ORDIN nr.72 din 15 august 2005
al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileşte standarde minime pentru protecţia viţeilor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 759/19 aug. 2005

Văzând Referatul de aprobare nr. 33.806 din 12 august 2005, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.738/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Norma sanitară veterinară ce stabileşte standarde minime pentru protecţia viţeilor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutele veterinare centrale şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

Art. 4. - Prezentul ordin constituie transpunerea oficială a Directivei Consiliului 91/629/CEE ce stabileşte standarde minime pentru protecţia viţeilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 340 din 11 decembrie 1991, p. 28.

Art. 5. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la 6 luni de la publicare.

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Constantin Lupescu

Bucureşti, 15 august 2005.
Nr. 72.

ANEXĂ

NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ
ce stabileşte standarde minime pentru protecţia viţeilor

Art. 1. - Prezenta normă sanitară veterinară stabileşte standarde minime pentru protecţia viţeilor destinaţi creşterii şi îngrăşării.

Art. 2. - Pentru scopurile prezentei norme sanitare veterinare, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) viţel - un animal din specia bovine până la vârsta de 6 luni;
b) autoritate competentă - autoritatea competentă astfel cum este definită la art. 2 pct. 6 din Norma sanitară veterinară privind controalele veterinare şi zootehnice aplicabile comerţului României cu statele membre ale Uniunii Europene cu unele animale vii şi produse de origine animală, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr.580/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.250 din 11 aprilie 2003, ce transpune în legislaţia naţională Directiva Consiliului 90/425/CEE.

Art. 3. - (1) Autoritatea sanitară veterinară centrală a României, reprezentată de Direcţia generală sanitară veterinară din structura Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, trebuie să se asigure că, începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, toate exploataţiile sunt conforme cel puţin cu următoarele cerinţe:

a) viţeii nu trebuie ţinuţi în boxe individuale după vârsta de 8 săptămâni, cu excepţia cazului în care un medic veterinar certifică faptul că sănătatea sau comportamentul viţelului necesită ca acesta să fie izolat pentru a fi supus tratamentului. Lăţimea oricărei boxe individuale pentru un viţel trebuie să fie cel puţin egală cu înălţimea viţelului la greabăn, măsurată în poziţie patrupedă, iar lungimea acesteia trebuie să fie cel puţin egală cu lungimea corpului viţelului, măsurată de la vârful nasului până la marginea caudală a tuberozităţii ischiatice, înmulţită cu 1,1. Boxele individuale pentru viţei, exceptându-le pe cele pentru izolarea animalelor bolnave, trebuie să aibă pereţi perforaţi care să permită viţeilor să aibă contacte vizuale şi tactile;
b) pentru viţeii crescuţi în grupuri, spaţiul liber alocat şi disponibil pentru fiecare viţel trebuie să fie de cel puţin 1,5 m2 pentru fiecare viţel cu o greutate vie de până la 150 kg, de cel puţin 1,7 m2 pentru fiecare viţel cu greutatea vie între 150 kg şi 220 kg şi de cel puţin 1,8 m2 pentru fiecare viţel cu greutatea vie de 220 kg şi peste.

(2) Totuşi, prevederile alin. (1) lit. b) nu se aplică:

a) exploataţiilor cu mai puţin de 6 viţei;
b) viţeilor ţinuţi alături de mame în vederea alăptării.

(3) Durata de utilizare a instalaţiilor construite înainte de intrarea în vigoare a prezentei norme sanitare veterinare şi care nu întrunesc prevederile alin. (1) trebuie să fie stabilită de autoritatea competentă în lumina rezultatelor inspecţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) şi nu trebuie prelungită în nici un caz după data aderării României la Uniunea Europeană.

Art. 4. - Autoritatea sanitară veterinară centrală a României trebuie să se asigure, prin direcţiile sanitarveterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, că, în fapt, condiţiile pentru creşterea viţeilor sunt în conformitate cu prevederile anexei la prezenta normă sanitară veterinară.

Art. 5. - Prevederile anexei la prezenta normă sanitară veterinară pot fi modificate şi completate aplicându-se cerinţele Uniunii Europene, pentru a se ţine cont de progresul ştiinţific.

Art. 6. - (1) Autoritatea sanitară veterinară centrală a României trebuie să se asigure că sunt efectuate inspecţii sub responsabilitatea acesteia, pentru a se verifica dacă sunt respectate prevederile prezentei norme sanitare veterinare şi ale anexei la aceasta. Aceste inspecţii ce pot fi efectuate şi cu ocazia controalelor realizate în alte scopuri trebuie să acopere anual un număr reprezentativ din punct de vedere statistic de sisteme diferite de creştere a animalelor, utilizate în România.

(2) De la data aderării României la Uniunea Europeană, la fiecare 2 ani, înainte de ultima zi lucrătoare a lunii aprilie, autoritatea sanitară veterinară centrală a României trebuie să informeze Comisia Europeană despre rezultatele inspecţiilor efectuate în cursul celor 2 ani precedenţi, în conformitate cu prezentul articol, incluzând numărul de inspecţii efectuate în raport cu numărul de exploataţii din teritoriul naţional.

Art. 7. - Pentru a fi importate în România animalele care provin din ţări ce nu sunt membre ale Uniunii Europene trebuie să fie însoţite de un certificat emis de autoritatea competentă a ţării exportatoare, care să ateste faptul că acestea au beneficiat de un tratament cel puţin echivalent cu cel administrat animalelor din România, aşa cum este prevăzut de prezenta normă sanitară veterinară.

Art. 8. - (1) a) Experţii veterinari ai Comisiei Europene pot, în cooperare cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, să efectueze inspecţii la faţa locului în România, în măsura în care acest lucru este indispensabil pentru evaluarea aplicării uniforme a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare. Persoanele care efectuează astfel de inspecţii trebuie să implementeze măsurile speciale de igienă personală necesare pentru a exclude orice risc de transmitere a bolii.

b) Experţii responsabili pentru aceste inspecţii trebuie să fie desemnaţi de Comisia Europeană, la propunerile statelor membre.
c) Inspecţiile trebuie să fie efectuate în numele Comunităţii Europene, care suportă cheltuielile ocazionate de vizita experţilor veterinari comunitari.
d) Frecvenţa şi procedura acestor inspecţii trebuie să fie stabilite în conformitate cu procedura comunitară.
e) Când pe teritoriul României se efectuează o astfel de inspecţie, trebuie să se acorde experţilor Comisiei Europene şi ai statelor membre ale Uniunii Europene toată asistenţa necesară în îndeplinirea obligaţiilor acestora.
f) Reprezentanţii Comisiei Europene şi ai statelor membre ale Uniunii Europene trebuie să informeze Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor despre rezultatele acestor inspecţii.
g) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să ia orice măsuri care se pot dovedi necesare, pentru a ţine seama de rezultatele acestor inspecţii.
h) Dacă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu ia aceste măsuri, Comisia Europeană poate, după ce situaţia a fost examinată în cadrul Comitetului Veterinar Permanent, să recurgă la prevederile care îi dau dreptul să suspende temporar sau definitiv importul de viţei din exploataţia respectivă.
i) Dacă deficienţele nu sunt înlăturate în termenul prevăzut, Comisia Europeană poate elimina România de pe lista ţărilor terţe din care este autorizat oficial importul de viţei. Comisia Europeană trebuie să notifice României măsurile luate şi motivele aplicării acestora.
j) Prevederi generale pentru implementarea prezentului articol, în special în ceea ce priveşte frecvenţa şi modalităţile de efectuare a inspecţiilor la care se referă lit. a), trebuie să fie stabilite în conformitate cu procedura comunitară.

(2) a) Experţii veterinari ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca autoritate competentă a României, pot, în cooperare cu reprezentanţi ai autorităţii competente din ţara terţă vizată, să efectueze inspecţii la faţa locului în acea ţară terţă, în măsura în care acest lucru este indispensabil pentru evaluarea aplicării uniforme a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.

b) Experţii responsabili pentru aceste inspecţii trebuie să fie numiţi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la propunerile directorilor generali ai acesteia.
c) Inspecţiile trebuie să fie efectuate în numele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care suportă cheltuielile ocazionate de vizita experţilor veterinari români.
d) Frecvenţa şi procedura acestor inspecţii trebuie să fie stabilite în conformitate cu procedura naţională emisă de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
e) fiara terţă vizată, pe teritoriul căreia se efectuează o astfel de inspecţie, trebuie să acorde experţilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor toată asistenţa necesară în îndeplinirea obligaţiilor acestora.
f) Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să informeze autoritatea competentă a ţării terţe vizate despre rezultatele acestor inspecţii.
g) Autoritatea competentă a ţării terţe vizate trebuie să ia orice măsuri ce se pot dovedi necesare, pentru a ţine seama de rezultatele acestor inspecţii.
h) Dacă autoritatea competentă a ţării terţe vizate nu ia aceste măsuri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recurge la prevederile ce îi dau dreptul să suspende temporar sau definitiv importul de viţei din exploataţia respectivă.
i) Dacă deficienţele nu sunt înlăturate în termenul prevăzut, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor elimină acea ţară terţă de pe lista ţărilor terţe din care este autorizat oficial importul de viţei în România. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să notifice autorităţii competente a acelei ţări terţe măsurile luate şi motivele aplicării acestora.
j) Prevederi generale pentru implementarea prezentului articol, în special în ceea ce priveşte frecvenţa şi modalităţile de efectuare a inspecţiilor la care se referă lit. a), trebuie să fie stabilite în conformitate cu procedura naţională.

Art. 9. - (1) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pune în aplicare acte normative, reglementări şi prevederi administrative, necesare pentru conformarea cu prezenta normă sanitară veterinară, pe care le va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Ministerului Integrării Europene şi al Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, împreună cu tabelele de concordanţă, în vederea evaluării conformităţii transpunerii legislative, şi va stabili măsurile necesare pentru implementarea corectă şi la timp a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.

(2) Autoritatea sanitară veterinară centrală a României poate să menţină sau să aplice în teritoriul propriu prevederi mai stricte pentru protecţia viţeilor decât cele stabilite în prezenta normă sanitară veterinară. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să informeze Comisia Europeană despre orice astfel de măsuri.

(3) Atunci când Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor acţionează potrivit prevederilor alin. (1), trebuie să facă o referire expresă la prezenta normă sanitară veterinară. Procedura privind realizarea referirii menţionate rămâne în responsabilitatea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

(4) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va lua măsurile necesare şi va sancţiona, potrivit legii, orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare, iar în caz de infracţiuni, sesizează organele de cercetare penală.

(5) Prezenta normă sanitară veterinară constituie transpunerea oficială a Directivei Consiliului 91/629/CEE, astfel cum a fost amendată ultima dată prin Regulamentul Consiliului 806/2003/CE.

Art. 10. - Anexa face parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.

ANEXĂ
la norma sanitară veterinară

CONDIŢIILE PENTRU CREŞTEREA VIŢEILOR

  1. Materialele utilizate pentru construcţia adăposturilor pentru cazarea viţeilor şi, în special, a boxelor şi a echipamentului cu care aceştia intră în contact, trebuie să nu fie dăunătoare şi să permită curăţenia mecanică, precum şi dezinfecţia temeinică.
  2. Până la elaborarea unor reguli comunitare în acest sens, ce trebuie să fie transpuse în legislaţia naţională, circuitele electrice şi echipamentul trebuie să fie instalate în conformitate cu normele naţionale în vigoare, pentru a se preveni şocurile electrice.
  3. Izolarea, încălzirea şi ventilaţia adăposturilor trebuie să asigure că circulaţia aerului, nivelul impurităţilor, temperatura, umiditatea relativă a aerului şi concentraţiile de gaze sunt menţinute în limite ce nu sunt dăunătoare viţeilor.
  4. Toate echipamentele automate sau mecanice, indispensabile pentru sănătatea şi bunăstarea viţeilor, trebuie să fie inspectate cel puţin o dată pe zi. Atunci când se constată defecţiuni, acestea trebuie remediate imediat sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să fie luate măsuri corespunzătoare în vederea protejării sănătăţii şi bunăstării viţeilor până la remedierea defecţiunii, în special prin utilizarea metodelor alternative de furajare şi de menţinere a condiţiilor de mediu în limite normale.
  5. Atunci când se utilizează un sistem de ventilaţie artificială, trebuie prevăzute un sistem de rezervă corespunzător care să poată asigura o reînnoire a aerului suficientă pentru a păstra sănătatea şi bunăstarea viţeilor în eventualitatea unei avarii şi un sistem de alarmă care să atenţioneze îngrijitorul în caz de apariţie a defecţiunilor. Sistemul de alarmă trebuie să fie testat periodic.
  6. Viţeii nu trebuie să fie ţinuţi în permanenţă în întuneric. Pentru a răspunde nevoilor lor fiziologice şi etologice, trebuie elaborate prevederi care să permită, pentru diferite condiţii de climat, un iluminat artificial sau natural corespunzător. În cazul iluminatului artificial, acesta trebuie să funcţioneze pentru o perioadă cel puţin echivalentă cu perioada de lumină naturală disponibilă în mod normal între orele 9,00 şi 17,00. Trebuie să existe, de asemenea, surse adecvate de iluminat, fixe sau mobile, suficient de puternice pentru a permite o inspectare a viţeilor în orice moment.
  7. Toţi viţeii ţinuţi în adăposturi trebuie să fie inspectaţi de către proprietar sau de către persoana responsabilă de animale cel puţin de două ori pe zi. Viţeii ţinuţi în aer liber trebuie să fie inspectaţi cel puţin o dată pe zi. Orice viţel suspect de îmbolnăvire sau rănit trebuie să fie tratat corespunzător fără întârziere, iar consultaţia de către medicul veterinar trebuie să fie efectuată cât mai repede posibil pentru fiecare viţel care nu răspunde la îngrijirea dată de îngrijitor. Atunci când este necesar, viţeii bolnavi sau răniţi trebuie să fie izolaţi în spaţii adecvate, cu aşternut uscat şi confortabil.
  8. Adăposturile pentru viţei trebuie să fie construite în aşa fel încât să permită fiecărui viţel să stea culcat, să se odihnească, să stea în poziţie patrupedă şi să se lingă fără dificultate.
  9. Viţeii nu trebuie să fie legaţi, cu excepţia celor cazaţi în grupuri, care pot fi legaţi pentru perioade de cel mult o oră pentru hrănire cu lapte sau administrare de substituenţi de lapte. Atunci când se foloseşte legarea viţeilor, aceasta nu trebuie să le producă răniri. Viţeii trebuie inspectaţi cu regularitate, iar mijlocul de legare trebuie ajustat pentru a le asigura confortul. Fiecare mijloc de legare trebuie să fie confecţionat în aşa fel încât să elimine riscul de strangulare sau rănire şi să permită viţelului să se mişte, conform prevederilor pct. 8.
  10. Clădirile, boxele, echipamentul şi ustensilele folosite pentru viţei trebuie să fie curăţate temeinic şi dezinfectate, pentru a se preveni infecţiile încrucişate sau dezvoltarea organismelor purtătoare de boală. Fecalele, urina şi hrana neconsumată sau împrăştiată trebuie să fie îndepărtate ori de câte ori este necesar, pentru a se diminua mirosul şi pentru a nu atrage muşte sau rozătoare.
  11. Pardoseala trebuie să fie netedă, dar nealunecoasă, astfel încât să se prevină rănirea viţeilor, şi trebuie proiectată astfel încât să nu provoace răniri sau suferinţe viţeilor culcaţi ori în poziţie patrupedă. Pardoseala trebuie să fie adecvată pentru mărimea şi greutatea viţeilor şi să formeze o suprafaţă rigidă, plană şi stabilă. Zona de culcuş trebuie să fie confortabilă, curată şi drenată corespunzător şi să nu afecteze viţeii în mod nefavorabil. Tuturor viţeilor mai mici de două săptămâni trebuie să li se asigure un aşternut corespunzător.
  12. Tuturor viţeilor trebuie să li se asigure o alimentaţie corespunzătoare vârstei, greutăţii, cerinţelor fiziologice şi comportamentale ale acestora, pentru asigurarea unei stări de sănătate şi bunăstare corespunzătoare. În acest scop hrana viţeilor trebuie să conţină o cantitate suficientă de fier, pentru a se asigura un nivel mediu sanguin de hemoglobină de cel puţin 4,5 mmol/l, şi o raţie zilnică minimă de furaje fibroase pentru fiecare viţel de peste două săptămâni, cantitatea crescând de la 50 la 250 g/zi pentru viţeii cu vârsta între 8 şi 20 de săptămâni. Viţeilor nu trebuie să li se pună botniţe.
  13. Toţi viţeii trebuie să fie hrăniţi cel puţin de două ori pe zi. Atunci când viţeii sunt cazaţi în grupuri şi nu sunt furajaţi ad libidum sau cu un sistem de furajare automat, fiecare viţel trebuie să aibă acces la hrană în acelaşi timp cu ceilalţi din grupul respectiv.
  14. Toţi viţeii mai mari de două săptămâni trebuie să aibă acces liber la o cantitate suficientă de apă proaspătă sau să fie capabili să-şi satisfacă nevoile consumului de fluide prin utilizarea altor lichide. În condiţii de căldură excesivă sau pentru viţeii care sunt bolnavi, apa proaspătă de băut trebuie să le fie asigurată în permanenţă.
  15. Echipamentele de furajare şi adăpare trebuie să fie proiectate, construite, instalate şi întreţinute astfel încât să se limiteze pe cât posibil contaminarea hranei şi a apei destinate viţeilor.
  16. Fiecare viţel trebuie să primească colostru de bovine cât mai curând posibil după fătare şi, în orice caz, în primele 6 ore de viaţă.

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:19

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.