LEGE nr.281 din 5 octombrie 2005
pentru aprobarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Beijing la 3 decembrie 1999
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 914/12 oct. 2005 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se aprobă Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Beijing la 3 decembrie 1999.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 5 octombrie 2005.
Nr. 281.
AMENDAMENT
la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Beijing la 3 decembrie 1999
ARTICOLUL 1
Amendament
A. Articolul 2 paragraful 5
În paragraful 5 al articolului 2 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"articolele 2A-2E" cu: "articolele 2A-2F".
B. Articolul 2 paragrafele 8 (a) şi 11
În paragrafele 8 (a) şi 11 ale articolului 2 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"articolele 2A-2H" cu: "articolele 2A-2I".
C. Articolul 2F paragraful 8
După paragraful 7 al articolului 2F din Protocol se adaugă următorul paragraf:
"8. În decursul perioadei de 12 luni cu începere de la 1 ianuarie 2004 şi în decursul fiecărei perioade de 12 luni care urmează, fiecare parte care produce una sau mai multe astfel de substanţe se asigură ca nivelul calculat al producţiei de substanţe reglementate înscrise în grupa I din anexa C să nu depăşească anual valoarea:
D. Articolul 2I
După articolul 2H din Protocol se adaugă următorul articol:
"ARTICOLUL 2I
Bromoclorometan
În decursul perioadei de 12 luni cu începere de la 1 ianuarie 2002 şi în decursul fiecărei perioade de 12 luni care urmează, fiecare parte se asigură ca nivelul calculat al consumului şi al producţiei de substanţă reglementată înscrisă în grupa a III-a din anexa C să fie egal cu 0. Prezentul paragraf se aplică sub rezerva deciziei părţilor de a autoriza un nivel al producţiei sau consumului acestei substanţe, necesar satisfacerii utilizărilor aprobate de părţi ca fiind esenţiale."
E. Articolul 3
În articolul 3 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"articolele 2, 2A-2H" cu: "articolele 2, 2A-2I".
F. Articolul 4 paragraful 1 quin. şi 1 sex.
La articolul 4 din Protocol după paragraful 1 qua. se adaugă următoarele paragrafe:
"1 quin. Cu începere de la 1 ianuarie 2004, fiecare parte interzice importul de substanţe reglementate înscrise în grupa I din anexa C din orice stat care nu este parte la prezentul Protocol.
1 sex. În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentului paragraf, fiecare parte interzice importul substanţei reglementate înscrise în grupa a III-a din anexa C din orice stat care nu este parte la prezentul Protocol."
G. Articolul 4 paragraful 2 quin. şi 2 sex.
La articolul 4 din Protocol după paragraful 2 qua. se adaugă următoarele paragrafe:
"2 quin. Cu începere de la 1 ianuarie 2004, fiecare parte interzice exportul substanţelor reglementate înscrise în grupa I din anexa C către orice stat care nu este parte la prezentul Protocol.
2 sex. În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentului paragraf, fiecare parte interzice exportul substanţei reglementate înscrise în grupa a III-a din anexa C către orice stat care nu este parte la prezentul Protocol."
H. Articolul 4 paragrafele 5-7
În paragrafele 5-7 ale articolului 4 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"anexele A şi B, grupa a II-a din anexa C şi anexa E" cu: "anexele A, B, C şi E".
I. Articolul 4 paragraful 8
În paragraful 8 al articolului 4 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"articolele 2A-2E, articolele 2G şi 2H" cu: "articolele 2A-2I".
J. Articolul 5 paragraful 4
În paragraful 4 al articolului 5 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"articolele 2A-2H" cu: "articolele 2A-2I".
K. Articolul 5 paragrafele 5 şi 6
În paragrafele 5 şi 6 ale articolului 5 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"articolele 2A-2E" cu: "articolele 2A-2E şi articolul 2I".
L. Articolul 5 paragraful 8 ter (a)
În continuarea subparagrafului 8 ter (a) al articolului 5 din Protocol se adaugă următoarea propoziţie:
"Cu începere de la 1 ianuarie 2016, fiecare parte care acţionează în baza paragrafului 1 al prezentului articol se va conforma la măsurile de reglementare prevăzute în paragraful 8 al articolului 2F şi, în baza respectării acestora, va utiliza media nivelului calculat al producţiei şi al consumului în 2015."
M. Articolul 6
În articolul 6 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"articolele 2A-2H" cu: "articolele 2A-2I".
N. Articolul 7 paragraful 2
În paragraful 2 al articolului 7 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"anexele B şi C" cu: "anexa B şi grupele I şi a II-a din anexa C".
O. Articolul 7 paragraful 3
La sfârşitul primei propoziţii din paragraful 3 al articolului 7 din Protocol se adaugă următoarea propoziţie:
"Fiecare parte comunică Secretariatului date statistice privind cantitatea anuală de substanţă reglementată înscrisă în anexa E, utilizată în aplicaţii de carantină şi preexpediţie."
P. Articolul 10
În paragraful 1 al articolului 10 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"articolele 2A-2E" cu: "articolele 2A-2E şi articolul 2I".
Q. Articolul 17
În articolul 17 din Protocol se înlocuiesc următoarele cuvinte:
"articolele 2A-2H" cu: "articolele 2A-2I".
R. Anexa C
În anexa C la Protocol se adaugă următoarea grupă:
-------------------------------------------------------------------------------- Număr Potenţial "Grupa Substanţa de de epuizare izomeri a ozonului -------------------------------------------------------------------------------- Grupa III CH2BrCl bromoclorometan 1 0,12" -------------------------------------------------------------------------------- |
ARTICOLUL 2
Relaţia cu Amendamentul din 1997
Un stat sau o organizaţie regională de integrare economică poate depune un instrument de ratificare, acceptare ori aprobare a acestui amendament sau poate adera la prezentul amendament numai dacă a depus anterior ori simultan un astfel de instrument pentru Amendamentul adoptat la cea de-a IX-a reuniune a părţilor, desfăşurată la Montreal la 17 septembrie 1997.
ARTICOLUL 3
Intrarea în vigoare
1. Prezentul amendament intră în vigoare la 1 ianuarie 2001, cu condiţia depunerii la această dată a cel puţin 20 de instrumente de ratificare, acceptare ori aprobare a amendamentului de către state sau organizaţii regionale de integrare economică, care sunt părţi la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon. Dacă la această dată condiţia menţionată nu este îndeplinită, prezentul amendament intră în vigoare în a 90-a zi de la data la care această condiţie este îndeplinită.
2. Pentru scopurile paragrafului 1, nici unul dintre instrumentele depuse de o organizaţie regională de integrare economică nu va fi considerat ca suplimentar celor depuse de către statele membre ale acestor organizaţii.
3. După intrarea în vigoare a prezentului amendament, în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol, acesta intră în vigoare pentru orice altă parte la Protocol în a 90-a zi de la data depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare sau aprobare.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.