. (1) care îndeplinesc condiţiile prevăzute în cadrul secţiunii a 3-a a prezentului capitol.
SECŢIUNEA a 2-a
Dreptul de rezidenţă
Art. 13. - (1) Cetăţenilor Uniunii Europene aflaţi în una dintre următoarele situaţii li se poate acorda, la cerere, dreptul de rezidenţă în România:
(2) Dreptul de rezidenţă are o durată determinată de perioada în care titularul acestuia se află în mod efectiv în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) care au stat la baza acordării dreptului respectiv.
(3) Rezidentul care s-a aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) pentru o perioadă mai mare de un an şi ulterior a devenit şomer, în condiţiile legii, beneficiază, în continuare, de dreptul de rezidenţă, pe perioada în care are această calitate.
(4) Rezidentul care s-a aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) pentru o perioadă de cel mult 12 luni şi ulterior a devenit şomer, în condiţiile legii, beneficiază de dreptul de rezidenţă pentru o perioadă de 6 luni de la data obţinerii acestei calităţi.
(5) Rezidentul care nu se mai află în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), dar care nu a devenit şomer şi urmează un program de pregătire profesională la o instituţie dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. c), beneficiază, în continuare, de dreptul de rezidenţă acordat, doar dacă pregătirea se desfăşoară în domeniul de activitate pentru care i s-a acordat acest drept.
(6) Pe perioada în care rezidentul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se află în incapacitate temporară de muncă datorată unei boli sau unui accident, beneficiază, în continuare, de dreptul de rezidenţă acordat.
Art. 14. - (1) Persoanele care nu au cetăţenia Uniunii Europene şi sunt membri de familie ai persoanei care a devenit rezident în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) beneficiază de drept de rezidenţă, de la data intrării pe teritoriul României, pentru aceeaşi perioadă în care persoana respectivă îşi păstrează calitatea de rezident.
(2) Copiii aflaţi în întreţinere, precum şi soţul sau soţia persoanei care a devenit rezident în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. c), dar care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, beneficiază de drept de rezidenţă, de la data intrării pe teritoriul României, pentru aceeaşi perioadă în care persoana respectivă îşi păstrează calitatea de rezident.
Art. 15. - (1) În vederea acordării dreptului de rezidenţă, cetăţeanul Uniunii Europene depune la formaţiunea teritorială competentă a Autorităţii pentru străini, o cerere însoţită de documentul naţional de identitate sau paşaportul, valabil, precum şi de următoarele documente, după caz:
Art. 16. - În vederea acordării dreptului de rezidenţă, cetăţeanul Uniunii Europene aflat în situaţia prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. d) depune la formaţiunea teritorială competentă a Autorităţii pentru străini o cerere însoţită de documentul naţional de identitate sau paşaportul, valabil, precum şi de următoarele documente:
Art. 17. - (1) Dacă pe baza documentelor depuse de persoanele prevăzute la art. 15 şi 16, organele competente care au primit cererile constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea dreptului de rezidenţă, eliberează acestora certificatele de înregistrare în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii cererii.
(2) În cazul în care organele competente constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea dreptului de rezidenţă, solicită persoanelor ca, într-un termen considerat necesar de acestea, dar nu mai mare de 30 de zile, să prezinte eventualele documente care mai sunt necesare în vederea soluţionării cererii. Dacă după termenul stabilit se constată, în continuare, că nu sunt îndeplinite condiţiile, organele competente comunică în scris refuzul acordării dreptului de rezidenţă, precum şi motivele care au stat la baza acestei decizii.
Art. 18. - (1) Dreptul de rezidenţă, acordat în condiţiile art. 17 alin. (1) persoanelor prevăzute la art. 16, este valabil pe toată perioada pentru care rezidentul ai cărui membri de familie sunt are drept de şedere, precum şi în următoarele situaţii, pe perioada pentru care acestea fac dovada la autorităţile care le-au acordat dreptul de rezidenţă că deţin mijloace de întreţinere cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România:
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), dobândirea ulterioară a dreptului de rezidenţă permanentă, în condiţiile prevăzute în cadrul secţiunii a 3-a din prezentul capitol, este condiţionată de continuarea şederii pe teritoriul României a persoanelor prevăzute la art. 16, în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-d).
Art. 19. - (1) În vederea acordării dreptului de rezidenţă, membrul de familie al rezidentului, care nu este cetăţean al Uniunii Europene, depune la formaţiunea teritorială competentă a Autorităţii pentru străini o cerere însoţită de următoarele documente:
(2) La depunerea cererii prevăzute la alin. (1) organele competente eliberează solicitantului o adeverinţă care atestă depunerea, a cărei valabilitate este de 6 luni. Această adeverinţă conferă titularului un drept de şedere temporară până la soluţionarea cererii de acordare a dreptului de rezidenţă.
(3) În termenul prevăzut la alin. (2) organele competente efectuează toate verificările necesare pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a dreptului de rezidenţă, inclusiv, după caz, cele referitoare la elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că este o căsătorie de convenienţă, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Dacă, pe baza verificărilor prevăzute la alin. (3), organele competente care au primit cererea constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea dreptului de rezidenţă, eliberează solicitantului "permisul de şedere pentru membrul de familie al unui cetăţean al Uniunii Europene", în termenul prevăzut la alin. (2).
(5) În cazul în care organele competente constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea dreptului de rezidenţă, devin aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la refuzul prelungirii dreptului de şedere temporară.
Art. 20. - (1) Valabilitatea permisului de şedere prevăzut la art. 19 alin. (4) este de maximum 5 ani de la data emiterii şi este stabilită în funcţie de următoarele condiţii cumulative:
(2) Permisul de şedere prevăzut la art. 19 alin. (4) îşi pierde valabilitatea în cazul absenţei temporare de pe teritoriul României a titularului pentru mai mult de 6 luni în decurs de un an, cu următoarele excepţii:
Art. 21. - (1) Dreptul de rezidenţă acordat persoanelor prevăzute la art. 19 este valabil pe toată perioada pentru care rezidentul ai cărui membri de familie sunt are drept de şedere, precum şi în următoarele situaţii, pe perioada pentru care acestea fac dovada la autorităţile care le-au acordat dreptul de rezidenţă că deţin mijloace de întreţinere cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România:
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), dobândirea ulterioară a dreptului de rezidenţă permanentă, în condiţiile prevăzute în cadrul secţiunii a 3-a din prezentul capitol, este condiţionată de continuarea şederii pe teritoriul României a persoanelor prevăzute la art. 16, în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-c), şi de existenţa asigurării de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România pe toată perioada şederii.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) dreptul de rezidenţă al copiilor ori părintelui în îngrijirea căruia aceştia se află rămâne valabil până la terminarea studiilor, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative, indiferent de cetăţenia acestor persoane:
SECŢIUNEA a 3-a
Dreptul de rezidenţă permanentă
Art. 22. - (1) Cetăţenii Uniunii Europene care au o şedere continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 5 ani beneficiază de dreptul de rezidenţă permanentă.
(2) De acelaşi drept beneficiază şi rezidenţii care nu au cetăţenia Uniunii Europene şi care au o şedere continuă pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 5 ani, în calitate de membru de familie al unui rezident sau rezident permanent care este cetăţean al Uniunii Europene, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 21.
(3) La stabilirea continuităţii perioadei de şedere nu se iau în calcul:
Art. 23. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 22, dreptul de şedere permanentă se acordă, anterior împlinirii perioadei continue de 5 ani de şedere, în cazul rezidenţilor care:
(2) Perioadele de şomaj, de concediu medical sau de încetare a activităţii datorate îmbolnăvirii ori unui accident, precum şi orice alte perioade de încetare a activităţii pentru motive neimputabile persoanei în cauză se iau în calcul la stabilirea continuităţii perioadelor prevăzute la alin. (1).
(3) Condiţiile referitoare la durata şederii şi angajării, stabilite la alin. (1) lit. a), şi condiţia referitoare la durata şederii, stabilită la alin. (1) lit. b), nu se vor aplica dacă persoana care este angajată sau desfăşoară activităţi economice în mod independent este căsătorită cu un cetăţean român.
(4) În cazul în care cetăţeanul Uniunii Europene dobândeşte dreptul de rezidenţă permanentă în baza alin. (1), membrii de familie ai acestuia, indiferent de cetăţenie, au drept de rezidenţă permanentă numai dacă gospodăresc împreună cu acesta pe teritoriul României.
(5) În cazul în care rezidentul care desfăşura activităţi dependente sau independente decedează în perioada de activitate, dar anterior dobândirii, în condiţiile stabilite la alin. (1), a dreptului de şedere permanentă, membrii de familie care au gospodărit împreună cu acesta pe teritoriul României pot dobândi dreptul de rezidenţă permanentă, dacă:
Art. 24. - (1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 22 şi 23, pentru a beneficia sau pentru a li se acorda, după caz, dreptul de rezidenţă permanentă, se pot adresa cu o cerere formaţiunilor teritoriale competente ale Autorităţii pentru străini, în vederea eliberării Cărţii de şedere permanentă pentru cetăţenii Uniunii Europene, respectiv a Permisului de rezidenţă permanentă pentru membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene.
(2) Procedura eliberării documentelor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, elaborate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi aprobate de Guvern.
CAPITOLUL III
Restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor lor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 25. - (1) Autorităţile române competente pot restrânge exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene sau de către membrii de familie ai acestora numai din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică.
(2) Împotriva cetăţenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora, indiferent de cetăţenie, care au drept de rezidenţă permanentă, se pot dispune, în condiţiile legii, măsuri specifice de restrângere a dreptului la liberă circulaţie numai pentru motive de ordine publică şi securitate naţională.
(3) Dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul României, în cazul următoarelor categorii de cetăţeni ai Uniunii Europene, poate fi restrâns numai pentru motive de securitate naţională:
(4) Adoptarea de către organele competente a oricărei decizii de restrângere a dreptului la libera circulaţie, în special a celor cu privire la îndepărtarea de pe teritoriul României, dispuse în condiţiile legii, se face numai cu luarea în considerare a duratei efective a şederii persoanei în cauză pe teritoriul României, a vârstei acesteia, a stării de sănătate, a situaţiei familiale şi economice, a gradului de integrare socială şi culturală în România şi al asigurării menţinerii legăturilor sale cu ţara de origine.
(5) Orice măsură de restrângere a dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor lor nu poate avea decât caracter temporar şi poate fi dispusă numai pentru o durată de timp limitată la perioada necesară încetării motivelor care au stat la baza adoptării acesteia.
(6) Decizia de restrângere a dreptului la liberă circulaţie se comunică cetăţeanului Uniunii Europene sau membrului de familie al acestuia în scris, în condiţiile legii, de către Autoritatea pentru străini ori de formaţiunile sale teritoriale. Decizia trebuie să conţină motivele care au stat la baza dispunerii unei astfel de măsuri şi, dacă este cazul, termenul în care cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia trebuie să părăsească teritoriul României.
Art. 26. - Modalităţile prin care se poate restrânge exerciţiul liberei circulaţii pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor acestora sunt următoarele:
SECŢIUNEA a 2-a
Persoanele indezirabile
Art. 27. - (1) Declararea ca indezirabil constituie o măsură administrativă de autoritate, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea Autorităţii pentru străini sau a altor instituţii cu competenţe în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale, care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor prevăzute la alin. (1).
(3) Procurorul se pronunţă prin ordonanţă motivată, în termen de 5 zile de la primirea propunerii formulate în condiţiile alin. (2) şi, în cazul aprobării acesteia, transmite ordonanţa de declarare ca indezirabil la Autoritatea pentru străini pentru a fi pusă în executare. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională, în conţinutul ordonanţei nu vor fi menţionate motivele care stau la baza acestei decizii.
(4) Dreptul de şedere al străinului încetează de drept de la data emiterii ordonanţei de declarare ca indezirabil.
(5) Punerea în executare a ordonanţei de declarare ca indezirabil se realizează prin escortarea străinului până la frontieră sau în ţara de origine, de către personalul specializat al Autorităţii pentru străini.
(6) Perioada pentru care un străin poate fi declarat indezirabil este de la 1 la 10 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri.
(7) Prelungirea termenului se va face în condiţiile prevăzute la alin. (2).
(8) Persoanele declarate indezirabile vor fi comunicate de Autoritatea pentru străini Direcţiei generale afaceri consulare.
Art. 28. - (1) Ordonanţa de declarare ca indezirabil se aduce la cunoştinţă străinului de către Autoritatea pentru străini, în condiţiile prevăzute la art. 81 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru raţiuni de siguranţă naţională se poate face numai în condiţiile stabilite şi către destinatarii prevăzuţi în mod expres de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate. Asemenea date şi informaţii nu pot fi, sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoştinţă străinului declarat indezirabil.
Art. 29. - (1) Ordonanţa de declarare ca indezirabil poate fi atacată de străinul împotriva căruia a fost dispusă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa se pronunţă în termen de 3 zile de la data primirii cererii. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă.
(2) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a ordonanţei de declarare ca indezirabil a străinului. În cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea de pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării ordonanţei de declarare ca indezirabil, până la soluţionarea acţiunii. Instanţa va soluţiona cererea de suspendare, de urgenţă, hotărârea pronunţată în acest caz fiind executorie de drept.
SECŢIUNEA a 3-a
Expulzarea
Art. 30. - (1) Împotriva cetăţeanului Uniunii Europene sau a membrului de familie al acestuia, care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul României, poate fi dispusă măsura expulzării în condiţiile prevăzute de Codul penal şi Codul de procedură penală, cu respectarea prevederilor art. 25.
(2) Dreptul de şedere al persoanei prevăzute la alin. (1) încetează de drept la data la care a fost dispusă măsura expulzării.
(3) Instanţa poate dispune ca, până la efectuarea expulzării, persoana să fie luată în custodie publică.
(4) În situaţia prevăzută la alin. (3) se aplică în mod corespunzător prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la luarea în custodie publică.
Art. 31. - (1) Cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante.
(2) Interdicţia de expulzare durează până la dispariţia motivelor pe care a fost întemeiată.
(3) Persoana care se află în situaţia prevăzută la alin. (1) poate fi expulzată pentru motive de siguranţă naţională sau ordine publică.
(4) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) este de competenţa instanţei de judecată, în urma comunicării efectuate de către Autoritatea pentru străini.
SECŢIUNEA a 4-a
Alte măsuri restrictive
Art. 32. - (1) Măsura îndepărtării de pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie ai acestora, pentru motive de sănătate publică, poate fi dispusă de către Autoritatea pentru străini, cu avizul Ministerului Sănătăţii, numai în cazul în care, pe baza analizelor medicale efectuate de către persoana în cauză la un interval de cel mult 3 luni de la intrarea pe teritoriul României, se constată existenţa unei afecţiuni dintre cele stabilite potrivit prevederilor alin. (3).
(2) Efectuarea analizelor prevăzute la alin. (1) de către persoana în cauză poate fi dispusă numai în cazul în care există indicii temeinice că, la data intrării pe teritoriul României, suferea de una dintre afecţiunile stabilite potrivit alin. (3).
(3) Lista afecţiunilor care justifică măsura nepermiterii sau a îndepărtării de pe teritoriul României se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se stabileşte în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
(4) Aplicarea măsurii îndepărtării de pe teritoriul României a persoanei aflate în situaţia prevăzută la alin. (1) se face în condiţiile stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale
Art. 33. - (1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi cetăţenilor statelor care fac parte din Spaţiul Economic European.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr. 309/2004 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.593 din 1 iulie 2004.
Art. 34. - Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie pe teritoriul statelor membre.
Art. 35. - Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
Ministrul economiei şi comerţului,
Codruţ Ioan Şereş
Ministrul integrării europene,
Ene Dinga
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu
Bucureşti, 14 iulie 2005.
Nr. 102.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.