ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.116 din 14 iulie 2005
pentru modificarea şi completarea Legii gazelor nr. 351/2004
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 660/25 iul. 2005 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.679 din 28 iulie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Litera f) a articolului 8 va avea următorul cuprins:
2. Alineatul (6) al articolului 10 va avea următorul cuprins:
"(6) Ordinele şi deciziile emise de preşedintele ANRGN pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."
3. Alineatul (1) al articolului 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Comitetul de reglementare al ANRGN este asistat de un consiliu consultativ format din 11 membri numiţi prin decizie a primului-ministru, pe baza propunerilor preşedintelui ANRGN primite din partea:
4. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - (1) Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal, inclusiv drepturile băneşti pentru perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii, în interesul serviciului, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivelul ANRGN."
5. Alineatul (3) al articolului 65 va avea următorul cuprins:
"(3) Evaluarea condiţiilor tehnice şi economice privind asigurarea accesului solicitanţilor la sistem, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), se determină în baza unui studiu de fezabilitate pe care operatorul licenţiat are obligaţia de a-l realiza cu respectarea următoarelor termene:
6. După alineatul (3) al articolului 65 se introduc patru noi alineate, alineatele (4), (5), (6) şi (7), cu următorul cuprins:
"(4) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (3) rezultatele studiului vor fi comunicate solicitanţilor, cu titlu gratuit.
(5) Operatorul licenţiat are obligaţia de a realiza lucrările respective în termen de un an de la finalizarea studiului, dacă realizarea obiectivelor/conductelor este economic justificată, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
(6) În caz contrar, exclusiv în situaţia prevăzută la alin. (2), operatorul licenţiat este obligat să realizeze obiectivele/sistemele în termenul prevăzut la alin. (5).
(7) Solicitantul va participa la finanţarea lucrării cu o cotă-parte reprezentând acea valoare a lucrării care, potrivit studiului de fezabilitate, nu este economic justificată pentru operatorul licenţiat."
7. După capitolul VII "Acces şi refuz de acces" se introduce un nou capitol, capitolul VII1 "Noua infrastructură", cuprinzând articolele 691-699, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL VII1
Noua infrastructură
Art. 691 - (1) Noile infrastructuri majore pentru gaze naturale, respectiv interconectările dintre statele membre, instalaţiile GNL şi instalaţiile de depozitare, pot fi scutite, la cerere, de prevederile legislaţiei în vigoare, referitoare la accesul terţilor la sistemele de transport, distribuţie, depozitare şi la conductele din amonte, precum şi de metodologiile de tarifare, în următoarele condiţii:
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi creşterilor semnificative de capacitate a infrastructurilor existente, precum şi modificărilor acestor infrastructuri care permit dezvoltarea unor noi surse de furnizare de gaze naturale.
Art. 692. - ANRGN hotărăşte asupra scutirilor prevăzute la art. 691, adoptând o decizie motivată corespunzător. Decizia ANRGN se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 693. - Scutirea poate acoperi în întregime sau parţial noua infrastructură, infrastructura existentă cu capacitate semnificativ mărită sau modificarea infrastructurii existente.
Art. 694. - La luarea deciziei de acordare a unei scutiri se ia în considerare, după caz, necesitatea de a impune condiţii referitoare la durata scutirii şi accesul nediscriminator la conducta de interconectare.
Art. 695. - La luarea deciziei privind condiţiile prevăzute la art. 694 se vor avea în vedere, în principal, durata contractelor, capacitatea suplimentară ce va fi construită sau modificarea capacităţii existente, orizontul de timp al proiectului şi condiţiile naţionale.
Art. 696.- La acordarea unei scutiri, ANRGN poate decide asupra regulilor şi mecanismelor pentru gestionarea şi alocarea capacităţii, în cazul în care acestea nu împiedică punerea în aplicare a contractelor pe termen lung.
Art. 697. - În cazul unei conducte de interconectare, orice decizie de scutire se ia după consultări cu celelalte state membre sau, după caz, cu autorităţile de reglementare.
Art. 698. - Decizia de scutire se comunică fără întârziere de ANRGN Comisiei Europene, împreună cu toate informaţiile relevante.
Art. 699. - Informaţiile prevăzute la art. 698 trebuie să cuprindă, în principal:
8. Litera a) a articolului 96 va avea următorul cuprins:
"a) să realizeze construcţii de orice fel în zona de siguranţă a conductelor de gaze naturale; în cazul în care, în mod excepţional, este necesar ca pe terenul pe care este amplasată reţeaua de alimentare cu gaze naturale să se execute o construcţie, beneficiarul acesteia şi/sau proprietarul va/vor suporta toate cheltuielile de modificare a traseului reţelei, în următoarele condiţii:
9. Punctul 3 al articolului 109 va avea următorul cuprins:
"3. proiectarea, executarea, recepţia şi/sau punerea în funcţiune de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale, cu încălcarea reglementărilor tehnice emise în domeniu;".
10. Punctul 4 al articolului 109 va avea următorul cuprins:
"4. executarea de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale, cu încălcarea prevederilor art. 65, 80 şi 81;".
11. După punctul 36 al articolului 109 se introduce un nou punct, punctul 37, cu următorul cuprins:
"37. desfăşurarea oricăror activităţi comerciale şi/sau prestări de servicii fără a deţine licenţa necesară, emisă conform prevederilor prezentei legi şi reglementărilor elaborate în temeiul acesteia."
12. Articolul 110 va avea următorul cuprins:
"Art. 110. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 109, în cazul în care au fost săvârşite de persoane fizice, se sancţionează după cum urmează:
(2) Contravenţiile prevăzute la art. 109, în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, se sancţionează după cum urmează:
"13. După alineatul (2) al articolului 119 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Dispoziţiile cap. VII1 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007."
Art. II. - Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile art. 22 "Noua infrastructură" din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/55/CE din 26 iunie 2003 privind reglementările comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 98/30/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. 176 din 15 iulie 2003.
Art. III. - Legea gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.679 din 28 iulie 2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, după aprobarea acesteia prin lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Aleodor Marian Frâncu
Ministrul economiei şi comerţului,
Codruţ Ioan Şereş
Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu
Bucureşti, 14 iulie 2005.
Nr. 116.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.