DECIZIE nr.412 din 14 iulie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate
Textul actului publicat în M.Of. nr. 815/8 sep. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Dana Titian - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Ştefan Coste în Dosarul nr. 1.117/2005 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde avocatul Dan Constantin Tudurache pentru autorul excepţiei, lipsă fiind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei, arătând că dispoziţia de lege criticată este neconstituţională prin faptul că stabileşte contribuţia lunară obligatorie la fondul de asigurări sociale de sănătate în procent unic de 6,5%, aplicat la totalitatea veniturilor realizate, instituind astfel privilegii şi discriminări, întrucât asiguraţii plătesc contribuţii diferite, în raport cu veniturile realizate, dar beneficiază de aceleaşi servicii, fiind favorizaţi cei care au venituri mai reduse.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile de lege criticate nu creează privilegii şi discriminări şi nu încalcă prevederile din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Prin dispoziţiile de lege criticate se asigură pentru toate persoanele posibilitatea de a beneficia, în condiţii identice, de asistenţă pentru apărarea şi restabilirea sănătăţii.

CURTEA ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 16 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.117/2005, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Ştefan Coste.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002, stabilind contribuţia lunară obligatorie la fondul de asigurări sociale de sănătate în procent unic de 6,5%, aplicat la totalitatea veniturilor realizate, instituie privilegii şi creează discriminări, întrucât asiguraţii plătesc contribuţii diferite, în raport cu veniturile realizate, dar beneficiază de aceleaşi servicii, fiind favorizaţi cei care au venituri mai reduse.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece contribuţiile la fondul naţional de asigurări de sănătate, prin caracterul lor obligatoriu, consacrat de art. 1 alin. (2) lit. d) şi de art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002, sunt asimilate din punct de vedere fiscal taxelor şi impozitelor, iar obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite, taxe sau alte aporturi asemănătoare la cheltuielile publice este consacrată de dispoziţiile art. 56 din Constituţie. Curtea Constituţională a statuat în mod constant că este rolul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite, precum şi cuantumul acestora şi că numai acesta poate dispune asupra eventualelor scutiri, reduceri sau alte facilităţi în funcţie de situaţiile date. De asemenea, arată că a stabili că cei care realizează venituri mai mici decât venitul de bază minim brut pe ţară sau decât venitul mediu pe economie trebuie să plătească o cotă de 6,5% calculată la aceste venituri nu înseamnă o încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală. Faptul că persoanele care realizează venituri din activităţi independente, respectiv din desfăşurarea activităţii de notar public în cazul autorului excepţiei, nu au fost puse pe acelaşi plan cu cei care obţin venituri din indemnizaţiile de şomaj, alocaţiile de sprijin, agricultură şi silvicultură sau din cedarea folosinţei bunurilor sau din dividende şi dobânzi nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, atât timp cât legiuitorul a apreciat că este just ca cei care obţin venituri mai mari să aibă o contribuţie corespunzătoare la constituirea fondului naţional de asigurări de sănătate, principiul solidarităţii prevalând în acest caz.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Constituţie, organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale se stabilesc potrivit legii. Astfel, potrivit acestor prevederi constituţionale, intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului reglementarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, care include şi modul de finanţare a acestui sistem, respectiv obligaţia persoanelor asigurate şi a angajatorilor de a plăti o contribuţie bănească lunară la fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate, în raport cu veniturile realizate, respectiv cu drepturile salariale achitate.
Totodată, textul de lege criticat conţinând dispoziţii care prevăd modul de stabilire a contribuţiei băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, datorată de persoanele asigurate prevăzute în cuprinsul textului, care se determină sub forma unei cote de 6,5% aplicate asupra veniturilor realizate, în raport cu situaţia în care se află fiecare categorie de persoane asigurate, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, ce consacră principiul egalităţii, întrucât nu instituie privilegii sau discriminări.
În continuare, arată că persoanele asigurate, care exercită profesii liberale sau activităţi independente, autorizate, potrivit legii, pot realiza venituri mai mari decât veniturile obţinute de celelalte categorii de persoane asigurate, prevăzute în cuprinsul textului de lege criticat şi, în consecinţă, vor datora un cuantum mai mare al contribuţiei lunare pentru asigurări de sănătate, în baza principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii, ce guvernează funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, instituit prin art. 1 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002. Această situaţie diferită justifică în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic diferenţiat, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că pot fi instituite tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane sau grupuri, dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece dispoziţiile de lege criticate, referitoare la obligativitatea persoanei asigurate de a plăti o cotă de 6,5% din venitul lunar realizat la fondul de asigurări de sănătate, nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.
În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalităţii şi nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA ,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.838 din 20 noiembrie 2002, cu următorul conţinut:
- Art. 51 alin. (2): "Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii care se supun impozitului pe venit:
b) veniturilor din activităţi desfăşurate de persoane care exercită profesii liberale sau autorizate potrivit legii să desfăşoare activităţi independente;
c) veniturilor din agricultură şi silvicultură, stabilite potrivit normelor de venit pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizaţiilor de şomaj şi alocaţiilor de sprijin;
e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d)." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), care au următorul conţinut: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002, asigurările sociale de sănătate, ca principal sistem de finanţare a ocrotirii şi promovării sănătăţii populaţiei, sunt obligatorii. Aceste prevederi reprezintă o concretizare a dreptului la ocrotirea sănătăţii, consacrat de art. 34 din Constituţie, precum şi a obligaţiei statului de a garanta şi asigura exerciţiul acestui drept fundamental. Susţinerea financiară a asigurărilor sociale de sănătate se realizează prin fondul unic de asigurări sociale de sănătate, care, conform art. 2 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, se constituie din contribuţia de asigurări sociale de sănătate suportată de asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personalul salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse - donaţii, sponsorizări, dobânzi, potrivit legii.
Conform art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002, au calitatea de asigurat toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România, toţi aceştia având obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.
Persoanele fizice care au calitatea de asiguraţi au dreptul, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002, fără nici o deosebire, la un pachet de servicii de bază care cuprinde servicii medicale, servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale.
Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate prin excepţia de neconstituţionalitate, "persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare, pentru asigurările de sănătate (...)", care este stabilită sub forma cotei unice de 6,5%, aplicată asupra veniturilor realizate.
Sub acest aspect textul de lege criticat nu instituie nici privilegii şi nici discriminări.
De asemenea, Curtea constată că, într-adevăr, valoarea contribuţiei diferă de la persoană la persoană, în raport cu cuantumul veniturilor realizate, dar această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse. Soluţia legislativă, criticată de autorul excepţiei, este justificată şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, înscris în art. 1 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002.
Solidaritatea socială presupune ca orice persoană asigurată să beneficieze, la nevoie, în condiţii identice de asistenţă pentru apărarea şi restabilirea sănătăţii, chiar dacă posibilităţile sale materiale, determinate de nivelul veniturilor realizate, i-au permis o contribuţie mai redusă la constituirea fondului de asigurări de sănătate. De altfel, în nici un caz nu se poate estima anticipat cine, când şi de ce anume servicii medicale ori de alte măsuri de ocrotire a sănătăţii va avea nevoie.
Totodată, Curtea observă că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, impune, de asemenea, diferenţierea contribuţiei în funcţie de veniturile realizate, cota de contribuţie lunară a persoanei asigurate, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, diferenţa valorică a contribuţiei fiind determinată de nivelul diferit al veniturilor.
De asemenea, prin Decizia nr.243 din 27 mai 2004, referitoare la dispoziţiile art. 13, art. 52 alin. (2) şi art. 53 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.568 din 28 iunie 2004, Curtea a reţinut că reglementarea legală a organizării şi funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede obligaţia generală a persoanelor asigurate şi a angajatorilor (persoane juridice şi persoane fizice) de a plăti contribuţia, în raport cu veniturile realizate ori cu drepturile salariale achitate, la fondul de asigurări de sănătate, fără a institui privilegii sau discriminări.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Ştefan Coste în Dosarul nr. 1.117/2005 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:48

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.