DECIZIE nr.387 din 7 iulie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 662/26 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Milea în Dosarul nr. 844/2004 al Judecătoriei Adjud.
La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepţiei arată că prevederile art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece de vreme ce nu a fost încă judecat sub aspect penal nu ar trebui ca instanţa să rezolve aspecte ce ţin de acţiunea civilă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece nu se poate susţine că în situaţia judecării alăturate a celor două acţiuni se încalcă principiul potrivit căruia o persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, întrucât acţiunea civilă nu reprezintă o raliere la o bănuială ce planează asupra sa.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 21 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 844/2004, Judecătoria Adjud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de inculpatul Constantin Milea, în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate aduc atingere prevederilor fundamentale ale art. 23 alin. (11), deoarece, de vreme ce inculpatul trimis în judecată pentru o infracţiune este considerat nevinovat până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare penală, nu poate fi judecat în aceeaşi cauză cu privire la aspecte ce ţin de latura civilă care vizează un prejudiciu pentru care, potrivit opiniei sale, nu se face vinovat. Astfel, persoana supusă judecăţii în acţiunea penală, legal nevinovată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în penal, este supusă unor presiuni, iar în conştiinţa acesteia apare constrângerea morală a vinovăţiei impuse de acţiunea civilă.
De asemenea, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. O asemenea dispoziţie implică primordialitatea prevederilor fundamentale faţă de legi şi, prin urmare, prezumţia de nevinovăţie reglementată de art. 23 alin. (11) din Constituţie are întâietate faţă de prevederile legale ale art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală a cărui aplicare implică tocmai situaţia inversă a textului constituţional.
În final, autorul excepţiei solicită modificarea textului legal criticat, astfel încât acţiunea civilă să fie suspendată pe perioada judecării laturii penale şi abia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în materie penală să se procedeze la judecarea acţiunii civile.
Judecătoria Adjud opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că, în cadrul procesului penal, acţiunea civilă este alăturată celei penale nu poate duce la concluzia că prin aceasta s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie a inculpatului consfinţită de art. 23 alin. (11) din Constituţie.
De asemenea, inculpatul poate exercita căile ordinare de atac inclusiv cu privire la latura civilă şi, deci, partea civilă nu poate executa hotărârea judecătorească pe latura civilă mai înainte de rămânerea definitivă şi a laturii penale a cauzei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece în cazul în care cele două acţiuni sunt exercitate în cadrul procesului penal, instanţa are obligaţia, potrivit art. 346 din Codul de procedură penală, să se pronunţe, prin aceeaşi sentinţă, atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra celei civile.
Instanţa nu poate lăsa nesoluţionată acţiunea civilă, luând act de declaraţia părţii civile că înţelege să-şi valorifice dreptul la despăgubiri. Totodată, faptul că în cadrul procesului penal acţiunea civilă este alăturată celei penale nu poate duce la concluzia că se încalcă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului consfinţită de art. 23 alin. (11) din Constituţie.
Acţiunea penală are întâietate faţă de acţiunea civilă, întrucât, pe de o parte, cauza materială unică a celor două acţiuni este săvârşirea infracţiunii, iar, pe de altă parte, rezolvarea acţiunii civile este condiţionată de rezolvarea acţiunii penale în privinţa existenţei faptei, persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, astfel că partea civilă nu poate executa hotărârea judecătorească pe latura civilă mai înainte de rămânerea definitivă şi a laturii penale a cauzei, dacă inculpatul va folosi calea de atac a apelului sau a recursului.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate referitoare la posibilitatea ca acţiunea civilă să fie alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, nu sunt de natură să aducă atingere principiului constituţional care consacră prezumţia de nevinovăţie. Astfel, nu sunt prejudiciate interesele legitime ale persoanei inculpate care, la fel ca şi oricare parte din procesul penal, îşi poate exercita dreptul la apărare şi poate solicita administrarea oricăror probe legale pentru combaterea susţinerilor formulate în acuzare.
Mai mult, prin soluţionare de către aceeaşi instanţă atât a acţiunii penale, cât şi a celei civile, determinate de săvârşirea aceleiaşi fapte, se asigură o mai promptă, temeinică şi completă aflare a adevărului, prin aprecierea unitară a probelor, precum şi evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii.
De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii legii şi nici trăsăturile şi valorile supreme ale statului de drept.
În plus, prevederile art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală reprezintă norme de procedură a căror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: "Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, precum şi ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prezumţia de nevinovăţie consacrată prin art. 23 alin. (11) din Constituţie implică interdicţia de a se lua împotriva unei persoane măsuri de constrângere pentru vreo faptă de natură a atrage răspunderea juridică, de care această persoană ar fi acuzată.
Exercitarea acţiunii civile, fie împreună, fie separat de acţiunea penală, nu constituie o măsură de constrângere a făptuitorului, ci un drept al părţii păgubite prin comiterea unei fapte penale de a fi despăgubită pentru prejudiciul cauzat.
Vinovăţia inculpatului, ca element atât al răspunderii penale, cât şi al răspunderii civile a acestuia, se stabileşte prin hotărârea definitivă de condamnare şi nu în momentul exercitării acţiunii civile. Altfel spus, alăturarea acţiunii civile celei penale nu are semnificaţia declarării vinovăţiei inculpatului cu anticipaţie. Prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţă în urma judecării, acesta poate fi condamnat şi obligat la despăgubirile solicitate de partea civilă - în cazul în care se stabileşte că a comis cu vinovăţie infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi a cauzat prejudiciul reclamat de partea civilă - după cum poate fi exonerat atât de răspunderea penală, cât şi de răspunderea civilă dacă se stabileşte nevinovăţia sa.
Judecarea celor două acţiuni împreună sau judecarea lor separată - cu suspendarea judecării acţiunii civile în acest caz - constituie aspecte ale procedurii de judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
De asemenea, normele legale criticate nu aduc atingere în nici un fel prevederilor referitoare la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, deoarece nu conţin nici o prevedere care să ducă la această concluzie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Milea în Dosarul nr. 844/2004 al Judecătoriei Adjud.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Miercuri, 23 septembrie 2026, 07:39

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.