DECIZIE nr.283 din 7 iunie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ale art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989
Textul actului publicat în M.Of. nr. 657/25 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ale art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Rodica Pricop în Dosarul nr. 2.163/CIV/2004 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind litigii de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ca inadmisibilă, arătând că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 22 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.163/CIV/2004, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989 şi ale art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Rodica Pricop.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contravin principiului constituţional al neretroactivităţii legii, cuprins în art. 15 alin. (2), deoarece "stabileşte cauze de nulitate absolută retroactiv" şi "se aplică unor situaţii juridice create înainte de intrarea sa în vigoare".
Pentru aceleaşi considerente autorul excepţiei susţine şi neconstituţionalitatea prevederilor art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989.
De asemenea, arată că prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, această prevedere legală "creează un dezechilibru pe plan procesual între foştii proprietari şi foştii chiriaşi, instituind în sarcina acestora din urmă o prezumţie de rea-credinţă".
Se mai susţine că prin aceste prevederi legale sunt încălcate şi principiile constituţionale ale garantării şi ocrotirii proprietăţii, cuprinse în art. 44 şi art. 136 din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 şi art. 136 din Constituţie, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este inadmisibilă, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, arată că din cuprinsul motivării excepţiei rezultă că obiectul acesteia îl reprezintă doar alin. (2) al acestui articol. În legătură cu pretinsa neconstituţionalitate a textului de lege criticat, Guvernul apreciază că acesta nu contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece "un act de înstrăinare încheiat în condiţiile în care ambele părţi au fost de rea-credinţă era considerat nul absolut, chiar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001", astfel încât textul de lege criticat nu retroactivează.
În ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că acest text de lege nu instituie un tratament inegal între persoanele care revendică imobile preluate de stat fără titlu şi dobânditorii de bună-credinţă, întrucât cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite.
Se mai arată că prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu contravin dispoziţiilor art. 44 şi 136 din Constituţie, ci reprezintă "o aplicare a principiului constituţional al ocrotirii proprietăţii private" (...) "din perspectiva proprietarului care a cumpărat imobilul de la stat, în baza legii în vigoare la data respectivă şi cu respectarea întocmai a prevederilor acesteia, fiind, deci, de bună-credinţă în momentul cumpărării".
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiată. În acest sens se arată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 15 din Constituţie, deoarece, "aplicând principiul ocrotirii buneicredin ţe şi pe cel al aparenţei de drept, (...) nu are caracter novator şi, prin urmare, nu retroactivează".
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003, se arată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 146 lit. d) din Constituţie, excepţiile de neconstituţionalitate pot avea ca obiect numai legile şi ordonanţele, astfel încât excepţia este inadmisibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din data de 22 noiembrie 2004, îl constituie prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.75 din 14 februarie 2001, precum şi prevederile art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.324 din 14 mai 2003.
Legea nr. 10/2001 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 4 aprilie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, art. 46 din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 50, fără a se modifica soluţia legislativă anterioară.
Curtea constată că, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei, este criticat pentru motive de neconstituţionalitate doar alin. (2) al art. 46 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 50 alin. (2) în urma republicării. Prin prezenta decizie, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestui text de lege, care are următorul cuprins: "(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă." Art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003 prevede: "2.1. Preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, cu modificările ulterioare, sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil.
A. Preluările de imobile în baza celorlalte acte normative de naţionalizare (este cazul Decretului nr.232/1948 pentru naţionalizarea unor întreprinderi de căi ferate particulare, Decretului nr.302/1948 pentru naţionalizarea instituţiilor sanitare particulare, Decretului nr.303/1948 pentru naţionalizarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice, Decretului nr.134/1949 pentru naţionalizarea unităţilor sanitare ca: farmaciile urbane din reşedinţe şi nereşedinţe de judeţ şi centre importante muncitoreşti, laboratoare chimicofarmaceutice, drogherii medicinale, depozite de medicamente şi laboratoare de analize medicale, cu completările ulterioare, Decretului nr.92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului nr.418/1953 pentru naţionalizarea farmaciilor particulare) sunt considerate ca fiind preluate «cu titlu», în măsura în care s-au respectat condiţiile stabilite de acestea.
B. În cazul în care entitatea notificată soluţionează o notificare având ca obiect imobile care au fost preluate prin actele normative enunţate la lit. A, aceasta este în măsură să se pronunţe şi cu privire la calificarea «fără titlu», în cazul în care apreciază că preluarea respectivă nu s-a încadrat în condiţiile actului de naţionalizare." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 şi art. 136 din Constituţie, al căror conţinut este următorul:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de orice altă natură discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 136: "(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele: I. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele [...]", iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare [...]." Astfel, hotărârile Guvernului nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea putând fi atacate numai pe calea contenciosului administrativ. Pentru aceste motive, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, instanţa judecătorească trebuia să respingă această excepţie printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. Întrucât instanţa de judecată nu s-a conformat acestor dispoziţii legale, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003 să fie respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituţională.
II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea s-a pronunţat în mod constant asupra constituţionalităţii acestui text de lege, prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Astfel, prin Decizia nr.71 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.211 din 1 aprilie 2003, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că un act de înstrăinare consimţit de un neproprietar este esenţialmente viciat, fiind lipsit de eficienţă juridică, întrucât este de principiu că nimeni nu poate transmite altuia mai mult decât are el însuşi (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet). Prin urmare, se poate susţine că prevederea expresă a unei sancţiuni cu o asemenea finalitate nu are caracter retroactiv. Mai mult,
examinând teza întâi a art. 46 alin. (2) prin raportare la teza a doua a aceluiaşi text, Curtea constată că, deşi nu se prevede în mod expres nulitatea, aceasta are în vedere actele de înstrăinare încheiate cu rea-credinţă. Astfel, se impune concluzia că textul de lege criticat nu are caracter novator şi, prin urmare, nu retroactivează.
Atât soluţia pronunţată în decizia anterior menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
În prezenta cauză, autorul excepţiei invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, arătând că textul de lege criticat "creează un dezechilibru pe plan procesual între foştii proprietari şi foştii chiriaşi (...)".
Curtea constată că aceste susţineri nu sunt întemeiate, deoarece foştii proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pe de o parte, şi chiriaşii unor astfel de imobile, pe de altă parte, se află în situaţii obiectiv diferite, astfel încât nici statutul lor juridic nu poate fi identic. De altfel, în sensul jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât situaţia juridică diferită a anumitor categorii de persoane justifică aplicarea unui regim juridic diferit.
În ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privată, şi ale art. 136, referitoare la regimul proprietăţii, Curtea constată că, în sensul jurisprudenţei sale (de exemplu, Decizia nr.41 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.210 din 31 martie 2003), dispoziţiile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii se aplică numai după dobândirea dreptului de proprietate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2.1 lit. A şi B din anexa la Hotărârea Guvernului nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Rodica Pricop în Dosarul nr. 2.163/CIV/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind litigii de muncă şi asigurări sociale.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lăpădat

Miercuri, 23 septembrie 2026, 21:34

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.