DECIZIE nr.423 din 13 septembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 1 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 872/28 sep. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Ionescu în Dosarul nr. 10.798/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind inadmisibilă, întrucât apreciază că în realitate autorul excepţiei solicită ca pe calea admiterii excepţiei să fie eliminată sintagma "fără drept" din cuprinsul art. 192 din Codul penal, ceea ce excede atribuţiilor Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 2 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 10.798/2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 din Codul penal, excepţie ridicată de inculpatul Ştefan Ionescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44, deoarece "ar trebui menţionat şi explicitat ce priveşte menţiunea «fără drept». În speţă, s-a încălcat limita dintre două proprietăţi, peretele fiind pus perpendicular pe stradă, iar dreptul de întreţinere şi conservare nu se poate face decât de pe terenul părţii vătămate".
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că art. 192 din Codul penal respectă principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 192 din Codul penal respectă principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate privată, reglementat în art. 44 din Constituţie, iar o eliminare a sintagmei "fără drept" din cuprinsul acestui articol ar lăsa loc arbitrariului şi violării dreptului de proprietate după bunul plac al făptuitorului, care ar putea pretinde că ar avea anumite interese în pătrunderea fără drept în domiciliul unei persoane.
Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că dispoziţiile art. 192 alin. 2 şi 3 din Codul penal sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate se constată că, deşi sunt criticate dispoziţiile art. 192 din Codul penal în întregul lor, din motivarea excepţiei rezultă că această critică vizează doar prevederile alin. 1. Aşadar, Curtea urmează să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 192 alin. 1 din Codul penal (Violarea de domiciliu), al căror conţinut este următorul: "Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani." În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi legale încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie, referitoare la dreptul de proprietate privată. De asemenea, autorul excepţiei solicită explicitarea sintagmei "fără drept" din cuprinsul normei juridice criticate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceste critici nu pot fi reţinute. Elementul material al faptei prevăzute în alin. 1 teza întâi din art. 192 din Codul penal constă în acţiunea de pătrundere în domiciliul unei persoane. Pătrunderea în domiciliu poate fi săvârşită în orice mod, prin această expresie indicându-se că oricare ar fi procedeul întrebuinţat şi oricum s-ar manifesta acţiunea făptuitorului, aceasta va constitui elementul material al faptei, dacă a avut ca rezultat pătrunderea într-un domiciliu străin. O cerinţă esenţială pe care trebuie să o îndeplinească acţiunea făptuitorului pentru a întregi latura obiectivă a infracţiunii este ca acţiunea să fie săvârşită "fără drept". Dacă cel care pătrunde în domiciliul unei persoane acţionează în temeiul unui drept, nu va fi realizat elementul material, chiar dacă persoana în drept să folosească locuinţa s-ar opune (de exemplu, pătrunderea unei persoane împuternicite să efectueze o percheziţie domiciliară).
Totodată, se observă că prevederile art. 192 alin. 1 din Codul penal reglementează una dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei (iar nu contra patrimoniului, cum se susţine în motivarea excepţiei), şi anume varianta simplă a infracţiunii de violare de domiciliu, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 44, deoarece textul incriminează, indiferent de titular şi de forma de proprietate sau posesie legală, pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, nefiind încălcat principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Ionescu în Dosarul nr. 10.798/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Joi, 24 septembrie 2026, 21:11

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.