DECIZIE nr.379 din 7 iulie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, precum şi ale art. 322 pct. 7, art. 327 alin. 1 şi art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 848/20 sep. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, precum şi ale art. 322 pct. 7, art. 327 alin. 1 şi art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ELEMAR STAR" S.R.L. din Călăraşi, Marian Lazăr şi Lenuţa Lazăr în Dosarul nr. 2.549/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
În acest sens, cu privire la dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998 şi ale art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect este inadmisibilă. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii legale criticate, acestea reprezintă norme de procedură ce nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei şi, ca atare, susţinerea privind neconstituţionalitatea lor este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.549/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, precum şi ale art. 322 pct. 7, art. 327 alin. 1 şi art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "ELEMAR STAR" - S.R.L. din Călăraşi, Marian Lazăr şi Lenuţa Lazăr într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr.126 din 20 ianuarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, într-o argumentare amplă, în care, pe lângă invocarea unor texte constituţionale considerate a fi încălcate, se fac numeroase referiri la dispoziţii din Codul de procedură civilă, din Codul civil, din alte legi, precum şi la jurisprudenţa unor instanţe judecătoreşti, inclusiv la hotărâri pronunţate în alte cauze în care sunt părţi, autorii excepţiei susţin, în esenţă, următoarele:
Dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998, potrivit cărora contractele de credit financiar şi garanţiile reale şi personale constituie titlu executoriu, încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 21 şi 123 devenit, după republicarea Constituţiei, art. 124. Autorii excepţiei susţin că prevederile legale criticate care dau putere de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum şi garanţiilor reale şi personale contravin unor dispoziţii din legislaţia civilă şi procesual civilă, referindu-se în acest sens la unele hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti. Se mai arată, în susţinerea excepţiei, că "dispoziţiile Legii nr. 58/1998 şi normele sale de aplicare încalcă prevederile art. 15 din Constituţia României, conform cărora «Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile»." De asemenea, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 327 alin. 1, raportate la prevederile art 1201 din Codul civil şi art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, nu au în vedere anumite competenţe ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţe evidenţiate de practica judiciară a acestei instanţe, şi "permit invocarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri pronunţate într-un dosar anterior, al cărui obiect (...) este diferit de obiectul dosarului în curs de soluţionare", ceea ce creează un prejudiciu autorului excepţiei. De asemenea, apreciază că aceste texte legale "operează, practic, selectiv, în funcţie de instanţa de judecată învestită cu judecarea pricinii".
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă, autorii excepţiei apreciază că sunt neconstituţionale, întrucât permit executarea silită a unui imobil în lipsa încuviinţării instanţei de recurs care a pronunţat o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel încât, "scriptic, acest text de lege impune constituirea titlului executoriu înaintea începerii urmăririi şi executării silite".
Aşa fiind, arată că art. 379 din Codul de procedură civilă contravine prevederilor art. 51 [devenit art. 1 alin. (5) în Constituţia republicată], ale art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 123 [devenit art. 124 alin. (1) şi (2) în Constituţia republicată].
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, iar textele de lege vizate de autorul excepţiei nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Totodată arată că în cauza de faţă, ce are ca obiect o cerere de revizuire, nu pot fi examinate, sub aspectul controlului de constituţionalitate, decât dispoziţiile referitoare la condiţiile de admisibilitate a revizuirii, reglementate la art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, nu şi cele ale art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998, ale art. 327 alin. 1 sau ale art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Instanţa arată că susţinerea excepţiei este prolixă şi confuză, fără a se motiva în vreun fel neconstituţionalitatea art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, ceea ce face imposibilă exprimarea unui punct de vedere argumentat cu privire la acest articol.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă reprezintă o reglementare stabilită prin lege, conformă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care asigură în mod egal accesul la justiţie tuturor persoanelor interesate în exercitarea aceloraşi drepturi şi interese legitime, inclusiv prin folosirea mijloacelor procedurale privind promovarea cererii de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti. Totodată menţionează că excepţia, astfel cum a fost formulată, nu conţine nici o critică de neconstituţionalitate referitoare la art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii legale menţionate ca obiect al excepţiei, Guvernul observă că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 16 din Constituţie, întrucât textele de lege criticate se aplică tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, apreciază că nu poate fi reţinută nici contrarietatea cu prevederile art. 21 şi 124 din Constituţie, deoarece dispoziţiile criticate conţin norme de procedură, referitoare la modul de soluţionare a cererii de revizuire, pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenţei sale stabilite de art. 126 alin. (2) din Constituţie. De altfel, textele legale criticate asigură accesul liber şi egal la o instanţă independentă şi imparţială, contribuind la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi la îndeplinirea condiţiilor unui proces echitabil. Avocatul Poporului arată că nu se încalcă nici dreptul la apărare al revizuentului, întrucât prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii instanţei, date asupra revizuirii, se oferă acestuia suficiente garanţii pentru a formula pretenţii şi apărări.
Cu referire la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, opinează în sensul lipsei lor de relevanţă în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate de prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, precum şi ale art. 322 pct. 7, art. 327 alin. 1 şi art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, anterior sesizării Curţii Constituţionale acest act normativ a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.78 din 24 ianuarie 2005, cu un nou titlu, şi anume Legea privind activitatea bancară, iar ca urmare a renumerotării textelor art. 56 alin. (2) a devenit art. 79 alin. (2), având acelaşi conţinut. Ca atare, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestor din urmă dispoziţii legale, potrivit cărora "Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii".
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 322 pct. 7, art. 327 alin. 1 (raportat la dispoziţiile art. 322 pct. 7 şi art. 7209 din Codul de procedură civilă, precum şi la art. 1201 din Codul civil) şi ale art. 379 alin. 1 (raportat la art. 4041 alin. 1 şi art. 4042 din Codul de procedură civilă), acestea au următorul conţinut:
- Art. 322 pct. 7: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Curtea Supremă de Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;";
- Art. 327 alin. 1: "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre." Art. 379 alin. 1, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 144 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.479 din 2 octombrie 2000, are următoarea redactare: "Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă." Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24, art. 51 [devenit art. 1 alin. (5) în Constituţia republicată], precum şi art. 123 [devenit art. 124 alin. (1) şi (2)], care au următorul conţinut:
- Art. 1 alin. (5): În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 124: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia fac abstracţie de competenţa Curţii şi procedează la o analiză critică exhaustivă a întregului proces, cu înfăţişarea pe larg a ceea ce se pretinde a constitui erori de judecată săvârşite de instanţe în diferitele faze procesuale, considerând că sorgintea acestor erori nu se află în aplicarea greşită a legii, ci în caracterul neconstituţional al textelor de lege incidente.
Or, neconstituţionalitatea reprezintă o stare organică a unei norme juridice legale şi nu poate fi dedusă dintr-o interpretare discutabilă, realizată în procesul de aplicare a sa la o situaţie concretă, care constituie obiectul competenţei exclusive a instanţelor de judecată.
Curtea constată, că faţă de obiectul cauzei de faţă, şi anume revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, critica de neconstituţionalitate cu referire la dispoziţiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 şi ale art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu poate fi primită, întrucât reglementările cuprinse în aceste articole de lege nu au legătură cu soluţionarea litigiului, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 322 pct. 7 şi ale art. 327 alin. 1 din Codul de procedură civilă, acestea reprezintă norme de procedură care nu relevă însă nici o contradicţie cu textele constituţionale de referinţă invocate, aşa încât, cu referire la acestea, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară şi ale art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ELEMAR STAR" - S.R.L. din Călăraşi, Marian Lazăr şi Lenuţa Lazăr în Dosarul nr. 2.549/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 şi ale art. 327 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de aceiaşi autori în dosarul mai sus menţionat.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Miercuri, 23 septembrie 2026, 04:56

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.