DECIZIE nr.329 din 28 iunie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 713/8 aug. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Banat" - S.A. - Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Arad în Dosarul nr. 7.714/2004 al Judecătoriei Arad.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul excepţiei nu formulează în mod real o critică de neconstituţionalitate, ci vizează, de fapt, o lacună legislativă, cu intenţia de completare a dispoziţiilor legale criticate cu o nouă situaţie în care poate opera întreruperea cursului prescripţiei extinctive.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 7.714/2004, Judecătoria Arad a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Banat" - S.A. - Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Arad.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine caracterului restrictiv şi limitativ impus de prevederile art. 53 din Constituţie. În acest sens arată că prescripţia stinge dreptul material la acţiune al creditorului în valorificarea dreptului său de creanţă dacă înlăuntrul termenului de 3 ani acesta nu a formulat o cerere de chemare în judecată, nu i s-a recunoscut dreptul de către debitor ori dacă, existând titlul executoriu, nu a efectuat un act începător de executare. Autorul excepţiei apreciază că legiuitorul nu a luat în considerare şi alte împrejurări din care rezultă, în mod neîndoielnic, intenţia creditorului în valorificarea dreptului său de creanţă. De altfel, consideră că neconstituţionalitatea art. 16 din Decretul nr.167/1958 este cu atât mai evidentă cu cât se referă la stingerea unui drept, şi nu la restrângerea lui, ceea ce contravine art. 53 din Constituţie, care prevede în mod expres şi limitativ cazurile în care poate fi restrâns doar temporar exerciţiul unor drepturi sau libertăţi. În final arată că, aşa cum reiese atât din lege, cât şi din practica judecătorească, stingerea dreptului material la acţiune se datorează pasivităţii creditorului care, timp de 3 ani, nu şi-a valorificat dreptul său de creanţă.
Or, în cazul de faţă nu poate fi vorba de pasivitatea unităţii sau a lipsei de stăruinţă în recuperarea sumei de bani datorate cu titlu de despăgubire, întrucât "există corespondenţă cu părţile şi notificări făcute expres acestora". Aşa fiind, autorul excepţiei consideră că întreruperea cursului prescripţiei ar trebui să intervină şi în asemenea situaţii din care rezultă neîndoielnic şi fără echivoc stăruinţa creditorului în valorificarea drepturilor sale.
Judecătoria Arad apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 53 din Constituţie, prescripţia extinctivă fiind destinată ocrotirii unui interes general, şi anume de a înlătura incertitudinea în derularea raporturilor civile şi a asigura stabilitatea acestora. Totodată, instanţa apreciază că, prin prescripţie, se transformă doar conţinutul raportului juridic, această instituţie de drept reprezentând o sancţiune care constă în stingerea dreptului la acţiune în sens material, şi nu a dreptului subiectiv, respectiv a posibilităţii de a proceda la executarea silită a obligaţiei de către debitor.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens apreciază că nu se poate reţine că prin dispoziţiile legale criticate se încalcă art. 53 din Constituţie, referitor la exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât reglementarea de către legiuitor a cazurilor de întrerupere a prescripţiei extinctive nu constituie o restrângere a exerciţiului acestora.
Referitor la susţinerile autorului excepţiei cu privire la diligenţele întreprinse, materializate în "corespondenţa cu părţile" sau "notificările făcute expres acestora", Guvernul arată că, potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr.167/1958, prescripţia extinctivă se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că acţiunea în justiţie trebuie să fie efectivă, făcută cu scopul de a fi admisă.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 16 din Decretul nr.167/1958 sunt constituţionale. Astfel, arată că întreruperea cursului prescripţiei, în cazurile stabilite de lege, nu poate fi considerată de natură a îngrădi exerciţiul drepturilor fundamentale, finalitatea ei fiind, dimpotrivă, de a le facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a drepturilor constituţionale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc însă decât într-un cadru prestabilit de către legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe care, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, dau expresie ordinii de drept, întreruperea cursului prescripţiei extinctive constituind o măsură de protecţie a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor. În susţinerea acestui punct de vedere, Avocatul Poporului invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr.279/2004 şi Decizia nr.417/2004.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, care au următorul conţinut: "Prescripţia se întrerupe:
a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.
În raporturile dintre organizaţiile socialiste, recunoaşterea nu întrerupe curgerea prescripţiei;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 53 din Constituţie, potrivit cărora: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi din argumentarea la care apelează ca şi din textul constituţional de referinţă invocat ar rezulta că este criticată însăşi instituţia prescripţiei ca atare, prin al cărei efect se restrânge exerciţiul unor drepturi, în măsura în care, după împlinirea termenului prevăzut de lege, acestea nu mai pot fi valorificate pe cale silită, autorul excepţiei îşi îndreaptă critica, aşa cum declară in terminis, împotriva modului de reglementare a întreruperii prescripţiei.
Or, faţă de finalitatea acestei reglementări, constând în scoaterea anumitor situaţii de sub incidenţa efectului extinctiv al prescripţiei, deci, altfel spus, evitarea restrângerii exerciţiului drepturilor subiective în asemenea situaţii, susţinerea potrivit căreia respectiva reglementare ar veni în coliziune cu art. 53 din Constituţie nu poate fi primită.
Curtea constată că, independent şi prevalent faţă de deficienţa de argumentare semnalată, critica autorului excepţiei rezidă în aceea că reproşează normei legale, cu titlu de fine de neconstituţionalitate, neincluderea printre cazurile de întrerupere prevăzute de lege în mod expres şi limitativ, şi a celui în care "există corespondenţă cu părţile şi notificări făcute expres acestora", aşadar, o omisiune a legiuitorului. Însă o asemenea omisiune, chiar reală fiind, nu ar putea fi complinită de instanţa de contencios constituţional, care, în exercitarea atribuţiilor sale, nu se poate substitui legiuitorului pozitiv. Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Banat" - S.A. - Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Arad în Dosarul nr. 7.714/2004 al Judecătoriei Arad.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Miercuri, 23 septembrie 2026, 05:22

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.