ORDIN nr.90 din 8 septembrie 2005
al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind standarde suplimentare de protecţie a animalelor, aplicabile vehiculelor rutiere utilizate pentru transportul animalelor vii în călătorii ce depăşesc opt ore
Textul actului publicat în M.Of. nr. 833/15 sep. 2005

Văzând Referatul de aprobare nr. 34.286 din 2 septembrie 2005, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.738/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Norma sanitară veterinară privind standarde suplimentare de protecţie a animalelor, aplicabile vehiculelor rutiere utilizate pentru transportul animalelor vii în călătorii ce depăşesc opt ore, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutele veterinare centrale şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

Art. 4. - Prezentul ordin constituie transpunerea oficială a Regulamentului Consiliului nr. 411/98/CE privind standarde suplimentare de protecţie a animalelor, aplicabile vehiculelor rutiere utilizate pentru transportul animalelor vii în călătorii ce depăşesc opt ore, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 52 din 21 februarie 1998, p. 8.

Art. 5. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la data publicării.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Răzvan Ţîru

Bucureşti, 8 septembrie 2005.
Nr. 90.


ANEXĂ

NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ
privind standarde suplimentare de protecţie a animalelor, aplicabile vehiculelor rutiere utilizate pentru transportul animalelor vii în călătorii ce depăşesc opt ore

Art. 1. - Atunci când perioada de călătorie de opt ore, stabilită în cap. VII alin. (2) din anexa la Directiva Consiliului nr. 91/628/CEE, este depăşită, vehiculele rutiere utilizate pentru transportul solipedelor domestice şi al animalelor din speciile bovine, ovine, caprine şi porcine în România sau între România şi Comunitatea Europeană trebuie să se conformeze standardelor suplimentare stabilite în anexa la prezenta normă sanitară veterinară.

Art. 2. - (1) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pune în aplicare acte normative, reglementări şi prevederi administrative necesare pentru conformarea cu prezenta normă sanitară veterinară, pe care le va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Ministerului Integrării Europene şi al Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, împreună cu tabelele de concordanţă, în vederea evaluării conformităţii transpunerii legislative, şi va stabili măsurile necesare pentru implementarea corectă şi la timp a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.

(2) Atunci când Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor acţionează potrivit prevederilor alin. (1), aceasta trebuie să facă o referire expresă la prezenta normă sanitară veterinară. Procedura privind realizarea referirii menţionate rămâne în responsabilitatea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

(3) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor dispune măsurile necesare şi va sancţiona, potrivit legii, orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare, iar în caz de infracţiuni sesizează organele de cercetare penală.

(4) Prezenta normă sanitară veterinară constituie transpunerea oficială a Regulamentului Consiliului nr. 411/1998/CE.

Art. 3. - Anexa face parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.


ANEXĂ
la norma sanitară veterinară

STANDARDE SUPLIMENTARE
de protecţie a animalelor, aplicabile vehiculelor rutiere utilizate pentru transportul animalelor vii în călătorii ce depăşesc opt ore

I. Aşternut

Fără a se aduce atingere prevederilor cap. I lit. A alin. (5) din anexa la Directiva Consiliului nr. 91/628/CEE, animalelor trebuie să li se asigure aşternut corespunzător care:

1. garantează confortul acestora, iar cantitatea poate varia în funcţie de:

a) specia şi numărul animalelor care sunt transportate;
b) durata călătoriei;
c) condiţiile meteorologice;

2. asigură absorbţie şi înlăturarea corespunzătoare a urinei şi a materiilor fecale.

II. Hrănire

Ţinându-se cont de speciile şi categoriile de animale transportate şi de durata călătoriei, stabilite în cap. VII alin. (4) din anexa la Directiva Consiliului nr. 91/628/CEE, animalele trebuie să fie hrănite în timpul călătoriei şi se vor aplica următoarele prevederi:

a) vehiculul folosit pentru călătorie trebuie să transporte o cantitate suficientă de furaje corespunzătoare pentru cerinţele de furajare a animalelor în cauză în timpul călătoriei respective;
b) pe durata călătoriei furajele trebuie să fie protejate de condiţiile meteorologice şi de contaminanţi, cum ar fi: praf, combustibil, gaze de eşapament, urină şi materii fecale;
c) atunci când pentru furajarea animalelor trebuie folosit echipament specific corespunzător acestui scop (jgheab, vas/recipient sau orice alt mijloc de distribuire a furajelor), acel echipament trebuie transportat în vehicul şi trebuie să fie curăţat înainte şi după folosire, precum şi dezinfectat după fiecare călătorie;
d) atunci când este folosit un echipament pentru furajare ca cel descris mai sus, acesta trebuie să fie proiectat şi construit în aşa fel încât să nu rănească animalele şi, dacă este necesar, să poată fi ataşat unei anumite părţi a vehiculului pentru a se preveni răsturnarea acestuia. Când vehiculul este în mişcare şi când echipamentul respectiv nu este utilizat, acesta trebuie depozitat într-o parte a vehiculului, separat de animale.

III. Acces

Vehiculele utilizate pentru transport trebuie echipate în aşa fel încât să existe acces direct la toate animalele care sunt transportate, pentru ca acestea să poată fi inspectate, îngrijite corespunzător, furajate şi în special adăpate.

IV. Ventilaţie

1. Vehiculul trebuie să fie echipat cu un sistem adecvat de ventilaţie pentru a se asigura că bunăstarea animalelor transportate este garantată permanent, ţinându-se cont în special de următoarele criterii:

a) călătoria planificată şi durata acesteia;
b) proiectarea vehiculului utilizat (deschis sau închis);
c) temperatura interioară şi temperatura exterioară ce rezultă din condiţiile atmosferice ce pot apărea în timpul călătoriei planificate;
d) nevoile fiziologice specifice ale diferitelor specii transportate;
e) densităţile de încărcare prevăzute în cap. VI din anexa la Directiva Consiliului nr. 91/628/CEE şi spaţiul disponibil deasupra animalelor.

2. Sistemul trebuie, de asemenea, să fie proiectat şi construit astfel încât:

a) acesta să poată fi înlocuit în orice moment când animalele se află în vehicul, indiferent dacă acesta staţionează sau este în mişcare;
b) să asigure circulaţia eficientă a aerului nepoluat.

3. În acest scop, operatorii trebuie să prevadă:

a) fie un sistem de ventilaţie mecanică, ale cărui detalii urmează să fie determinate precis;
b) fie un sistem de ventilaţie care asigură şi menţine o temperatură de la +5ºC la 30ºC în înteriorul vehiculului, pentru toate animalele, cu o toleranţă de +5ºC, în funcţie de temperatura exterioară, sistem care trebuie să fie echipat cu un mecanism de monitorizare corespunzător.

4. Posibilitatea de a alege între aceste două sisteme nu va prejudicia principiul liberei circulaţii a animalelor.

V. Compartimentări

1. Vehiculul trebuie dotat cu pereţi despărţitori, astfel încât să se poată crea compartimente separate.

2. Pereţii despărţitori trebuie să fie construiţi în aşa fel încât să poată fi plasaţi în diferite poziţii, iar mărimea compartimentului să poată fi adaptată cerinţelor specifice ale mijloacelor auto speciale, mărimii şi numărului de animale.

VI. Adăpare

1. Vehiculul trebuie echipat pentru conectarea în timpul opririlor la o sursă de apă potabilă.

2. Vehiculul trebuie să fie echipat cu dispozitive de adăpare fixe şi mobile corespunzătoare pentru diferitele specii, de exemplu, jgheaburi, boluri şi tetine, în scopul adăpării animalelor în vehicul, dispozitive concepute în aşa fel încât acestea să nu se rănească.

3. Fără a se aduce atingere prevederilor stabilite la pct. 1 şi 2, vehiculele ce transportă porcine trebuie, în funcţie de capacitatea lor, de numărul de animale transportate şi de opririle planificate în timpul călătoriei, să fie prevăzute cu unul sau mai multe rezervoare de apă, de capacitate suficientă, astfel încât animalele să se poată adăpa în timpul călătoriei.

4. Astfel de rezervoare de apă trebuie să fie proiectate şi construite în aşa fel încât acestea să poată fi curăţate şi igienizate după fiecare călătorie, să dispună de un sistem de verificare a nivelului apei în aşa fel încât să poată fi reumplute în orice moment în timpul călătoriei. Acestea trebuie conectate la dispozitive de adăpare din cadrul compartimentelor menţinute în bună funcţionare, astfel încât porcii să aibă acces la apă în orice moment. În plus, poate fi folosit în paralel cu sistemul de mai sus un sistem precum spray-ul pentru hidratarea porcilor.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:53

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.