ORDONANŢĂ nr.128 din 29 august 1998
pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
| Textul actului republicat în M.Of. nr. 863/26 sep. 2005 |
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Bunurile confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care se valorifică în condiţiile prezentei ordonanţe, sunt:
(2) Organele care au dispus consemnarea sumelor prevăzute la alin. (1) lit. f) sunt obligate să le declare la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului legal de prescripţie.
(3) Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt reclamate înainte de expirarea termenului de un an de la data predării, ele se restituie proprietarilor sau moştenitorilor acestora de către organul de poliţie competent. În orice alte cazuri, bunurile sau contravaloarea acestora se restituie în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(4) Bunurile menţionate la alin. (1) lit. e), ai căror proprietari au fost identificaţi şi care au renunţat printr-o declaraţie autentică la exercitarea dreptului de proprietate asupra acestora, se vor valorifica înainte de expirarea termenului de un an, conform prevederilor prezentei ordonanţe.
(5) Pot fi valorificate înainte de expirarea termenului de un an şi bunurile prevăzute la alin. (1) lit. e) care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (3).
(6) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile care nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare.
(7) Bunurile prevăzute la alin. (6) vor fi distruse pe cheltuiala deţinătorului sau, după caz, a persoanelor fizice ori juridice de la care au fost confiscate. Distrugerea în cauză se va efectua în prezenţa şi cu confirmarea prin semnătură a unei comisii de preluare şi distrugere formate din reprezentanţi ai deţinătorului, ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, ai Ministerului Finanţelor Publice, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.
Art. 2. - (1) Bunurile confiscate care constituie corp delict sau mijloace de probă în procedura judiciară trec în proprietatea privată a statului în temeiul unei ordonanţe emise de procuror sau al unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive, prin care se dispune valorificarea acestora.
(2) În cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatării şi sancţionării contravenţiilor pe bază de proces-verbal, titlul de proprietate îl constituie însuşi procesul-verbal de contravenţie, în cazul în care acesta nu a fost contestat în termenul legal sau dacă a fost contestat, contestaţia a fost respinsă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
CAPITOLUL II
Declararea şi preluarea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului
Art. 3. - (1) Declararea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului, precum şi predarea acestora se fac la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de 10 zile de la data primirii de către deţinător a documentului care constituie titlu de proprietate al statului asupra acestora.
(2) Bunurile confiscate, devenite proprietatea privată a statului, se declară şi se predau organelor de valorificare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a actului de confiscare.
(3) În situaţia în care actul de confiscare este atacat în termenul prevăzut de lege, bunurile confiscate trec în proprietatea privată a statului începând cu data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.
Art. 4. - (1) Deţinătorii bunurilor care au trecut în proprietatea privată a statului, persoane fizice sau juridice, după caz, au obligaţia să inventarieze bunurile respective, luând în acelaşi timp şi măsurile de păstrare şi de conservare corespunzătoare, până la predarea lor efectivă spre valorificare direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de bunuri:
(3) Bunurile menţionate la alin. (2) se vor evalua, utiliza, valorifica, distruge sau se vor casa de către organele specializate care le-au preluat, dispunând de acestea conform atribuţiilor legale ce le revin.
(4) Sumele obţinute ca urmare a valorificării bunurilor prevăzute la alin. (2) vor fi virate la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor efectuate conform prevederilor legale în vigoare şi a cotei de 1%, care se virează Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru recompensarea poliţiştilor, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, aferentă bunurilor confiscate ca urmare a acţiunilor desfăşurate de poliţişti. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele rezultate din valorificarea bunurilor ce intră sub incidenţa Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, cu modificările şi completările ulterioare, care rămân la dispoziţia cultelor religioase.
(5) Prin deţinător de bunuri se înţelege persoana fizică sau juridică care are în posesie temporară bunuri de natura celor prevăzute la art. 1.
CAPITOLUL III
Evaluarea şi valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului
Art. 5. - (1) Bunurile prevăzute la art. 1, care au trecut în proprietatea privată a statului, se valorifică de către Ministerul Finanţelor Publice prin organele sale teritoriale - direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti -, denumite în continuare organe de valorificare.
(2) Valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se poate face şi de către administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, denumite în continuare organe de valorificare.
(3) Sunt considerate organe de valorificare şi structurile de specialitate care au atribuţii în acest sens, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului, care nu se găsesc pe teritoriul României. Valorificarea acestor bunuri se va face conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi ministrului afacerilor externe.
Art. 6. - (1) Bunurile menţionate la art. 1 vor fi predate de către deţinători organelor de valorificare, care sunt obligate să le preia pe bază de proces-verbal de predare-preluare în termen de 10 zile de la data primirii de către deţinător a documentului care constituie titlu de proprietate al statului asupra acestora.
(2) După preluarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului o comisie de evaluare va proceda la evaluarea acestora în maximum 21 de zile de la preluare.
(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animalele şi păsările vii, care se predau imediat persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea acestor bunuri către populaţie. Valorificarea acestor bunuri se face numai după obţinerea avizului de calitate, potrivit legii, în situaţia în care pe ambalaj nu este inscripţionat termenul de valabilitate, la preţuri cu ridicata practicate în zonă, fără efectuarea procedurilor de evaluare. În acest caz, procesele-verbale de predare-primire se predau în termen de 48 de ore organelor de valorificare.
(4) Prin exceptare de la prevederile art. 3 alin. (2), la solicitarea deţinătorului, acelaşi termen şi aceeaşi procedură de valorificare prevăzute la alin. (3) se aplică şi bunurilor al căror termen de garanţie expiră înainte de data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în litigiu, al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare.
(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă se dispune restituirea bunurilor prevăzute la alin. (3) şi (4), sumele obţinute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care au fost preluate bunurile respective, la nivelul actualizat al preţurilor, de la bugetul de stat sau de la bugetul local, după caz.
(6) Instituţiile abilitate prin lege să ateste calitatea bunurilor confiscate în vederea comercializării sunt obligate să emită certificatul constatator, în termen de maximum 15 zile de la data solicitării acestuia de către organul de valorificare.
(7) Pentru bunurile prevăzute la alin. (3) avizul constatator se va emite de îndată, astfel încât în momentul vânzării acestea să îndeplinească condiţiile de comercializare.
Art. 7. - (1) Bunurile confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi preluate de organele de valorificare, care în perioada valorificării au devenit necomercializabile, precum şi cele care nu au putut fi valorificate vor fi distruse sub supravegherea unei comisii de distrugere.
(2) Comisia de distrugere se constituie în baza deciziei directorului executiv al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, respectiv în baza deciziei şefului administraţiei finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, şi este formată din reprezentanţi ai următoarelor instituţii:
(3) Comisia de distrugere stabileşte locul unde urmează a fi distruse bunurile, putându-se apela şi la serviciile unor unităţi specializate în acest gen de activitate.
Art. 8. - Cheltuielile de deplasare şi de cazare vor fi plătite membrilor comisiei de distrugere de către instituţia publică care i-a desemnat.
Art. 9. - (1) Valorificarea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului se face de organele de valorificare, prin bursele de mărfuri, direct de la locul de depozitare sau la locul la care acestea se află, prin magazine proprii, licitaţie publică sau în regim de consignaţie, după caz. Vânzarea directă de la locul de depozitare sau de la locul de deţinere se poate face pentru bunurile care necesită condiţii deosebite de păstrare şi pază sau care necesită un spaţiu mare de depozitare, ce nu pot fi asigurate în momentul intrării în proprietatea privată a statului. În acest caz vânzarea se face în sistem angro, cu plata integrală sau în rate.
(2) Produsele de natura celor supuse marcării potrivit legii, nemarcate sau cu marcaje false, devenite proprietatea privată a statului prin confiscare, vor purta marcaje speciale, conform reglementărilor legale în materie.
Art. 10. - (1) În vederea creşterii eficienţei activităţii de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura cu prioritate, în limitele disponibilităţilor existente sau create ulterior, la solicitarea scrisă a direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, spaţiile necesare depozitării şi valorificării.
(2) În cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti vor funcţiona servicii sau birouri specializate pentru desfăşurarea activităţii de valorificare.
(3) Pentru asigurarea activităţii de valorificare, personalul Ministerului Finanţelor Publice va fi suplimentat, după caz, cu numărul necesar care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 11. - (1) În vederea valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului se va face evaluarea de către o comisie de evaluare, stabilită prin decizia directorului executiv al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, respectiv prin decizia şefului administraţiei finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, care va avea următoarea componenţă:
(2) Membrii comisiei de evaluare, precum şi membrii comisiilor prevăzute la art. 1 alin. (7) şi la art. 7 alin. (2) vor primi o indemnizaţie fixă lunară, stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice, care se acoperă din veniturile încasate din valorificarea bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
Art. 12. - (1) În cazul bunurilor care nu s-au putut valorifica în decurs de 30 de zile de la data punerii în vânzare, comisia de evaluare poate proceda la reevaluarea bunurilor. În intervalul de 150 de zile de la data primei reevaluări se pot face mai multe reevaluări succesive, în sensul majorării sau micşorării preţului bunurilor, în funcţie de decizia comisiei de evaluare. Dacă bunurile respective nu sunt vândute în termen de 150 de zile de la data primei reevaluări, se poate proceda la atribuirea gratuită, valorificarea prin unităţile de colectare şi valorificare a deşeurilor, dezmembrarea bunurilor şi valorificarea sau distrugerea componentelor rezultate sau la distrugerea bunurilor, după caz. În acelaşi interval de timp directorul executiv al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, respectiv şeful administraţiei finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, va putea decide schimbarea metodei de valorificare, în condiţiile competenţelor stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2) Conducătorul organului de valorificare poate decide ca valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului să se facă şi prin intermediul altor organe de valorificare, numai cu acordul prealabil al acestora.
(3) Bunurile al căror termen de valabilitate expiră în cele 180 de zile fără a fi valorificate vor fi distruse sub supravegherea comisiei de distrugere.
CAPITOLUL IV
Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de bunuri intrate în proprietatea privată a statului
Art. 13. - (1) Ministerul Finanţelor Publice poate transmite sau, după caz, propune Guvernului transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri intrate în proprietatea privată a statului unor persoane fizice sau juridice, astfel:
(2) Repartizarea bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se va face de către o comisie interministerială care va funcţiona pe lângă Secretariatul General al Guvernului, constituită prin decizie a primului-ministru, formată din reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Cancelariei Primului-Ministru.
(3) Ministerul Finanţelor Publice poate atribui, cu titlu gratuit, persoanelor juridice bunuri intrate în proprietatea privată a statului, care au fost achiziţionate din import, în baza unui contract de credit garantat de stat, prin hotărâre a Guvernului.
(4) Ministerul Finanţelor Publice poate propune atribuirea cu titlu gratuit, prin hotărâre a Guvernului, şi altor beneficiari a unor bunuri intrate în proprietatea privată a statului.
Art. 14. - Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, bunuri intrate în proprietatea privată a statului, care nu pot fi valorificate în condiţiile prezentei ordonanţe, pot fi atribuite, cu titlu gratuit, persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de destinatar.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 15. - (1) Veniturile încasate din valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 se varsă la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor efectuate în vederea valorificării acestora, precum şi a cotei de 1%, care se virează Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru recompensarea poliţiştilor, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aferentă bunurilor confiscate ca urmare a acţiunilor desfăşurate de poliţişti.
(2) Bunurile confiscate de către organele autorităţii administraţiei publice locale se predau direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, iar sumele încasate din valorificarea acestora se fac venit la bugetul local, după deducerea cheltuielilor cu valorificarea efectuate conform legislaţiei în vigoare şi a unui comision de 10% din veniturile încasate.
(3) În situaţia în care nivelul veniturilor încasate din valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului nu asigură acoperirea cheltuielilor necesare în vederea valorificării acestora, diferenţa va fi acoperită de la bugetul de stat sau din veniturile datorate bugetului local.
(4) În categoria cheltuielilor efectuate în vederea valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, în condiţiile prezentei ordonanţe, se cuprind cheltuielile efectuate de la preluarea acestora şi până la valorificare, atribuirea cu titlu gratuit sau distrugere.
Art. 16. - (1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă atrage după sine răspunderea disciplinară, contravenţională, materială sau, după caz, penală, potrivit legii.
(2) Contravenţiile şi sancţiunile aplicabile se stabilesc prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
Art. 17. - În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României vor elabora norme de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 18. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă:
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.