DECIZIE nr.434 din 13 septembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 879/30 sep. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, excepţie ridicată de Emil Goia în Dosarul nr. 110/2005 al Judecătoriei Haţeg.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 110/2005, Judecătoria Haţeg a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, excepţie ridicată de Emil Goia într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1).
Autorul excepţiei arată că, în cazul autotractoarelor cu axa simplă motoare şi a semiremorcilor specializate basculante, depăşirea limitelor masice atrage "descărcarea până la încadrarea în limita de greutate admisibilă şi plata autorizaţiei speciale de transport pentru traseul parcurs până la locul controlului", în timp ce depăşirea limitei de greutate în cazul oricărui alt vehicul duce la obligaţia plăţii "autorizaţiei speciale de transport, fără a se putea opta pentru revenirea la greutatea normală". În consecinţă, în opinia autorului excepţiei, "rezultă clar că cetăţenii în situaţii identice sunt trataţi în mod diferit şi discriminatoriu de lege".
Se mai arată că, prin obligarea obţinerii autorizaţiei speciale de transport, "între cetăţean şi emitent se nasc nişte raporturi juridice de drept privat prin care, în schimbul sumei pătite, cetăţeanul va putea să meargă pe drumuri cu o greutate mai mare decât cea admisă". Aşadar, "cetăţeanul este obligat şi dacă vrea şi dacă nu vrea să intre în raporturi contractuale şi să plătească autorizaţia specială, aducându-se, astfel, atingere proprietăţii sale".
Totodată se consideră că, "dacă plata autorizaţiei pentru distanţa deja parcursă este [...] normală, deoarece pe această distanţă cetăţeanul deja a circulat cu greutatea depăşită, obligarea la plata autorizaţiei şi pentru restul de distanţă, în condiţiile în care pentru [această distanţă] cetăţeanul ar putea să facă astfel încât să nu mai circule cu greutatea depăşită, este o atingere adusă proprietăţii".
În consecinţă, autorul excepţiei apreciază că autorizaţia specială de transport "va trebui plătită doar dacă cetăţeanul înţelege să circule în aceleaşi condiţii de depăşire a greutăţii".
Judecătoria Haţeg nu şi-a formulat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii Guvernul arată că "textul legii nu face nici o distincţie cu privire la tipul vehiculului condus pe drumurile publice, cu depăşirea masei totale admise, a masei maxime admise pe osie sau a dimensiunilor maxime admise de gabarit şi nici cu privire la calitatea cetăţeanului care a săvârşit contravenţia [...], atât dispoziţia, cât şi sancţiunea legii" aplicându-se în mod nediscriminatoriu.
Totodată se mai susţine că "obligarea la plata contravalorii autorizaţiei speciale de transport, odată cu plata amenzii, intervine pentru a asigura desfăşurarea transportului în cadrul fixat de lege", ceea ce este şi în interesul general al societăţii.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât textul legal criticat "se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare".
Totodată se arată că nici prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate, întrucât conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.237 din 29 iunie 1998, modificate şi completate succesiv prin Ordonanţa Guvernului nr.79/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.541 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 413/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.490 din 9 iulie 2002, precum şi prin Ordonanţa Guvernului nr.21/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.102 din 31 ianuarie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 98/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.387 din 9 mai 2005. În consecinţă, în prezent, dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:
- Art. 60 alin. (2): "Pentru încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1), precum şi a restricţiilor de circulaţie instituite potrivit art. 44 alin. (2) contravenientul va plăti, pe lângă amenda contravenţională, şi contravaloarea autorizaţiei speciale de transport. În aceste situaţii agentul constatator înscrie în procesul-verbal de constatare a contravenţiei obligaţia de plată a autorizaţiei speciale de transport, calculată şi eliberată potrivit prevederilor legale. Procesul-verbal devine titlu executoriu fără învestire sau altă formalitate şi cu privire la obligaţia de plată a autorizaţiei speciale de transport." Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), care au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
- Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că impunerea în sarcina transportatorilor care sunt depistaţi că efectuează transporturi cu vehicule a căror masă totală maximă admisă, masă maximă admisă pe osie şi/sau ale căror dimensiuni maxime admise de gabarit depăşesc limitele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr.43/1997, pe lângă amenda contravenţională, şi a obligaţiei obţinerii autorizaţiei speciale de transport până la locul de destinaţie a transportului, contravine textelor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi la garantarea dreptului de proprietate.
Curtea observă că, prin Decizia nr.10 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.171 din 28 februarie 2005, a statuat, de principiu, într-un alt context normativ, că instituirea condiţiilor de transport este "un atribut exclusiv al legiuitorului, care a reglementat regimul de circulaţie pe drumurile publice astfel încât desfăşurarea traficului să aibă loc în deplină siguranţă". De asemenea, prin Decizia nr.11 din 20 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.96 din 2 februarie 2004, Curtea a stabilit că stabilirea unor contravenţii în sarcina participanţilor la trafic pe drumurile publice "are ca scop prevenirea consecinţelor negative în cazul încălcării reglementărilor privind regimul drumurilor".
Curtea constată că prevederile legale criticate nu sunt de natură a încălca principiul constituţional al egalităţii în drepturi,
având în vedere că acestea se aplică tuturor transportatorilor care încalcă prevederile art. 41 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997, fără excepţii şi fără discriminări. Susţinerea autorului excepţiei în sensul că există o diferenţiere de tratament juridic între autotractoarele cu axa simplă motoare şi semiremorcile specializate basculante, respectiv celelalte vehicule, este neîntemeiată. Această diferenţiere este făcută de legiuitor, care este liber să aprecieze, ţinând cont de specificul vehiculelor în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru situaţii de fapt diferite se poate stabili un tratament juridic diferit, când acesta este justificat în mod obiectiv şi raţional.
Referitor la susţinerea autorului excepţiei în sensul că prevederile legale criticate încalcă textul constituţional al art. 44 alin. (1), Curtea observă că în Decizia din 2 decembrie 1985 a Comisiei Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în cauza Svenska Management Gruppen AB împotriva Suediei, cu privire la dreptul statelor de a percepe impozite sau alte contribuţii, s-a stabilit că natura taxelor şi a altor contribuţii nu trebuie să fie discriminatorie, iar statele au o largă marjă de apreciere în stabilirea şi colectarea lor. Totodată Comisia a stabilit că statele trebuie "să realizeze un «echilibru just» între cerinţele interesului general al comunităţii şi cele ale protecţiei drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite". În consecinţă, obligarea unei persoane la plata unei taxe nu este contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă aceasta constituie pentru persoana respectivă "o sarcină excesivă sau îi înrăutăţeşte în mod radical situaţia financiară".
În cauza dedusă judecăţii Curtea reţine că obligarea contravenientului, pe lângă amenda contravenţională, şi la plata contravalorii autorizaţiei speciale de transport nu este excesivă,
având în vedere raţiunea instituirii acestei obligaţii, şi anume desfăşurarea traficului rutier în deplină siguranţă. Totodată Curtea constată că este la aprecierea exclusivă a legiuitorului de a stabili dacă această autorizaţie se eliberează de la punctul de plecare până la locul de destinaţie a transportului sau de la locul depistării transportatorului, care, neavând o astfel de autorizaţie, efectuează transporturi cu vehicule a căror masă totală maximă admisă, masă maximă admisă pe osie şi/sau ale căror dimensiuni maxime admise de gabarit depăşesc limitele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 până la locul de destinaţie a transportului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, excepţie ridicată de Emil Goia în Dosarul nr. 110/2005 al Judecătoriei Haţeg.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Benke Károly

Joi, 24 septembrie 2026, 08:34

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.