DECIZIE nr.426 din 13 septembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 890/5 oct. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, excepţie ridicată de Toader Dura în Dosarul nr. 3.941/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.941/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, excepţie ridicată de Toader Dura.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul art. II din Legea nr. 576/2004 reprezintă o dispoziţie tranzitorie aparent legală care va determina prin aplicarea sa pronunţarea unor soluţii diferite în speţe similare, instituindu-se astfel un tratament penal inechitabil şi, implicit, se va aduce atingere scopului procesului penal. Aşa fiind, apreciază că pentru a se evita producerea unor inechităţi de tratament s-ar fi impus ca prin dispoziţiile criticate să se dispună (eventual) judecarea în continuare doar a acelor recursuri în anulare aflate pe rol şi care sunt în favoarea inculpaţilor. În acest context apreciază că dispoziţiile art. II din Legea nr. 576/2004 sunt neconstituţionale, raportate la prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate nu contravin textelor de referinţă invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că în scopul reglementării situaţiei cauzelor privind recursurile în anulare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Legea nr. 576/2004 cuprinde o dispoziţie tranzitorie cu privire la modalitatea de soluţionare a recursurilor în anulare declarate până la data intrării în vigoare a prevederilor acestui act normativ.
Aceste dispoziţii tranzitorii au un caracter sui generis în raport cu celelalte acte normative şi sub aspect practic prezintă o importanţă deosebită datorită faptului că, în toate cazurile în care unele legi procesual penale sunt înlocuite cu altele, pe agendele organelor judiciare penale se găsesc în curs de soluţionare numeroase dosare penale. Guvernul consideră că, sub acest aspect, prin dispoziţiile tranzitorii se realizează o conciliere între principiile activităţii legii şi operativităţii procesului penal, pe de o parte, şi ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, pe de altă parte. De asemenea, arată că, în cauză, nu este vorba despre aplicarea legii penale mai favorabile, ci a unor norme de procedură penală care sunt de imediată aplicare, astfel încât nu se aduce atingere prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. În final, apreciază că dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 576/2004 nu contravin nici principiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi în art. 21 alin. (3), astfel încât nu se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi sau al accesului liber la justiţie.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a art. II din Legea nr. 576/2004 faţă de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât legea nouă este aplicabilă imediat tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. De altfel, în jurisprudenţa sa, şi anume prin deciziile nr. 146/2004 şi nr. 291/2004, Curtea a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica privind înfrângerea art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice.
În ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, Avocatul Poporului arată că textul criticat nu contravine principiului liberului acces la justiţie, al dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât nu opreşte părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică un proces echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.223 din 20 decembrie 2004, dispoziţii potrivit cărora: "Cauzele privind recursurile în anulare declarate până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor în vigoare la data declarării recursurilor în anulare." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (3), care au următorul conţinut:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
- Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin art. I pct. 5 din Legea nr. 576/2004 au fost abrogate dispoziţiile art. 409-4141 din Codul de procedură penală referitoare la recursul în anulare care, astfel, şi-a încetat existenţa ca instituţie procesuală. Art. II din acelaşi act normativ consacră o normă tranzitorie care, departe de a avea caracter retroactiv, aşa cum susţine autorul excepţiei, consacră, dimpotrivă, ultraactivitatea reglementării anterioare în ceea ce priveşte cauzele aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a declarării recursurilor în anulare de către procurorul general, sub imperiul acesteia. De altfel, soluţia contrară, respectiv aplicarea de îndată a dispoziţiei abrogatoare, având drept Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, excepţie ridicată de Toader Dura în Dosarul nr. 3.941/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:44

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.