HOTĂRÂRE nr.887 din 4 august 2005
pentru modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 821/2005 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în unele judeţe ale ţării
Textul actului publicat în M.Of. nr. 710/5 aug. 2005

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 21 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr.821/2005 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în unele judeţe ale ţării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.661 din 25 iulie 2005, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Se aprobă alocarea sumei de 255.000 mii lei (RON) din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, bugetelor proprii ale unor judeţe, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în acest an, în vederea realizării unor lucrări urgente de refacere a infrastructurii grav afectate (drumuri judeţene, drumuri comunale, străzi, poduri, podeţe, reţele de canalizare şi colectare a apelor pluviale, alimentări cu apă, lucrări de apărări de maluri şi diguri din administrarea autorităţilor administraţiei publice locale), la propunerea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre."

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga

Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu

Bucureşti, 4 august 2005.
Nr. 887.


Joi, 24 septembrie 2026, 21:10

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.