DECIZIE nr.275 din 26 mai 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi ale art. 471 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
Textul actului publicat în M.Of. nr. 670/27 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi ale art. 471 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lindsell Enterprises Limited" în Dosarul nr. 3.265/COM/2003 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială.
La apelul nominal răspund Societatea Comercială "Lindsell Enterprises Limited", prin avocat, şi Societatea Comercială "Oltchim" - S.A., prin avocat. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, considerând că, deşi dispoziţiile art. 17 şi ale art. 471 din Legea nr. 137/2002 au mai fost examinate de Curte, în prezenta cauză există elemente noi de natură să modifice soluţiile pronunţate anterior. Astfel, referitor la prejudicierea Societăţii Comerciale "Oltchim" S.A., se arată că, în urma majorării de capital, cota de participare a societăţii comerciale la capitalul social s-a diminuat, de la 12,0371% la doar 1,0981%, în favoarea statului român, fără să fie vorba despre o restrângere justificată a cotei sale de participare.
Se apreciază că textele de lege criticate sunt neconstituţionale numai în măsura în care majorarea capitalului social are o influenţă asupra societăţii.
Reprezentantul Societăţii Comerciale "Oltchim" - S.A.
consideră că excepţia este neîntemeiată. Se arată că majorarea capitalului social s-a făcut în mod legal, iar hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocate de autorul excepţiei, nu au legătură cu soluţionarea acestei cauze.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că asupra dispoziţiilor criticate Curtea s-a mai pronunţat, stabilind că acestea sunt constituţionale, iar în cauză nu au intervenit elemente noi de natură să determine modificarea acestei jurisprudenţe.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 27 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.265/COM/2003, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi ale 471 din Legea nr. 137/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lindsell Enterprises Limited" într-o cauză având ca obiect judecarea cererii de anulare a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor Societăţii Comerciale "Oltchim" - S.A. Râmnicu Vâlcea, prin care s-a decis majorarea capitalului social al societăţii prin conversia în acţiuni a creanţei deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare [devenită Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului].
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia consideră că dispoziţiile art. 17 şi ale art. 471 din Legea nr. 137/2002, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.208/2002, contravin prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi g), precum şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie. Totodată, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Autorul excepţiei precizează că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, menţionând deciziile Curţii Constituţionale nr. 106/2004 şi nr. 475/2003, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect.
Se susţine că, în cauză, există două elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, şi anume:

1. Prejudicierea proprietăţii private. Astfel, autorul excepţiei arată că, în urma majorării de capital, cota sa de participare la capitalul social al Oltchim S.A. "a fost diminuată drastic, de la 12,0371% la doar 1,0981%, în favoarea statului român. Date fiind dispoziţiile art. 17 şi 471 din Legea nr. 137/2002, nu s-a acordat nici o posibilitate de conservare a cotei iniţiale prin metodele prevăzute de legislaţia societăţilor comerciale şi a pieţei de capital: drept de preferinţă, primă de emisiune, actualizarea prealabilă a imobilizărilor corporale din patrimoniu". Se apreciază totodată că, deşi are "în continuare posesia acţiunilor deţinute, prin reducerea cotei de participare de la 12% la 1%, este grav alterat atributul folosinţei (usus) pachetului de acţiuni deţinut, prin aceea că se pierd o serie de drepturi legale încorporate doar unui număr de acţiuni ce alcătuiesc o cotă minimă (10%) din participarea la capitalul social".
Autorul excepţiei face referire la cauza Sovtransavto c. Ucraina, 2002, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului "a statuat că diminuarea părţii din capitalul social deţinut de un subiect de drept ca urmare a majorării capitalului social într-un mod posibil ilegal (sau neconstituţional, cum [autorul excepţiei consideră] în speţă) constituie o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale";

2. Nesocotirea principiilor economiei de piaţă şi încălcarea libertăţii economice. Referitor la această susţinere, se arată că "a impune unei societăţi comerciale un simulacru de adunare generală în care hotărârile sunt nu expresia voinţei societare, ci doar un act de transcriere a dispoziţiei legale neconstituţionale înseamnă nu doar abolirea principiilor economiei de piaţă, ci şi încălcarea libertăţii economice, adică a unei libertăţi fundamentale, considerată ca atare prin art. 45 din Constituţia României".
Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, instanţa face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale - deciziile nr. 106/2004 şi nr. 370/2003.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată, referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 17 din Legea nr. 137/2002, raportat la art. 44 alin. (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, că "prin conversia creanţelor nu se produce un transfer de proprietate", astfel încât dispoziţiile legale contestate "nu au condus la o privare de proprietate a acţionarilor minoritari". Guvernul precizează că, în acelaşi sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr.106/2004, "apreciind că «prin conversia creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare în acţiuni nu este prejudiciată proprietatea privată», deoarece [...] nu presupune şi realizarea unui transfer de proprietate". Totuşi, se menţionează în continuare, "aşa cum reţine Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acţiunea este un bun complex care certifică faptul că deţinătorul posedă o parte a capitalului social, dar şi drepturile corespunzătoare. «O acţiune nu este numai o creanţă indirectă asupra activelor societăţii, ci ea implică şi alte drepturi, în special dreptul de vot şi cel de a avea o influenţă asupra societăţii.» (CEDO, Cauza Sovtransavto Holding c. Ucrainei, Hotărârea din 25 iulie 2002, paragraf 92, CEDO, Cauza S. şi T. c. Suediei, Decizia de inadmisibilitate din 11 decembrie 1986, Culegerea de decizii D.R. 50, p. 158). Aşadar, deşi conversia creanţelor în acţiuni nu produce un transfer de proprietate şi deci nu poate atrage o privare de proprietate a acţionarilor minoritari, totuşi scăderea semnificativă a ponderii acţiunilor acestora, ca urmare a conversiei, poate avea semnificaţia unei limitări a dreptului de proprietate, limitare care este însă justificată [...] de eficientizarea şi urgentarea procesului privatizării, reconsiderarea datoriilor ce grevează asupra activelor societăţilor comerciale având ca efect sporirea atractivităţii ofertei de privatizare". De asemenea, precizează Guvernul, "nu există indicii că dispoziţiile legale în discuţie ar institui un regim discriminatoriu, în favoarea statului în calitatea sa de acţionar, întrucât scopul conversiei creanţelor nu este cel de a spori participaţia statului la capitalul social, ci dimpotrivă de a o diminua, acţiunile obţinute prin conversie urmând a face obiectul vânzării către investitori privaţi".
Referitor la susţinerea că prevederile art. 471 din Legea nr. 137/2002 încalcă dispoziţiile art. 44 şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, Guvernul consideră că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, se arată că "operaţiunea de mărire a capitalului social, la care se referă textul criticat, în sine, nu contravine prevederilor constituţionale, fiind în mod tradiţional prevăzut, în legislaţia societăţilor, dreptul de a recurge la aceasta, ca metodă mai puţin împovărătoare decât împrumutul bancar sau emiterea de obligaţiuni. Majorarea capitalului social nu atrage un transfer de proprietate, iar procedura de realizare prevăzută de actul normativ contestat nu oferă indicii că ar institui o mai fermă ocrotire a dreptului de proprietate al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale [...]". Guvernul menţionează, cu privire la constituţionalitatea art. 471 din Legea nr. 137/2002, jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Totuşi, în lumina interpretării Curţii Europene a Drepturilor Omului, se arată în punctul de vedere prezentat de Guvern, "în cazul în care majorarea capitalului social atrage o însemnată diminuare a ponderii acţiunilor deţinute, cu efectul modificării substanţei drepturilor incumbate de acestea (drept de vot, drept de a gestiona societatea), operaţiunea poate avea ca efect limitarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor", limitare care în situaţia dată este considerată de către Guvern justificată "de interesul general al diminuării participaţiei statului în economie, prin privatizarea societăţilor la care statul este unic sau principal acţionar". În acest sens, Guvernul precizează că, "potrivit art. 44 din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată «sunt stabilite prin lege». În cazul de faţă, legiuitorul a înţeles să stabilească regimul juridic al majorării capitalului, în considerarea scopului accelerării procesului privatizării".
În ceea ce priveşte critica prevederilor art. 17 şi art. 471 din Legea nr. 137/2002, în raport cu art. 135 alin. (2) din Constituţie, Guvernul apreciază că textul criticat are ca temei înseşi prevederile constituţionale invocate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate "nu contravin nici unui text din Constituţie".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 şi ale art. 471 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.215 din 28 martie 2002, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.208/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.961 din 28 decembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 540/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.910 din 19 decembrie 2003, prin Legea nr. 556/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.922 din 22 decembrie 2003, precum şi prin Ordonanţa Guvernului nr.36/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.90 din 31 ianuarie 2004, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 191/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.470 din 26 mai 2004.
Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:
- Art. 17: "(1) În termen de 30 de zile de la solicitarea instituţiei publice implicate creanţele deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra societăţii comerciale ce urmează să se privatizeze se vor converti în acţiuni.
(2) Acţiunile rezultate în urma conversiei vor fi transferate pe bază de protocol instituţiei publice implicate, în vederea administrării şi vânzării acestora.
(3) Preţul obţinut în urma vânzării va fi repartizat, între cele două instituţii, proporţional cu numărul acţiunilor vândute, după deducerea cheltuielilor efectuate de către instituţia publică implicată.";
- Art. 471: "Sunt exceptate de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 525/2002, cu modificările ulterioare, operaţiunile de majorare a capitalului social efectuate în conformitate cu prevederile art. 14 şi 22 din prezenta lege, precum şi cele efectuate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările şi completările ulterioare." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza întâi, ale art. 45, ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi g), precum şi cele ale art. 136 alin. (5) din Constituţie.
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins:
- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.";
- Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.";
- Art. 135: "(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; [...]
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice." Totodată, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al cărui cuprins este următorul: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." Critica de neconstituţionalitate are la bază, în esenţă, susţinerea potrivit căreia operaţiunile de majorare a capitalului social, efectuate în baza dispoziţiilor art. 17 şi art. 471 din Legea nr. 137/2002, încalcă drepturile acţionarilor minoritari, prin diminuarea cotei de participare a acestora şi prejudicierea proprietăţii private, precum şi principiile constituţionale ale economiei de piaţă şi ale libertăţii economice. În opinia autorului excepţiei, aceste susţineri constituie elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cu referire directă la deciziile nr. 106/2004 şi nr. 475/2003.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 137/2002, creanţele deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului [fosta Autoritate pentru Valorificarea Activelor Bancare] se convertesc în acţiuni care se transmit instituţiei publice implicate, în vederea administrării şi vânzării acestora. În acelaşi timp, articolul 471, de asemenea criticat, prevede exceptarea operaţiunilor de majorare a capitalului social, efectuate în condiţiile aceleiaşi legi, de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2002.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Legea nr. 137/2002, Curtea s-a mai pronunţat, în sensul respingerii acesteia, prin Decizia nr.106 din 9 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.372 din 28 aprilie 2004. În decizia menţionată s-a reţinut că "prin conversia creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare în acţiuni nu este prejudiciată proprietatea privată, deoarece majorarea capitalului social al societăţii comerciale nu presupune şi realizarea unui transfer de proprietate". De asemenea, Curtea Constituţională menţionează că, "în jurisprudenţa sa, a statuat, în mod constant, în acelaşi sens, arătând că «prin majorarea capitalului social al unei societăţi comerciale nu este afectat dreptul de proprietate al acţionarilor [...]. Cel mult se poate produce o modificare a ponderii pe care unii acţionari o deţin în totalul acţiunilor.
De altfel, măsura ca atare este prevăzută de lege şi uzitată în practica societăţilor comerciale. Problema aplicării majorării capitalului social al societăţii comerciale, a condiţiilor în care aceasta poate fi realizată sau a exceptărilor eventuale de la prevederile general aplicabile nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care este de resortul instanţei de judecată (de exemplu: Decizia nr.350 din 23 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.794 din 11 noiembrie 2003).»" De asemenea, şi dispoziţiile art. 471 din Legea nr. 137/2002 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Prin mai multe decizii, Curtea a respins ca nefondate excepţiile de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect. Menţionăm, în acest sens, Decizia nr.350/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.794 din 11 noiembrie 2003; Decizia nr.365/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.778 din 5 noiembrie 2003; Decizia nr.370/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.790 din 10 noiembrie 2003; Decizia nr.475/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.115 din 9 februarie 2004; Decizia nr.57/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.214 din 11 martie 2004.
În Decizia nr.475/2003, ca de altfel şi în considerentele altor decizii, Curtea a reţinut că "dispoziţiile legale controlate nu încalcă principiul ocrotirii egale a proprietăţii private, indiferent de titular". Totodată, s-a constatat că "textul de lege analizat nu dispune nici un transfer de proprietate şi nu prevede ocrotirea mai fermă a dreptului de proprietate al statului ori al unităţilor administrativteritoriale, ci urmăreşte satisfacerea interesului general al accelerării privatizării societăţilor comerciale". S-a mai reţinut, de asemenea, prin aceeaşi decizie, că măsura prevăzută de textul criticat nu instituie discriminări între investitorii-cumpărători ai acţiunilor societăţilor în cauză şi investitorii-acţionari ai acestora. Exceptarea prevăzută de lege, introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.208/2002, reprezentând o opţiune a legiuitorului pentru societăţile comerciale vizate (la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar sau asociat), are în vedere, în mod evident, accelerarea procesului de privatizare, obiectiv de interes general.
Curtea a constatat, prin aceste decizii, că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza întâi, ale art. 135 şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie.
În ceea ce priveşte invocarea Hotărârii din 25 iulie 2002 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în cauza Sovtransavto Holding c. Ucrainei, în care s-a pus şi problema devalorizării unor acţiuni şi a măririi capitalului societăţii, ca un element nou, faţă de cele avute în vedere de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, aceasta nu are relevanţă în cauză, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii la care ne referim.
Prin hotărârea pronunţată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, cu privire la aplicabilitatea articolului 1 din Protocolul nr. 1, că "în speţă nu a existat o privare directă de către autorităţile naţionale de bunuri aparţinând reclamantei şi nici o altă ingerinţă comparabilă unei asemenea privări".
Curtea Europeană a reţinut însă în cauza respectivă caracterul inechitabil pe care "l-a îmbrăcat procedura litigioasă care are o legătură directă cu dreptul petiţionarei la respectarea bunurilor sale". S-a reţinut în acest sens, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că "refuzul instanţelor de diferite grade de a se supune instrucţiunilor Curţii Supreme de Arbitraj, precum şi divergenţele considerabile de abordare a instanţelor de diferite grade în aplicarea şi interpretarea dreptului naţional, a făcut posibilă reluarea repetată a procedurii litigioase şi deci a creat o incertitudine permanentă cu privire la legalitatea deciziilor Sovtransavto-Lugansk şi a actelor Consiliului executiv din Lugansk. În afară de aceasta, intervenţiile autorităţilor executive ale statului în procedurile judiciare au contribuit de o manieră semnificativă la această incertitudine".
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că "modul în care s-a desfăşurat şi încheiat procedura litigioasă, ca şi incertitudinea petiţionarului, au rupt «justul echilibru» între cerinţele interesului public şi imperativele apărării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale. În consecinţă, statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura petiţionarului protecţia efectivă a dreptului său de proprietate garantată de articolul 1 al Protocolului nr. 1".
În cauza aflată pe rolul Curţii Constituţionale nu se pun probleme de aceeaşi natură. În discuţie este însuşi textul de lege criticat, în raport cu prevederile Constituţiei şi ale unor documente internaţionale, iar nu modul de aplicare a legii şi de desfăşurare a procedurii litigioase. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea Constituţională a stabilit prin mai multe decizii că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale privind protecţia proprietăţii private, întrucât operaţiunea de majorare a capitalului social nu duce la un transfer de proprietate şi, în consecinţă, nu afectează posesia acţiunilor deţinute de alţi acţionari. De asemenea, Curtea reţine că, aşa cum se arată de altfel şi în punctul de vedere al Guvernului, chiar dacă s-ar admite că majorarea de capital cu consecinţa diminuării ponderii acţiunilor deţinute de unii acţionari poate avea semnificaţia unei limitări a unor drepturi ce decurg din dreptul de proprietate asupra acţiunilor, aceasta "este justificată de interesul general al diminuării participaţiei statului în economie, prin privatizarea societăţilor la care statul este unic sau principal acţionar", obiectiv în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 135 din Constituţie.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Referitor la invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, Curtea constată că în cauză nu se pune problema încălcării acestui text constituţional. Art. 45 din Constituţie, statuând accesul liber al persoanei la o activitate economică şi libera iniţiativă, precizează că exercitarea acestora se face în condiţiile legii.
Curtea constată, de asemenea, că textele de lege criticate nu numai că nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi g), ci prin finalitatea lor accelerarea privatizării - asigură consolidarea economiei de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, creează un cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi, prin acestea, aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 şi ale art. 471 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lindsell Enterprises Limited" în Dosarul nr. 3.265/COM/2003 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 mai 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Miercuri, 23 septembrie 2026, 20:20

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.