HOTĂRÂRE nr.1.101 din 22 septembrie 2005
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 762/2005 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2005
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 876/29 sep. 2005 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr.762/2005 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.658 din 25 iulie 2005, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor pe anul 2005, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, cu suma de 30.000 lei (RON), la capitolul 59.01 «Cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret», titlul 38 «Transferuri», pentru organizarea expoziţiei «Arhitectura românească modernă şi contemporană» la Istanbul, Republica Turcia, în perioada 28 septembrie 2005-29 octombrie 2005."
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Sumele neutilizate până la data de 10 decembrie 2005 se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului."
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul culturii şi cultelor,
Adrian Iorgulescu
p. Ministrul finanţelor publice,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat
Bucureşti, 22 septembrie 2005.
Nr. 1.101.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.