DECIZIE nr.309 din 14 iunie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Textul actului publicat în M.Of. nr. 668/27 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Viorica Chifu în Dosarul nr. 2.108/2004 al Tribunalului Gorj - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că termenele prevăzute de art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001, impuse de raţiuni de celeritate, sunt în deplină concordanţă cu cerinţele art. 21 din Constituţie. Astfel, li se dă posibilitatea persoanelor nemulţumite de oferta unităţii deţinătoare a imobilului revendicat în conformitate cu Legea nr. 10/2001 de a se adresa justiţiei pentru recunoaşterea drepturilor acestora.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 23 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.108/2004, Tribunalul Gorj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de către Viorica Chifu cu prilejul soluţionării unei contestaţii împotriva deciziei Ministerului Finanţelor Publice de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate în conformitate cu Legea nr. 10/2001.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 24 din Legea nr. 10/2001 încalcă liberul acces la justiţie. Astfel, consideră că termenele stabilite în alin. (3) şi în alin. (7), pentru a comunica în scris unităţii deţinătoare dacă acceptă sau refuză oferta de despăgubire prin echivalent şi, respectiv, pentru a ataca în justiţie decizia unităţii deţinătoare de a nu restitui în natură imobilul preluat de stat în mod abuziv, se suprapun şi impietează asupra efectelor pe care Legea nr. 10/2001 a dorit să le producă, şi anume de a restitui în natură imobilele preluate abuziv.
Tribunalul Gorj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că cele două termene prevăzute la art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu se suprapun şi nu îngrădesc liberul acces la justiţie, deoarece termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (7) "se aplică atunci când persoana îndreptăţită contestă modalitatea de despăgubire, respectiv măsura de restituire prin echivalent", pe când termenul de 60 de zile, prevăzut de alin. (3) al aceluiaşi articol, se aplică "atunci când persoana îndreptăţită este de acord cu modalitatea de restituire prin echivalent, respectiv despăgubirile băneşti, dar este nemulţumită de cuantumul acestora".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, consideră că există o neconcordanţă între momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, şi cel de 30 de zile, prevăzut de alin. (7) al aceluiaşi articol, însă această necorelare a textelor nu este un aspect de neconstituţionalitate, ci unul de interpretare şi aplicare a legii.
Avocatul Poporului arată că textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001 nu împiedică accesul liber la justiţie, deoarece prevede că "toate măsurile luate de autorităţile publice şi persoanele juridice, în baza Legii nr. 10/2001, pentru stabilirea şi punerea în executare a măsurilor reparatorii prin echivalent, pot fi atacate în justiţie de către persoanele interesate". În plus, "dispoziţiile art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001 sunt norme procedurale, prin care legiuitorul a stabilit reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 4 aprilie 2005, dispoziţii potrivit cărora: "(3) În termen de 60 de zile de la primirea ofertei persoana îndreptăţită este obligată să răspundă în scris dacă acceptă sau refuză oferta. Lipsa răspunsului scris echivalează cu neacceptarea ofertei. [...] (7) Dacă oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora:
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 10/2001 a instituit o procedură administrativă sui-generis având ca obiect restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia acestor imobile, deţinute la data intrării în vigoare de persoanele juridice prevăzute la art. 20 alin. (1). Legea condiţionează acordarea reparaţiilor de efectuarea unei notificări, adresată de către persoana îndreptăţită persoanei juridice deţinătoare a imobilului. Pentru evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a unor asemenea imobile, Legea nr. 10/2001 a stabilit anumite termene în care să se îndeplinească procedura prealabilă a notificării şi să se rezolve pe cale amiabilă şi în mod mai rapid cererile de restituire a imobilelor.
Astfel, art. 21 din lege prevede că, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură şi să-i comunice această decizie persoanei îndreptăţite, în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
Potrivit art. 24 din acelaşi act normativ, pentru cazul în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca în termen de 60 de zile să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
În aceeaşi logică impusă de celeritate, persoana îndreptăţită este obligată la rândul său să răspundă în scris dacă acceptă sau refuză oferta unităţii deţinătoare, în termen de 60 de zile de la primirea acesteia. Dacă persoana îndreptăţită decide să refuze această ofertă, ea va beneficia, prin interpretarea art. 24 alin. (7), de un nou termen de 30 de zile pentru a ataca în justiţie decizia unităţii deţinătoare prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului. Termenul respectiv curge, în mod logic, de la data la care persoana îndeptăţită a refuzat, în scris, oferta de restituire prin echivalent făcută de unitatea deţinătoare a imobilului ori, în lipsa unui asemenea refuz scris, de la expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 24 alin. (3), iar nu de la data la care această unitate a comunicat decizia de a nu restitui în natură imobilul respectiv. Acest termen este, aşadar, în deplină concordanţă cu cerinţele art. 21 din Constituţie, dând persoanei nemulţumite posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru recunoaşterea drepturilor sale.
Instituirea unui termen de decădere pentru exercitarea drepturilor procesuale nu este de natură să împiedice liberul acces la justiţie. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994, s-a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, iar legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.
De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.43 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.75 din 14 februarie 2001, statuând că aceste dispoziţii legale nu conţin nici o prevedere expresă care să vină în contradicţie cu art. 135 din Constituţie. În aceeaşi decizie, Curtea a mai arătat că aceste texte din lege nu vor putea fi aplicate decât în concordanţă cu prevederile art. 135 şi ale art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.448 din 24 noiembrie 1998.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Viorica Chifu în Dosarul nr. 2.108/2004 al Tribunalului Gorj - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mădălina Ştefania Diaconu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 01:52

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.