DECIZIE nr.408 din 14 iulie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România
Textul actului publicat în M.Of. nr. 706/4 aug. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Dana Titian - procuror
Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Ion Manole şi Constantin Păunescu în Dosarul nr. 2.011/CAF/2005 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.011/CAF/2005, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Ion Manole şi Constantin Păunescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva unui act administrativ prin care autorilor excepţiei li s-a refuzat plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri publice numai pe durata folosirii acesteia.
În motivarea excepţiei, autorii acesteia susţin că prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 "afectează drepturile [...] economice [ale autorilor excepţiei şi] anihilează egalitatea de şanse de care ar trebui să se bucure toţi cetăţenii României", în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Autorii excepţiei arată că textul de lege criticat impunând tuturor utilizatorilor români plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pe o perioadă de 12 luni, indiferent de perioada de folosire a acesteia, cu excepţia "vehiculelor expres prevăzute în lege sau atunci când vehiculul este radiat din circulaţie", nu ţine cont de "specificul activităţii din apicultură în general şi a stupăritului pastoral în special, [aceste activităţi realizându-se] sezonier în perioada lunilor aprilie-august, când se efectuează maximum 7-10 operaţiuni de transport al albinelor la diverse baze melifere, durata unui [asemenea transport] neputând depăşi 5-6 ore în decursul unei zile, întrucât ar periclita viaţa materialului biologic". În consecinţă, "se elimină egalitatea de şanse oferită tuturor cetăţenilor atât timp cât un utilizator care derulează o afacere utilizând drumul naţional pentru activităţi de transport timp de 12 luni [are] posibilitatea realizării unui câştig proporţional şi cu continuitate", în timp ce autorii excepţiei, datorită specificului activităţii economice desfăşurate, nu au "posibilitatea reală de a o realiza cu continuitate, profitul fiind diminuat corespunzător".
Totodată autorii excepţiei consideră că "dacă un cetăţean român intră în posesia unui vehicul înmatriculat în străinătate, îl poate utiliza în scop personal, folosind drumurile publice o zi, 7 zile, 30 de zile [şi] este obligat să plătească tariful de utilizare pentru această perioadă, iar [autorii excepţiei], în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi vehicule [înmatriculate în România]" sunt obligaţi să plătească tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pe o perioadă de 12 luni. În consecinţă, "cel care are vehiculul înmatriculat în străinătate se bucură de privilegii în raport cu utilizatorul român".
Se mai apreciază că plata acestei taxe este echivalentă cu efectuarea unei plăţi nedatorate, contrar prevederilor art. 1092 din Codul civil, potrivit căruia orice plată presupune o datorie".
Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile Codului fiscal "obligă proprietarii mijloacelor de transport să plătească un impozit anual pentru acestea, indiferent dacă le au înscrise în circulaţie, dacă circulă sau nu cu ele, dacă le utilizează sau nu în scopuri profitabile sau neprofitabile". Astfel, obligarea autorilor excepţiei "de a plăti tariful de utilizare pentru 12 luni în condiţiile în care beneficiază de drumurile naţionale proprietate publică a statului numai 7-10 zile pe an (deci şi pentru perioada cât nu sunt folosite în interes de transport) înseamnă că [aceştia sunt] obligaţi la plata de două ori a impozitului pe autovehicule, o dată ca taxă şi impozit local şi o dată ca tarif impus pentru perioada de neutilizare, instituindu-se [astfel] un regim discriminatoriu în raport cu ceilalţi utilizatori permanenţi".
De asemenea, se arată că există anumite necorelări legislative între prevederile art. 1 alin. (7), ale art. 1 alin. (8) şi ale art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002.
Tribunalul Argeş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât prevederile legale criticate "au caracter discriminatoriu pentru utilizatorii români, în sensul că, stabilind obligaţia de plată a taxelor pentru 12 luni, încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (7) şi (8) din lege, taxa [trebuind să fie] datorată în raport cu perioada de utilizare de o zi, 7 zile, 30 de zile, 6 luni, 12 luni".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă textul art. 16 din Constituţie, întrucât "se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, respectiv utilizatorii români, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare".
Totodată Guvernul arată că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, "principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării nu are semnificaţia introducerii uniformităţii în ceea ce priveşte tratamentul juridic aplicabil subiectelor de drept", astfel încât "reglementarea diferită cu privire la utilizatorii români şi străini [a achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România] se întemeiază raţional şi obiectiv pe faptul că utilizatorii străini sunt persoane nerezidente în România, durata de utilizare a drumurilor naţionale din România de către aceştia fiind una temporară".
În ceea ce priveşte invocarea unor neconcordanţe între prevederile art. 4 alin. (1), respectiv ale art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002, Guvernul apreciază că aceste aspecte "se referă la modul de aplicare şi interpretare a legii [...], sub acest aspect excepţia fiind inadmisibilă".
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "prevederile legale indicate referitoare la tariful de utilizare care trebuie achitat pentru perioada de parcurs şi staţionare nu conţin elemente de natură să determine un tratament inegal sau discriminatoriu între utilizatorii de vehicule înmatriculate în România şi se aplică, în mod egal, tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare". Totodată, pentru determinarea înţelesului principiului egalităţii, Avocatul Poporului invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 283 din 3 iulie 2003.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.468 din 1 iulie 2002. Ulterior, prevederile legale criticate au fost modificate prin dispoziţiile art. I pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr.51/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.680 din 28 iulie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 415/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.002 din 1 noiembrie 2004 şi, în prezent, au următorul cuprins: "Art. 4. - (1) Utilizatorii români vor achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de parcurs şi staţionare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale." Textul constituţional invocat în mod expres în susţinerea excepţiei este cel al art. 16 alin. (1). Totuşi, Curtea observă că, prin referirile pe care le fac autorii excepţiei în motivarea criticii lor cu privire la plata nedatorată, aceştia, în mod indirect, invocă în susţinerea excepţiei şi încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie.
Textele constituţionale considerate a fi încălcate au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."
- Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, autorii acesteia apreciază că obligaţia impusă tuturor utilizatorilor români de plată a tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pe o perioadă de 12 luni, indiferent de perioada de folosire a acesteia, fără a se ţine seama de specificul activităţii economice pe care aceştia o desfăşoară, este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în drepturi şi dreptul la proprietate.
Curtea observă că, potrivit expunerii de motive a Guvernului la Legea nr. 424/2002, Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 a fost emisă pentru aplicarea în România a prevederilor Directivei 1999/62/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 iunie 1999 privind taxarea vehiculelor grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 187 din 20 iulie 1999. În conformitate cu textul art. 6 pct. 2 lit. a) din Directiva menţionată, statele membre ale Uniunii Europene pot aplica reduceri sau exceptări la plata tarifului de utilizare a drumurilor vehiculelor folosite în scopul apărării civile sau naţionale, a celor folosite de pompieri şi alte servicii de urgenţă, a celor ale poliţiei sau a vehiculelor folosite pentru întreţinerea drumurilor, prevedere ce se reflectă în textul art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002. De asemenea, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 6 pct. 2 lit. b) din aceeaşi directivă, reduceri sau exceptări la plata tarifului de utilizare a drumurilor vehiculelor se pot acorda şi "vehiculelor care circulă numai în mod ocazional pe drumurile publice ale statului membru în care sunt înmatriculate şi sunt utilizate de persoanele fizice sau juridice a căror activitate principală nu este transportul bunurilor, cu condiţia ca transporturile efectuate de aceste vehicule să nu cauzeze distorsiuni ale concurenţei, sub rezerva acordului Comisiei". În consecinţă, Curtea constată că legiuitorul a înţeles să nu acorde această facilitate vehiculelor în cauză în considerarea faptului că are dreptul exclusiv să aprecieze asupra reducerilor sau excepţiilor de la plata tarifului de utilizare a drumurilor publice, atât în cadrul libertăţii de legiferare, cât şi în raport cu prevederile directivei menţionate, cu condiţia existenţei acordului Comisiei.
Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii presupune aplicarea în mod imperativ a aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, fiind vorba de situaţii similare. În consecinţă, Curtea constată că neaplicarea unor scutiri sau reduceri de la plata tarifului de utilizare a drumurilor publice,
având în vedere faptul că scopul art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 a fost acela de a impune un tarif uniform tuturor utilizatorilor români, nu este de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
De asemenea, Curtea reţine că aplicarea unui tratament diferenţiat utilizatorilor străini în raport cu utilizatorii români, în ceea ce priveşte achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, este justificată în mod obiectiv şi raţional prin faptul că pentru vehiculele înmatriculate în străinătate există posibilitatea obiectivă a verificării duratei de utilizare a drumurilor publice, în raport cu data intrării şi ieşirii din ţară, în timp ce pentru vehiculele înmatriculate în ţară nu se poate exercita practic un control asupra duratei reale a utilizării reţelei de drumuri publice. În consecinţă, Curtea constată că nici din acest puct de vedere nu se pune problema încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Totodată Curtea reţine că prevederile criticate nu operează nicidecum un transfer de proprietate, astfel încât nici dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate nu sunt încălcate.
În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei în sensul existenţei unor necorelări legislative între anumite dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr.15/2002, Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional realizează un control de constituţionalitate a legilor şi altor acte normative, problemele privind coordonarea legislativă revenind autorităţii legiuitoare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Ion Manole şi Constantin Păunescu în Dosarul nr. 2.011/CAF/2005 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Benke Károly

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:55

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.