LEGE nr.260 din 5 octombrie 2005
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 900/7 oct. 2005 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102 din 14 iulie 2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.646 din 21 iulie 2005, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Membrilor familiei unui cetăţean al Uniunii Europene care nu au cetăţenia Uniunii Europene li se refuză intrarea pe teritoriul României în cazul în care împotriva lor a fost dispusă o interdicţie de intrare în ţară, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai pe perioada de valabilitate a acestei măsuri."
2. La articolul 13, litera c) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
3. La articolul 17, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Împotriva refuzului acordării dreptului de rezidenţă se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă."
4. La articolul 19, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6) Împotriva refuzului acordării dreptului de rezidenţă se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă."
5. La articolul 23, litera c) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
6. La articolul 29, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 29. - (1) Ordonanţa de declarare ca indezirabil poate fi atacată de străinul împotriva căruia a fost dispusă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa se pronunţă în termen de 3 zile de la data primirii cererii. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă."
7. Titlul capitolului IV va avea următorul cuprins:
"CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale"
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 5 octombrie 2005.
Nr. 260.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.