DECIZIE nr.291 din 9 iunie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 681/29 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Nicoleta Grigorescu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, ridicată de Adrian Mihail Drăgan în Dosarul nr. 7.475/2004 al Judecătoriei Brăila.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Nicolae Trăistaru, precum şi partea Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Brăila, prin consilier juridic Lucia Candea. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul, autorul excepţiei, prin avocat, susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dreptul la un recurs efectiv, precum şi liberul acces la justiţie, întrucât nu prevede posibilitatea atacării separat, cu recurs, a încheierii prin care s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet. Arată că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 9 noiembrie 2004, pronunţată în cauza Saez Maeso împotriva Spaniei, există o violare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atunci când este limitat dreptul la recurs. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată, depunând în acest sens şi concluzii scrise.
Partea Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Brăila, prin consilier juridic, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile art. 300 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei, apreciind că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 9 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 7.475/2004, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Mihail Drăgan în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv de cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dreptul la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din aceeaşi Convenţie, în măsura în care nu prevăd posibilitatea atacării separat, cu recurs, a încheierii prin care s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet.
Judecătoria Brăila apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât încheierea prin care s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet poate fi atacată cu apel odată cu fondul, potrivit dispoziţiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Se arată că, în situaţia în care legiuitorul ar fi prevăzut că această încheiere poate fi atacată separat cu recurs, soluţionarea cauzei ar fi putut fi tergiversată, ceea ce ar încălca dreptul părţilor la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. Totodată se apreciază că "autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă absenţa unei dispoziţii legale [...], şi nu o neconcordanţă a unui text de lege cu Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului", or, "Curtea Constituţională nu este competentă să emită acte normative [...]".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată. Se arată că încheierea pronunţată de instanţa de judecată în temeiul art. 300 din Codul de procedură penală poate fi atacată odată cu hotărârea. În opinia Guvernului, reglementarea unei căi separate de atac împotriva acestei încheieri ar fi putut determina tergiversarea cauzei şi, prin urmare, ar fi încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil. Se mai arată că, în sensul practicii instanţei europene, conceptul de "proces echitabil" nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi nici posibilitatea exercitării acestor căi de atac de către toate părţile din proces.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 300 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că aceste prevederi legale nu contravin sub nici un aspect prevederilor care reglementează dreptul părţilor la un proces echitabil, întrucât nu înlătură posibilitatea acestora de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată se arată că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, de competenţa legiuitorului.
În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 300 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.
În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia".
Aceste dispoziţii legale sunt considerate contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), care reglementează dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv.
Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, cu prilejul judecării cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise, în cadrul cărora critică prevederile art. 300 din Codul de procedură penală şi în raport de dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, în art. 49 [devenit art. 53], privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi în art. 128 [devenit art. 129], privind folosirea căilor de atac. În ceea ce priveşte aceste critici, Curtea observă că nu pot fi primite, întrucât au fost formulate ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării.
Extinderea temeiurilor constituţionale faţă de cele invocate în faţa instanţei de fond ar conduce la exercitarea din oficiu a controlului de constituţionalitate, ceea ce este contrar prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, conform cărora Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. Ca atare, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea textului de lege criticat doar în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv cu art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.
Curtea reţine că recursul constituie una dintre căile de atac, cu privire la care Constituţia statuează, în art. 129, că se pot exercita "în condiţiile legii". Deplina competenţă în ceea ce priveşte stabilirea acestor condiţii revine aşadar legiuitorului, în acest sens fiind prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În temeiul acestor dispoziţii constituţionale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, liberul accces la justiţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile instituite de lege. Faptul că, în speţă, textul de lege criticat nu prevede posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet nu aduce atingere drepturilor procesuale ale părţii, câtă vreme această încheiere poate fi atacată odată cu fondul, instanţa superioară urmând să aprecieze dacă cererea de restituire a dosarului la organul care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia, a fost pe nedrept respinsă.
Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate nu numai că nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), respectiv dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci constituie o aplicare a acestora, legiuitorul fiind preocupat de asigurarea exigenţelor unui proces echitabil, prin împiedicarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale şi prin asigurarea celerităţii procesului penal, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil fiind una dintre aceste exigenţe.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată în motivarea excepţiei, Curtea reţine că, prin Hotărârea din 9 noiembrie 2004, pronunţată în cazul Saez Maeso împotriva Spaniei, Curtea de la Strasbourg a reţinut că a existat o violare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie, atunci când normele referitoare la formele ce trebuie respectate pentru introducerea unui recurs şi aplicarea lor îi împiedică pe justiţiabili să se prevaleze de căile de atac disponibile. Or, textul de lege criticat în prezenta cauză nu împiedică în nici un fel părţile de a se prevala de căile de atac prevăzute de lege şi nu restrânge accesul la justiţie al acestora, câtă vreme, aşa cum s-a arătat, încheierea de respingere a cererii de restituire a cauzei la parchet poate fi atacată odată cu fondul, fiind asigurate astfel exigenţele impuse de art. 6 şi 13 din Convenţie, privind dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv.
De altfel, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia solicită completarea normei criticate în sensul reglementării posibilităţii atacării separat, cu recurs, a încheierii prin care s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet. Or, o asemenea cerere excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "[...] se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Mihail Drăgan în Dosarul nr. 7.475/2004 al Judecătoriei Brăila.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:03

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.