ORDIN nr.1.034 din 3 octombrie 2005
al ministrului sănătăţii privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 10/2005 pentru aprobarea derulării programelor şi subprogramelor de sănătate finanţate din bugetul de stat în anul 2005, cu modificările şi completările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 900/7 oct. 2005

În temeiul prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr.168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, văzând Referatul de aprobare al Direcţiei de sănătate publică nr. E.N. 1.801/2005,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. I la Ordinul ministrului sănătăţii nr.10/2005 pentru aprobarea derulării programelor şi subprogramelor de sănătate finanţate din bugetul de stat în anul 2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.61 şi nr. 61 bis din 18 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

- Litera c) de la punctul 7 al capitolului I "Organizarea, finanţarea şi monitorizarea programelor şi subprogramelor de sănătate" va avea următorul cuprins:

"c) Sumele aferente procurării vaccinurilor prin licitaţie la nivel naţional sunt cuprinse în Programul comunitar de sănătate publică, subprogramul «Supravegherea şi controlul bolilor transmisibile», în bugetul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, cu excepţia sumelor aferente procurării vaccinului gripal.

Pentru vaccinul gripal sumele sunt prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Sănătăţii, care încheie contractul de achiziţie publică cu furnizorul desemnat câştigător în urma aplicării procedurii prevăzute de legislaţia privind achiziţiile publice."

Art. II. - Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia generală buget şi credite externe din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătăţii,
Gheorghe Eugen Nicolăescu

Bucureşti, 3 octombrie 2005.
Nr. 1.034.


Vineri, 25 septembrie 2026, 02:59

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.