DECIZIE nr.307 din 14 iunie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989
Textul actului publicat în M.Of. nr. 666/26 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dan Stănescu în Dosarul nr. 2.443/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că art. 20-24 din Legea nr. 10/2001 obligă persoanele care doresc să obţină reparaţiile în natură sau prin echivalent prevăzute de lege să urmeze, în prealabil, procedura administrativă a notificării, ceea ce contravine art. 21 alin. (4) din Constituţie, care prevede că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că art. 20-24 din Legea nr. 10/2001 nu instituie o jurisdicţie specială administrativă, care este, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie, facultativă şi gratuită, ci o procedură administrativă prealabilă, menită să degreveze activitatea instanţelor de cauze ce pot fi soluţionate pe cale necontencioasă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 12 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.443/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de către Dan Stănescu cu prilejul soluţionării unei acţiuni în revendicare imobiliară.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 20-24 din Legea nr. 10/2001 contravin art. 21 alin. (4) din Constituţie şi că, fiind anterioare revizuirii Legii fundamentale, ar trebui considerate ca abrogate în temeiul art. 154 din Legea fundamentală. Astfel, Legea nr. 10/2001 stabileşte obligativitatea procedurii administrative prealabile a notificării pentru obţinerea reparaţiilor în natură sau prin echivalent pe care le prevede, ceea ce contravine, în opinia autorului excepţiei, art. 21 alin. (4) din Constituţie, care prevede că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că Legea nr. 10/2001 "instituie o procedură administrativă de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, precum şi controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri, iar nu o jurisdicţie specială administrativă, astfel încât nu se poate aprecia că dispoziţiile art. 20-24 ar contraveni prevederilor Constituţiei".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că "Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă prin care persoanele interesate pot cere restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi reglementează şi controlul asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri, control ce cade în sarcina instanţelor judecătoreşti [...]. Prin urmare, nu suntem în prezenţa unei jurisdicţii administrative şi, în acest caz, nu sunt incidente prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţia României".
Guvernul consideră că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, Curtea Constituţională a stabilit prin mai multe decizii că "jurisdicţiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autorităţi administrative autonome, care se desfăşoară conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanţelor de judecată, desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta. În consecinţă, prin textele criticate nu se instituie o jurisdicţie specială administrativă, ci o procedură administrativă prealabilă, menită să degreveze activitatea instanţelor de cauze ce pot fi soluţionate pe cale administrativă, stabilindu-se totodată şi controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri".
Avocatul Poporului arată, de asemenea, că excepţia ridicată este neîntemeiată. Astfel, "procedura notificării, reglementată de dispoziţiile legale criticate, nu este o procedură administrativ-jurisdicţională, deoarece nu are ca obiect verificarea legalităţii sau temeiniciei unui act administrativ emis. Pe cale de consecinţă, instituirea obligativităţii notificării în procesul de retrocedare a imobilelor ce formează obiectul Legii nr. 10/2001 nu contravine prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţie".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 4 aprilie 2005, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 20: "(1) Imobilele - terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
(3) În cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti.
(4) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1) şi (2), în cazul bunurilor deţinute de o organizaţie cooperatistă, persoana îndreptăţită poate opta şi pentru măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri ori servicii sau despăgubiri băneşti.";
- Art. 21: "(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea şi o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.";
- Art. 22: "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
- Art. 23: "(1) În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
(2) Persoana îndreptăţită are dreptul să susţină în faţa organelor de conducere ale unităţii deţinătoare cererea de restituire în natură. În acest scop ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare.
(3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată se comunică persoanei îndreptăţite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
(4) Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
(5) Decizia sau, după caz, dispoziţia prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptăţită.
(6) Prevederile alin. (1)-(5) sunt aplicabile şi dispoziţiilor emise de primari potrivit art. 20 alin. (3).";
- Art. 24: "(1) Dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
(2) În cazul imobilelor cu destinaţia de locuinţe, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri băneşti.
Persoana îndreptăţită poate opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
(3) În termen de 60 de zile de la primirea ofertei persoana îndreptăţită este obligată să răspundă în scris dacă acceptă sau refuză oferta. Lipsa răspunsului scris echivalează cu neacceptarea ofertei.
(4) Dacă oferta acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (4).
(5) Dacă oferta acceptată constă în bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materie, după caz.
(6) Dacă oferta acceptată constă în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau, după caz, în acţiuni, persoana îndreptăţită va urma procedura prevăzută la cap. IV.
(7) Dacă oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
(8) Competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare. Hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele criticate din Legea nr. 10/2001 stabilesc obligativitatea procedurii administrative prealabile a notificării pentru obţinerea reparaţiilor în natură sau prin echivalent pe care legea le prevede, precum şi controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri, iar nu o jurisdicţie specială administrativă, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei.
Jurisdicţiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autorităţi administrative autonome, care se desfăşoară confom procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanţelor de judecată, desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta.
Nici o dispoziţie constituţională nu interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură administrativă prealabilă, cum este, spre exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic ori procedura notificării prealabile a unei autorităţi, instituţii sau persoane.
Pe de altă parte, problema constituţionalităţii diferitelor proceduri administrative prealabile a fost supusă în mai multe rânduri controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză, soluţia constantă fiind aceea de respingere a excepţiilor ca neîntemeiate. În acest sens pot fi admintite Decizia nr.188 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.498 din 2 iunie 2004, şi Decizia nr.272 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.723 din 11 august 2004.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a impune o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dan Stănescu în Dosarul nr. 2.443/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mădălina Ştefania Diaconu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 01:52

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.