DECIZIE nr.366 din 5 iulie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2821 din Codul de procedură civilă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 844/19 sep. 2005

Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2821 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Teodora Mitu în Dosarul nr. 2.749/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, de Iulian Vasile Zlate în Dosarul nr. 8.940/2005 al Tribunalului Iaşi, precum şi de Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 152/2005 al acestei instanţe.
La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepţiei, Teodora Mitu, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea,
având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 263D/2005, nr. 393D/2005 şi nr. 400D/2005 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Autorul excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 393D/2005 şi nr. 400D/2005 la Dosarul nr. 263D/2005, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, Teodora Mitu depune note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, întrucât accesul liber la justiţie are în vedere dreptul la un recurs efectiv, iar instituirea unei singure căi de atac vizează soluţionarea cauzelor de celeritate, într-un termen rezonabil.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.749/2004 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Încheierea din 21 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 8.940/2005 de Tribunalul Iaşi, şi prin Încheierea din 14 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 152/2005 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2821 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Teodora Mitu, Iulian Vasile Zlate şi, respectiv, de Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a civilă, din oficiu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 2821 din Codul de procedură civilă sunt în contradicţie cu prevederile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie.
În acest sens, arată că prin restrângerea arbitrară a sferei de aplicare a căii ordinare de atac a apelului se ajunge în situaţia paradoxală ca partea care figurează, în calitate de reclamant, într-unul din litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, să nu beneficieze decât de un grad de jurisdicţie. Aşa fiind, reglementarea dedusă controlului de neconstituţionalitate creează o diferenţiere valorică în baza căreia părţile pot ataca cu apel sau recurs hotărâri având acelaşi obiect, iar prin această posibilitate diferită şi administrarea probelor este diferită. Astfel, în cazul atacării hotărârii cu apel, partea are posibilitatea administrării unor probe complexe, dat fiind caracterul devolutiv al apelului şi potrivit art. 295 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul că "instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei". Spre deosebire de calea de atac a apelului, în recurs, potrivit art. 305 din Codul de procedură civilă, probatoriul este limitat la administrarea înscrisurilor, deoarece "în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor". Aşa fiind, ca urmare a acestor diferenţieri, apar în practică diverse situaţii inegale, cum ar fi, de exemplu, în procesele de partaj, unde administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară este esenţială în rezolvarea pricinii, iar criticile apărute pe calea de atac a recursului cu privire la evaluarea imobilului nu pot fi primite în lipsa posibilităţii refacerii probei cu expertiză tehnică şi limitării posibilităţilor de casare a hotărârii cu trimitere, potrivit art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Situaţia este diferită însă pentru părţile al căror litigiu are o valoare de peste 1 miliard lei şi care au acces la toate probatoriile prevăzute de art. 295 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În consecinţă, reglementarea criticată creează o evidentă discriminare între cele două categorii de părţi, bazată exclusiv pe criteriul de valoare a litigiului.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată.
În acest sens, arată că dispoziţiile art. 2821 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin limitarea dreptului de a ataca cu apel unele hotărâri judecătoreşti date în primă instanţă în soluţionarea cererilor introduse pe cale principală, creează o discriminare în modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale, încălcându-se şi principiul constituţional al liberului acces la justiţie, astfel încât unele părţi nu beneficiază decât de un singur grad de jurisdicţie, în timp ce altele beneficiază de două grade de jurisdicţie. Instanţa apreciază că încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 derivă şi din faptul că, în funcţie de valoarea masei partajabile, se determină calea de atac ce se exercită împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond, deşi, în mod normal şi firesc, natura juridică a cauzelor determină ce cale de atac se va exercita. De altfel, raţiunile avute în vedere de legiuitor în ceea ce priveşte modificarea dispoziţiilor art. 2821 din Codul de procedură civilă privesc celeritatea procesului civil şi degrevarea activităţii jurisdicţionale a instanţelor de judecată, prin optimizarea actului de justiţie. De asemenea, instanţa apreciază că textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Astfel, arată că deşi legiuitorul poate institui în considerarea unor situaţii deosebite reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, instituirea însă a căilor de atac în funcţie de valoarea obiectului dedus judecăţii încalcă accesul liber la justiţie.
Aşa fiind, consideră că reglementarea actuală prevăzută de art. 2821 din Codul de procedură civilă nu constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind judecarea cauzei în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.
Tribunalul Iaşi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 2821 din Codul de procedură civilă nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi nu creează o discriminare, întrucât prin aceste dispoziţii legale legiuitorul a urmărit ca un număr mai mare de cauze - calificate în funcţie de valoarea litigiului şi nu de obiectul acestuia să fie soluţionate cu celeritate, în spiritul reformei judiciare şi al armonizării legislaţiei interne cu legislaţia europeană.
Aşa fiind, asigurarea pentru unele cauze a dublului grad de jurisdicţie, iar pentru altele doar a unuia singur nu înseamnă instituirea vreunei discriminări.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că procedura de judecată în ansamblul său, inclusiv regimul căilor de atac, se întemeiază pe dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), care prevăd în mod expres că reglementarea competenţei şi a procedurii de judecată se face "numai prin lege", în timp ce art. 129 din Constituţie consacră dreptul la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, însă "numai prin lege". Aşa fiind, arată că textul criticat nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la realizarea drepturilor în justiţie, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării acestora. De asemenea, apreciază că dispoziţiile procedurale deduse controlului de constituţionalitate nu creează discriminări între cetăţeni, fiind conforme cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, regimul juridic diferit instituit de legiuitor este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Ca atare, în măsura în care reglementarea criticată se aplică tututor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect este neîntemeiată. În final, în susţinerea punctului său de vedere, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Decizia nr.226/2004.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 2821 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu contravine art. 16 din Constituţie, întrucât reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare. Totodată consideră că dispoziţiile legale criticate nu conţin nici o dispoziţie contradictorie, fiind determinate de situaţiile care impun soluţii legislative diferite, în vederea soluţionării cu celeritate a cauzelor aflate pe rolul instanţelor. De asemenea, consideră că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 atâta timp cât, potrivit art. 2821 din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 2821 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 2821 din Codul de procedură civilă în raport cu art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că aceste prevederi constituţionale nu au incidenţă în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2821 din Codul de procedură civilă, introduse prin art. I pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.479 din 2 octombrie 2000, şi completate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.470 din 26 mai 2004.
Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:
- Art. 2821: "1. Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

2. Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel." Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) şi art. 21, potrivit cărora:

- Art. 15 alin. (1): "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în condiţiile în care nu există un drept al părţilor de a beneficia de acces la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, iar în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, acesta are în vedere doar dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, nu se poate reţine încălcarea art. 15 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie.
De asemenea, reglementarea dedusă controlului, departe de a contraveni art. 21 alin. (3) din Constituţie, nu face decât să-i dea expresie, instituirea unei singure căi de atac fiind menită să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În sfârşit, criteriul valoric adăugat celui al naturii cauzei, în funcţie de care se determină regimul căilor de atac aplicabil, având caracter obiectiv şi găsindu-şi aplicare în cazul oricărui subiect de drept, în măsura în care raportul juridic procesual în care este parte îşi relevă apartenenţa la una sau alta dintre categoriile delimitate potrivit criteriilor menţionate, nu oferă temei de discriminare şi, ca atare, nu justifică critica adusă reglementării legale în cauză, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
De altfel, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 16 şi art. 21 din Constituţie.
Astfel, prin Decizia nr.226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.507 din 7 iunie 2004, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu conţine nici o dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Aşa fiind, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este întemeiată.
De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atâta timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 2821 din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Astfel, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 2821 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Curtea a constatat, de asemenea, că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din aceeaşi convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în Cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat că: "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept." Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2821 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Teodora Mitu în Dosarul nr. 2.749/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, de Iulian Vasile Zlate în Dosarul nr. 8.940/2005 al Tribunalului Iaşi, precum şi de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 152/2005 al acestei instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:53

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.