DECIZIE nr.331 din 28 iunie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 675/28 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucia Brudan în Dosarul nr. 2.706/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penală.
La apelul nominal este prezentă autoarea excepţiei, reprezentată prin avocat Gheorghiţă Mateuţ, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, autoarea excepţiei, prin avocat, susţine că art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit căruia sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, în situaţia în care legea prevede aceasta, încalcă dreptul la un proces echitabil. Aceasta întrucât procedurile administrative de control ce precedă încheierea proceselor-verbale şi a actelor de constatare la care face referire textul de lege criticat nu satisfac cerinţele impuse de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv: egalitatea de arme, contradictorialitatea, comunicarea probelor, posibilitatea exercitării căilor de atac, publicitatea, independenţa şi imparţialitatea autorităţilor justiţiei, garantarea exercitării drepturilor apărării. Invocându-se jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, respectiv cauzele Funke împotriva Franţei, 1993, Fayed împotriva Regatului Unit, 1994, Saunders împotriva Regatului Unit, 1996, se arată că, în esenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că utilizarea mijloacelor de probă obţinute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încălcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare.
În acest fel Curtea delimitează obţinerea mijloacelor de probă în procedurile administrative de folosirea lor ulterioară în procedurile penale. Faţă de cele arătate se conchide că, în ipoteza înscrisurilor menţionate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, singura consecinţă admisibilă, în raport de principiul echităţii procesului penal, este aceea a furnizării de informaţii organelor de urmărire penală, acestea neputând fi convertite în mijloace de probă fără să aducă atingere dreptului la un proces echitabil şi fără a pune în pericol independenţa şi imparţialitatea justiţiei.
În concluzie, coroborând dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 214 din acelaşi cod, privind actele încheiate de unele organe de constatare, texte care, în opinia autoarei excepţiei, nu pot fi disociate, se solicită extinderea excepţiei şi la aceste din urmă prevederi legale şi admiterea sa, astfel cum a fost formulată. Se depun concluzii scrise în care sunt dezvoltate pe larg argumentele expuse în concluziile orale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că folosirea actelor încheiate de alte organe, în procesul penal, este guvernată de regulile procedurii penale, ce se aplică tuturor mijloacelor de probă.
Astfel, aceste procese-verbale şi acte de constatare se aduc la cunoştinţa părţilor într-un proces public, cu respectarea contradictorialităţii, a dreptului la apărare şi pot fi contestate de părţi, în concordanţă cu cerinţele dreptului la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în acest sens, în cauza Kostovski împotriva Olandei, 1990, că depoziţiile din faza pregătitoare pot fi folosite, însă cu respectarea dreptului la apărare, or, în cadrul procesului penal, învinuitului, respectiv inculpatului, îi este asigurat acest drept.
Având cuvântul în replică, reprezentantul autoarei excepţiei precizează că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a delimitat obţinerea mijloacelor de probă de folosirea lor în procesul penal; folosirea acestora poate fi inechitabilă dacă nu sunt respectate garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 18 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.706/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Lucia Brudan în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, privind înfăptuirea justiţiei, prin aceea că autorizează ca mijloace de probă procesele-verbale, precum şi orice alte acte de constatare, care pot fi încheiate şi în afara procesului penal, de către alte organe de stat decât cele judiciare penale. Se arată că în acest mod "se aduce atingere tuturor caracteristicilor procesului echitabil, întrucât procedurile administrative, cum sunt şi cele care preced emiterea acestor procese-verbale sau acte de constatare, nu satisfac nici una dintre exigenţele" care caracterizează un proces echitabil şi, de asemenea, nu pot fi asigurate independenţa şi imparţialitatea justiţiei.
În opinia autoarei excepţiei, textul de lege criticat ar trebui exclus, "neputând fi acceptate ca mijloace de probă decât procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală sau de instanţele de judecată".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală admit ca mijloace de probă în procesul penal procesele-verbale, precum şi orice alte acte de constatare care pot fi încheiate de către alte organe de stat, în cadrul unei proceduri administrative, nu încalcă, în opinia instanţei, independenţa şi imparţialitatea justiţiei, câtă vreme acestea pot fi combătute cu alte mijloace de probă, iar, conform art. 63 din Codul de procedură penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea probelor se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate. Se arată, totodată, că este neîntemeiată şi critica formulată în raport de prevederile constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că legiuitorul a statuat că procesele-verbale şi actele de constatare încheiate de alte organe au semnificaţia unor mijloace de probă constituie atributul său exclusiv, rezultat din activitatea de legiferare. Aprecierea proceselor-verbale ca probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, cu respectarea art. 124 din Constituţie. Se arată, totodată, că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "întrucât procesele-verbale nu încalcă prevederile privind dreptul la un proces echitabil şi nici independenţa şi imparţialitatea justiţiei".
Guvernul apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt texte de aplicabilitate generală şi nu încalcă accesul liber la justiţie sau independenţa şi imparţialitatea justiţiei. Actele de constatare şi procesele-verbale, încheiate de alte organe decât cele judiciare, pot constitui mijloace de probă care pot fi combătute cu alte mijloace de probă, iar, conform art. 63 din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând a se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale.
Arată că "înscrierea proceselor-verbale încheiate de alte organe decât instanţa de judecată şi organul de urmărire, în categoria mijloacelor de probă, nu contravine sub nici un aspect dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil". Se arată, totodată, că procedura de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, invocându-se în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autoarei excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, privind procesul-verbal ca mijloc de probă. Ulterior sesizării Curţii, în cadrul concluziilor orale formulate în cauză, autoarea excepţiei, prin reprezentant, a solicitat extinderea excepţiei de neconstituţionalitate şi cu privire la art. 214 din Codul de procedură penală, referitor la actele încheiate de unele organe de constatare, care, în opinia sa, nu poate fi disociat de art. 90 alin. 2 din acelaşi cod.
Această solicitare nu poate fi primită, întrucât din interpretarea art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, şi a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă că instanţa de contencios constituţional nu hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa sa, fiind competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării. În consecinţă, prin prezenta decizie Curtea Constituţională urmează a se pronunţa numai cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta." Autoarea excepţiei consideră că acest text legal încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, privind înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.
Faptul că, în condiţiile legii, procesele-verbale încheiate de alte organe decât cele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot constitui mijloace de probă nu este de natură să aducă nici o atingere dreptului părţilor la un proces echitabil, câtă vreme, în vederea aflării adevărului, aceste acte pot fi combătute cu orice alte probe propuse de părţi, în condiţiile art. 67 alin. 1 din Codul de procedură penală. În plus, art. 66 alin. 2 din Codul de procedură penală reglementează în mod expres dreptul învinuitului sau inculpatului ca, atunci când există probe de vinovăţie, să probeze lipsa de temeinicie a acestora.
Nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a dreptului învinuitului de a nu se autoincrimina, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil. Aceasta întrucât, aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului chiar în jurisprudenţa prezentată în motivarea excepţiei, dreptul de a nu se autoincrimina presupune ca, într-un proces penal, acuzarea să-şi dovedească şi să-şi formuleze învinuirea fără a recurge la probe obţinute prin metode coercitive sau opresive, contrar voinţei acuzatului (cauza Saunders împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1996). Or, actele la care fac referire dispoziţiile legale criticate nu constituie asemenea probe, incompatibile cu dreptul la un proces echitabil. Procesele-verbale şi actele de constatare prevăzute de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt întocmite de organe ale statului, în exercitarea competenţei acestora stabilite de lege şi în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor în cadrul procesului penal se realizează cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege.
De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere unicităţii şi imparţialităţii justiţiei şi nici independenţei judecătorilor, întrucât instanţa judecătorească este cea care apreciază asupra concludenţei şi utilităţii probelor, inclusiv a proceselor-verbale încheiate de alte organe ale statului, iar, cu ocazia deliberării, tot instanţa de judecată este cea care face aprecierea definitivă a probelor care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai dinainte stabilită.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucia Brudan în Dosarul nr. 2.706/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Miercuri, 23 septembrie 2026, 04:54

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.