DECIZIE nr.401 din 14 iulie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 848/20 sep. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Dana Titian - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 2.054/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile.
Faţă de părţile Mihaela Gheorghiu şi Dan Niculescu procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată că pe confirmarea de primire a telegramei expediate către partea Vlad Gheorghe Ihora figurează menţiunea "destinatar mutat de la domiciliu". Citarea s-a făcut la domiciliul părţii indicat în citativul existent la dosarul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra acestui aspect, consideră că se impune aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 98 din Codul de procedură civilă.
Curtea dispune aplicarea art. 98 din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte partea Vlad Gheorghe Ihora.
Magistratul-asistent informează completul de judecată că partea Dan Niculescu a depus o cerere de amânare a judecării cauzei, motivată de faptul că nu i s-au comunicat înscrisurile existente în dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare.
Curtea respinge cererea de amânare, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu aduce atingere art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare, întrucât instanţa are posibilitatea de a dispune asupra cuantumului onorariului de avocat pe baza criteriilor conţinute de dispoziţiile legale criticate, şi anume valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în practica sa, de exemplu Cauza Almeida, Garrett şi alţii contra Portugaliei (2000), apreciază asupra cheltuielilor de judecată în sensul micşorării cuantumului solicitat de părţi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 28 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.054/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Gheorghiu într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei sentinţe civile prin care s-au acordat numai o parte din cheltuielile de judecată solicitate, ca urmare a aplicării art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul apreciază că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 11 alin. (2), art. 21, art. 24 alin. (2), art. 31 alin. (3) şi art. 52 alin. (1) din Constituţie. În acest sens arată că instanţa de judecată nu este îndreptăţită să dispună asupra cuantumului onorariului de avocat, stabilit în contractul de asistenţă juridică, exprimând rezultatul acordului dintre client şi avocatul său, în raport de complexitatea cauzei, cu atât mai mult cu cât un tablou al onorariilor minimale nu există.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât instanţa de judecată are posibilitatea de a se pronunţa asupra cuantumului onorariului de avocat prin aprecierea muncii depuse de acesta în desfăşurarea procesului.
Micşorarea de către instanţa de judecată a cuantumului onorariului de avocat nu reprezintă o sancţiune aplicată activităţii acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că posibilitatea instanţei de judecată de a aprecia valoarea onorariului stabilit prin convenţia dintre avocat şi clientul său nu numai că nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la accesul la justiţie şi dreptul la apărare, dar chiar vine în completarea prevederilor legale care dau expresie acestor principii. Este un drept recunoscut instanţei de judecată, în exercitarea funcţiei sale generale, de a urmări buna desfăşurare a procesului, pentru a se evita exercitarea abuzivă a unor drepturi, inclusiv în raporturile dintre avocat şi client. Acest drept este acordat judecătorului în considerarea rolului pe care îl are în desfăşurarea procesului şi care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexităţii cauzei şi muncii îndeplinite de avocat.
Lipsa unui tablou al onorariilor minimale, la care face trimitere textul de lege criticat, nu atrage neconstitu ţionalitatea acestuia, criteriile de apreciere a valorii onorariului fiind expres menţionate şi excluzând arbitrariul.
Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie nu sunt incidente în cauză.
Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţia legală criticată privind dreptul judecătorilor ca, motivat, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit tabloului onorariilor minimale, nu îngrădeşte sub nici un aspect accesul liber la justiţie, nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi nici la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, dispoziţia legală criticată nu aduce atingere nici dreptului la apărare, întrucât nu este de natură să împiedice părţile de a fi asistate în tot cursul procesului de un avocat ales sau numit din oficiu. În plus, textul de lege criticat obligă judecătorul ca în tot ceea ce interesează soluţionarea procesului să asigure exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor participanţilor la proces, în spiritul şi litera legii.
Textele art. 11 şi 52 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:
- Art. 274 alin. 3: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat." Autorul exepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 11 alin. (2), art. 21, art. 24 alin. (2), art. 31 alin. (3) şi art. 52 alin. (1) din Constituţie, care au următorul conţinut:
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 24 alin. (2): "În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 31 alin. (3): "Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.";
- Art. 52 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, dintre textele de referinţă menţionate, singurul care, prin domeniul de reglementare, ar putea fi considerat relevant este numai art. 24 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", şi aceasta doar prin prisma raţionamentului că dreptul de a fi asistate de un avocat ales, ceea ce constituie regula în materie, presupune în mod necesar angajarea acestuia pe calea unei convenţii, cu plata unui onorariu stabilit de comun acord. Acceptând un asemenea raţionament, nimic nu interzice, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 2.054/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

Vineri, 25 septembrie 2026, 00:41

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.