DECIZIE nr.363 din 5 iulie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe
Textul actului publicat în M.Of. nr. 834/15 sep. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Aurica Bălaşa, Maria Olaru, Ştefania Popescu şi Aurica (Marica) Buică în Dosarul nr. 6.542/CIV/C/2004 al Curţii de Apel Craiova - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 166/2000, nr. 192/2003 şi nr. 210/2004, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 9 din 24 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.542/CIV/C/2004, Curtea de Apel Craiova Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, modificată prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Aurica Bălaşa, Maria Olaru, Ştefania Popescu şi Aurica (Marica) Buică.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât "creează o situaţie de discriminare între cetăţenii care au calitatea de chiriaşi în imobilele ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 241/2001, faţă de ceilalţi chiriaşi care, neregăsindu-se în ipotezele enumerate limitativ la art. 13, beneficiază de prelungirea sau reînnoirea contractelor, astfel încât chiriaşilor aflaţi în ipotezele normative ale art. 13 şi 14 din Legea nr. 241/2001 li se impune o poziţie de inegalitate".
De asemenea, autorii excepţiei apreciază că sunt încălcate, în egală măsură, şi prevederile constituţionale ale art. 53, textele de lege criticate operând o restrângere a dreptului de locaţiune, care nu se regăseşte în nici una dintre situaţiile prevăzute de alin. (1) al art. 53 din Constituţie, aşa cum nu se regăseşte nici necesitatea restrângerii exerciţiului acestui drept într-o societate democratică, impusă de alin. (2) al aceluiaşi articol. În acest sens, arată că, "în măsura în care părţile ar fi prezente, ca urmare a citării lor, ar putea purta discuţii asupra cuantumului cauţiunii, precum şi asupra termenului în care urmează să fie depusă aceasta".
Curtea de Apel Craiova - Secţia civilă arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi nici prevederile art. 53 din Constituţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 nu numai că nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotrivă, prevederile acesteia au menirea de a asigura protecţia chiriaşilor din imobilele restituite foştilor proprietari. Aşa fiind, nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate creează o situaţie de discriminare a unor chiriaşi ce nu beneficiază de prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere, întrucât legiuitorul, chemat să medieze conflictul locativ dintre proprietarul persoană fizică şi chiriaş, a procedat corect, asigurându-i primului posibilitatea valorificării atributelor dreptului său de proprietate, îngrijindu-se totodată de protecţia celui de-al doilea împotriva eventualelor abuzuri, prin instituirea unor exigenţe rezonabile fără a căror satisfacere chiriaşul nu poate fi obligat să elibereze locuinţa.
În susţinerea punctului său de vedere este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 157/2003 şi nr. 263/2003. De asemenea, Guvernul apreciază că nu poate fi reţinută nici critica autorilor excepţiei privind înfrângerea art. 53 din Constituţie, în acest sens invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 266/2000.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 sunt constituţionale. În acest sens, arată că textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice. Arată astfel că dispoziţiile criticate ocrotesc în mod egal pe proprietar şi pe chiriaş, stabilind, pe de o parte, în ce măsură proprietarul poate refuza în mod justificat prelungirea contractului, iar pe de altă parte, dând chiriaşului posibilitatea să îşi apere dreptul locativ în condiţiile în care nu i se poate reproşa vreo conduită culpabilă. În susţinerea acestor argumente este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 192/2003 şi nr. 166/2000.
De asemenea, Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, în acest sens Curtea Constituţională pronunţându-se prin Decizia nr.88/2000.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.265 din 23 mai 2001, dispoziţii care au următorul conţinut:
- Art. 13: "Prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică:
a) în cazul contractelor de închiriere încheiate de chiriaşi cu proprietari persoane fizice, altele decât cele prevăzute la art. 2-7;
b) în cazul contractelor de închiriere pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe proprietate particulară, prevăzute la art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie menţionaţi în contract sunt proprietari ai unei locuinţe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuinţă corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeaşi localitate. Fac excepţie contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie menţionaţi în contract au redobândit, ca foşti proprietari sau moştenitori ai acestora, locuinţe care sunt efectiv ocupate de chiriaşi persoane fizice, de una dintre persoanele juridice prevăzute la art. 1 sau de o instituţie publică;
c) chiriaşului care refuză să preia în folosinţă o altă locuinţă pusă la dispoziţie, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de fostul proprietar sau de moştenitorii acestuia ori de autorităţile publice locale;
d) în cazul litigiilor determinate de refuzul chiriaşilor cărora li s-a notificat să încheie un nou contract de închiriere cu proprietarul, potrivit Legii nr. 17/1994, Legii nr. 112/1995 sau Legii nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) în cazul litigiilor dintre proprietar şi chiriaş având ca obiect schimbul de locuinţe;
f) în cazul chiriaşilor care au subînchiriat locuinţa fără consimţământul scris al proprietarului;
g) în cazul chiriaşilor care au schimbat total sau parţial destinaţia ori structura interioară a locuinţei fără consimţământul scris al proprietarului şi fără aprobările legale;
h) chiriaşului care a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor sau bunurilor aferente acestora ori care a înstrăinat fără drept părţi din acestea;
i) chiriaşului care are un comportament ce face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei;
j) chiriaşilor rezidenţi în străinătate care, fără a fi detaşaţi, nu au mai folosit locuinţa mai mult de un an fără întrerupere.";
- Art. 14: "(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanţe de urgenţă chiriaşul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeaşi perioadă, dacă părţile nu modifică prin acord expres durata închirierii.
(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive:
a) locuinţa este necesară pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soţului, părinţilor ori copiilor oricăruia dintre aceştia, numai dacă sunt cetăţeni români cu domiciliul în România;
b) locuinţa urmează să fie vândută în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
c) chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere;
d) în cazurile prevăzute la art. 13 lit. f)-i).
(3) Proprietarul este obligat să îi notifice chiriaşului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puţin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b). În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului.
(4) Sunt permise mai multe reînnoiri succesive.
(5) Chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locaţiunea nu s-a reînnoit. Chiriaşul este obligat să plătească întreaga chirie, precum şi toate cheltuielile pentru servicii şi întreţinere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinţa." Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 53, care au următorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie.
Astfel, prin Decizia nr.166 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.549 din 7 noiembrie 2000, şi prin Decizia nr.192 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.539 din 28 iulie 2003, Curtea Constituţională a statuat că textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice.
Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. De aceea nu sunt excluse, ci, dimpotrivă, sunt admise soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite. Dispoziţiile legale criticate ocrotesc în mod egal pe proprietar şi pe chiriaş, stabilind, pe de o parte, în ce măsură proprietarul poate refuza în mod justificat prelungirea contractului, iar pe de altă parte, dând chiriaşului posibilitatea să îşi apere dreptul locativ în condiţiile în care nu i se poate reproşa vreo conduită culpabilă. De asemenea, cu privire la dispoziţiile art. 14, prin Decizia nr.97 din 18 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.512 din 19 octombrie 2000, Curtea a reţinut că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 nu contravin principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece egalitatea între cetăţeni nu împiedică stabilirea unor restricţii sau limitări ale dreptului de proprietate.
Referitor la susţinerea autorilor excepţiei privind înfrângerea art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr.88 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.389 din 21 august 2000, şi prin Decizia nr.97 din 18 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.512 din 19 octombrie 2000, Curtea a constatat că nici o dispoziţie a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 nu pune în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi nici exercitarea cu bună-credinţă a unor asemenea drepturi sau libertăţi.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii sunt valabile şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Aurica Bălaşa, Maria Olaru, Ştefania Popescu şi Aurica (Marica) Buică în Dosarul nr. 6.542/CIV/C/2004 al Curţii de Apel Craiova - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Joi, 24 septembrie 2026, 04:05

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.