DECIZIE nr.371 din 5 iulie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 768/24 aug. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vizol" - S.R.L. Uileacu de Munte în Dosarul nr. 16.116/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă textul art. 24 din Constituţie. Totodată, în acest sens este invocată şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 16.116/2004, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vizol" - S.R.L. Uileacu de Munte într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 19 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 alin. (1). Se consideră că textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al dreptului la apărare, întrucât impune acelaşi tratament juridic situaţiilor de fapt datorită cărora contravenientul nu a semnat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. Astfel, se apreciază că, în cazul în care această situaţie se produce ca urmare a faptului că cel care a săvârşit contravenţia nu este de faţă sau nu poate să semneze procesul-verbal, este "exclusă orice culpă a contravenientului în nesemnarea respectivului proces-verbal de contravenţie", în timp ce nesemnarea procesului-verbal ca urmare a refuzului contravenientului implică, "evident, culpa [acestuia] în nesemnarea respectivului act". Se apreciază că, în această ultimă situaţie, "contravenientul [...] ar fi avut posibilitatea să îşi valorifice dreptul la apărare prin formularea unor obiecţiuni", în vreme ce în celelalte două situaţii "contravenientul nu are nici o posibilitate de a-şi valorifica dreptul la apărare cu ocazia întocmirii respectivului act".
Autorul excepţiei apreciază că "dreptul la apărare al contravenientului este încălcat şi în cazul confirmării de către unul sau mai mulţi martori a faptului că [acesta] nu este de faţă sau nu poate să semneze", întrucât "contravenientul nu poate să formuleze nici o obiecţie sau să prezinte vreo apărare".
Totodată, se consideră că posibilitatea prevăzută de dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 "de a se întocmi procese-verbale de constatare a contravenţiei, în situaţia în care contravenientul nu este de faţă sau nu poate să semneze, chiar fără ca aceste împrejurări să fie confirmate de către vreun martor", duce la o încălcare gravă a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie.
Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât, "potrivit dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere care se judecă de instanţa judecătorească, iar în cadrul procesului contravenientul este ascultat şi se administrează orice probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal". Totodată se mai arată că "dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie se referă doar la activităţile judiciare".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 6 mai 2003, prin care s-a statuat că textul de lege criticat "prevede suficiente garanţii care să împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal fără participarea contravenientului".
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 322 din 9 septembrie 2003, nr. 164 din 6 mai 2003 şi nr. 380 din 14 octombrie 2003.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.268 din 22 aprilie 2002, acestea având următorul cuprins:
- Art. 19 alin. (1) şi (3): "(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. [...] (3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod." Textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei este cel al art. 24 alin. (1), care are următorul cuprins:
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
În esenţă, autorul excepţiei apreciază că prin posibilitatea prevăzută în sarcina agentului constatator de a întocmi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii în cazul în care contravenientul nu se află de faţă sau nu poate să semneze procesul-verbal în cauză, chiar dacă această împrejurare este confirmată sau nu de cel puţin un martor, sunt încălcate prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât contravenientul nu poate formula obiecţiuni sau prezenta apărări.
Curtea reţine că, prin mai multe decizii, s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr.5 din 15 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.124 din 15 februarie 2002, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 19 alin. (1) nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 alin. (1) din Constituţie, "deoarece textul prevede suficiente garanţii care să împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal fără participarea contravenientului. Astfel, această posibilitate nu intervine decât dacă nu există altă soluţie pentru constatarea contravenţiei săvârşite. Totodată este de observat că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii judiciare, or constatarea săvârşirii unei contravenţii, deşi poate avea şi consecinţe judiciare, nu se înscrie în acest cadru. De altfel, alin. (2) al art. 24 din Constituţie se referă chiar la «cursul procesului». Pe de altă parte, este de reţinut şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, care se judecă de instanţa judecătorească, iar în cadrul procesului contravenientul îşi poate angaja avocat şi îşi poate face orice apărare pe care o consideră necesară. De asemenea, conform art. 34 alin. (1) din ordonanţă, în cadrul procesului pot fi administrate probe în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal".
Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei respective îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, Curtea constată că, potrivit textului, în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. În caz contrar, contravenientul poate să se adreseze instanţei de judecată competente pentru anularea procesului-verbal respectiv, beneficiind, în continuare, de toate garanţiie impuse de dreptul la apărare. Aşa fiind, prevederile art. 19 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 nu încalcă textul constituţional al art. 24 alin. (1).

Art. I. - Sistemul de raportare contabilă semestrială a instituţiilor de credit, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 999/3/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.578 din 13 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin intră în vigoare începând cu raportarea contabilă semestrială a anului 2005.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vizol" - S.R.L. Uileacu de Munte în Dosarul nr. 16.116/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Benke Károly

Vineri, 25 septembrie 2026, 03:49

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.