DECIZIE nr.465 din 20 septembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică
Textul actului publicat în M.Of. nr. 921/14 oct. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, excepţie ridicată de Costică Rad în Dosarul nr. 127/2005 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspund autorul excepţiei, personal şi prin avocat Vasile Jurj, precum şi partea U.M. 02565 Cluj Ministerul Apărării Naţionale, prin consilier juridic Dan Cimpoeru, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii faptul că părţile Ministerul Justiţiei şi U.M. 0198 Bucureşti - Serviciul Român de Informaţii au transmis, prin Serviciul de registratură al Curţii Constituţionale, note scrise şi depuse la dosarul cauzei, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei, prin apărător, reiterează motivele de neconstituţionalitate prezentate în scris şi depuse la dosarul cauzei. Se arată că Legea nr. 187/1999 nu reglementează o procedură care să protejeze suficient dreptul privind viaţa intimă, familială şi privată, consacrat de art. 26 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, nu este permisă obţinerea originalelor şi a tuturor copiilor materialelor întocmite de organele securităţii ca poliţie politică şi, pe de altă parte, nu se prevede nici posibilitatea de a dispune cu privire la aceste documente, persoana vizată având dreptul doar la consultarea propriului dosar şi la obţinerea de copii.
Păstrarea în continuare de către autorităţile publice şi conservarea acestor documente de către Arhivele Naţionale, după încetarea activităţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fără consimţământul explicit şi liber exprimat al persoanei vizate, reprezintă ingerinţe "prevăzute de lege" ale statului în viaţa intimă, familială şi privată, nejustificate de un scop legitim şi fără a fi necesare într-o societate democratică. Or, în cauza Leander împotriva Suediei, 1987, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, "într-un sistem care se aplică tuturor cetăţenilor, legea trebuie să folosească termeni destul de clari pentru a le arăta în ce împrejurări şi în ce condiţii ea abilitează puterea publică să-şi permită asemenea amestec, virtual periculos, în viaţa privată". În cauza P.G. şi J.H. împotriva Regatului Unit, 2001, instanţa europeană a reţinut că formula "prevăzută de lege" se referă şi la calitatea legii, care trebuie să fie compatibilă cu principiul supremaţiei legii "şi impune condiţii care depăşesc existenţa unei baze legale în legislaţia internă, cerând ca baza legală să fie «accesibilă» şi «previzibilă» (...)", iar în ceea ce priveşte noţiunea de "scopuri legitime" care să permită "ingerinţe" ale statului în exercitarea acestui drept, aceeaşi instanţă a decis că acestea trebuie să dea individului o protecţie adecvată împotriva intervenţiilor arbitrare în viaţa intimă, familială sau privată a unei persoane (cauza Malone împotriva Regatului Unit, 1984). Tot astfel, în cauzele Rotaru împotriva României, 2000, şi Amann împotriva Elveţiei, 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi "a conchis că întocmirea unei fişe şi stocarea ei constituie amestecuri în viaţa privată şi nu pot fi considerate a fi «prevăzute de lege», de vreme ce legislaţia nu indică suficient de clar aria şi condiţiile de exercitare ale acestor atribuţii discreţionare".
Se arată, de asemenea, că prin nerespectarea dreptului prevăzut de art. 26 din Constituţie, dispoziţiile de lege criticate încalcă totodată şi dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, fără a încălca drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică şi bunele moravuri, precum şi dreptul exclusiv al persoanei la propria imagine - "aspecte de conţinut ale dreptului la viaţa intimă, familială şi privată".
Dreptul la viaţa intimă, familială şi privată este ocrotit şi de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în acest sens indicându-se o bogată jurisprudenţă în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În sfârşit, se arată că "nici dispoziţiile legale invocate şi nici chiar Legea nr. 187/1999, în întreaga ei economie", nu protejează individul împotriva abuzurilor, deoarece prin sistemul de supraveghere secretă instituită legal, menit a apăra siguranţa naţională, se poate ajunge, sub acest pretext, "la riscul subminării sau chiar al distrugerii democraţiei", în condiţiile în care legislaţia română nu permite "contestarea deţinerii de către serviciile de informaţii a unor date privind viaţa privată ori contestarea veridicităţii acestor informaţii".
Se precizează că aspectele de neconstituţionalitate criticate nu vizează forma eliptică a textelor de lege atacate şi se solicită, în consecinţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Având cuvântul, reprezentantul U.M. 02565 Cluj Ministerul Apărării Naţionale solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând în acest sens că dosarele întocmite de organele securităţii ca poliţie politică "au o valoare inestimabilă, relevantă pentru stabilirea adevărului unei perioade istorice a României, iar prin lege s-a instituit un regim special de gestionare a acestora de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii". Pe de altă parte, arată că autorul excepţiei critică forma eliptică a reglementărilor legale indicate, şi nu contrarietatea acestora faţă de dispoziţiile Legii fundamentale. Or, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite". Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând în acest sens că autorul excepţiei critică, în realitate, omisiuni legislative referitoare la reglementarea posibilităţii de distrugere a documentelor ce alcătuiesc dosarul întocmit de organele securităţii ca poliţie politică, la cererea persoanei vizate. Or, astfel de critici nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care se pronunţă doar asupra conformităţii textelor de lege supuse examinării faţă de prevederile Legii fundamentale, nu şi asupra omisiunilor legislative ale acestora.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 127/2005, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Excepţia a fost ridicată de Costică Rad în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece persoana vizată nu poate cere decât eliberarea de copii de pe actele dosarului, fără a avea însă posibilitatea de a dispune cu privire la aceste documente, întrucât instituţiile abilitate pot în continuare să deţină, să stocheze şi să arhiveze materiale care conţin informaţii referitoare la viaţa particulară şi familială a unei persoane. În această manieră care nu prevede posibilitatea distrugerii materialelor şi informaţiilor - indiferent de suportul pe care se află - este îngrădit dreptul cetăţeanului de a-şi proteja viaţa intimă, familială şi privată, precum şi dreptul acestuia de a dispune de el însuşi, în condiţiile impuse de art. 26 din Constituţie.
De asemenea, se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 31 alin. (2) şi ale art. 53, precum şi prevederile art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în raport cu art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală. Critica de neconstituţionalitate se raportează, de asemenea, şi la "prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte".
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dosarele supuse analizei în condiţiile Legii nr. 187/1999 sunt surse de o valoare inestimabilă, relevante pentru stabilirea adevărului istoric al unei perioade dominate de o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, aceste dosare au un regim special şi de aceea se impune, după încetarea activităţii Consiliului, predarea lor Arhivelor Naţionale spre conservare.
De asemenea, verificarea într-o anumită reglementare a legalităţii unei ingerinţe la viaţa privată, aşa cum aceasta a fost definită prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune analizarea mai multor condiţii. Astfel, ingerinţa trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească unul din scopurile legitime şi să fie necesară într-o societate democratică, cerinţe care se regăsesc pe deplin în economia reglementărilor contestate. Faptul că aceste dosare nu conţin numai informaţii referitoare la o singură persoană, ci şi informaţii relevante în egală măsură pentru alte persoane, reprezintă un argument în plus pentru a considera că distrugerea lor ar putea echivala cu un abuz al autorităţilor de natură a afecta drepturile şi libertăţile altora.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea unor reguli privind exercitarea dreptului de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii ca poliţie politică nu contravine principiului liberului acces la justiţie, atâta vreme cât deciziile Consiliului pot fi atacate la curtea de apel în competenţa căreia îşi are domiciliul contestatorul.
De asemenea, dispoziţiile legale criticate se aplică, fără discriminări pe considerente arbitrare, tuturor cetăţenilor români sau străini care după anul 1945 au avut cetăţenie română şi sunt conforme cu prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (2), potrivit cărora autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal.
Avocatul Poporului mai arată că nu poate fi reţinută critica referitoare la art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi nici la art. 20 şi 26 din Constituţie.
În plus, se precizează că autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea textelor din Legea nr. 187/1999 din perspectiva unei omisiuni de reglementare; or, Curtea Constituţională a statuat că nu se poate substitui legiuitorului prin adăugarea unor noi prevederi celor instituite.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.603 din 9 decembrie 1999, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.619 din 17 decembrie 1999. Dispoziţiile menţionate au următorul conţinut:
- Art. 1 alin. (1) fraza a doua: "(...) Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.";
- Art. 13 alin. (1) lit. b): "Persoanele îndreptăţite pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), în condiţiile prezentei legi, următoarele:
"..........................................................................................
b) eliberarea unor copii de pe înscrisurile aflate în aceste dosare ori alte materiale;";
- Art. 23 alin. (1): "La încetarea activităţii Consiliului fondul arhivistic şi documentar constituit pe baza prezentei legi se predă spre conservare Arhivelor Naţionale." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei, precum şi la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 privind respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, ale art. 31 alin. (2) referitoare la obligativitatea autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, precum şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă nerespectarea prevederilor art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la interdicţia unor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie, referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, cu excepţia cazului în care legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, raportat la dispoziţiile din Constituţie şi din documentele internaţionale invocate, Curtea reţine următoarele:
autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 sunt neconstituţionale, deoarece persoana vizată nu poate cere decât eliberarea de copii de pe actele propriului dosar întocmit de organele securităţii ca poliţie politică, fără a avea posibilitatea de a dispune cu privire la aceste documente, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Arhivele Naţionale având competenţa să deţină în continuare, să stocheze şi să arhiveze materiale care conţin informaţii referitoare la persoana privată.
Legea nr. 187/1999 reglementează dreptul de acces al cetăţenilor români la propriul dosar întocmit de organele securităţii ca poliţie politică, precum şi condiţiile în care acest drept se exercită. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) fraza a doua din lege, "(...) Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului". De drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2) ale art. 1 - respectiv studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului, precum şi aflarea identităţii agenţilor de securitate şi a colaboratorilor, care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar - beneficiază, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, orice cetăţean român, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărit de organele securităţii statului, soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate.
Analizând textele de lege criticate, Curtea constată că cerinţele legale necesare pentru exercitarea dreptului de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii ca poliţie politică sunt aplicabile fiecăruia dintre solicitanţi, în mod nediscriminatoriu, astfel că nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Legea fundamentală. De asemenea, nu poate fi primită nici critica de neconstituţionalitate faţă de exigenţele dreptului de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, în special cele referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, atâta vreme cât deciziile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ. De altfel, însuşi autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate se află în faza soluţionării de către Curtea de Apel Cluj a unei contestaţii împotriva unei astfel de decizii.
În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a dispoziţiilor de lege criticate faţă de prevederile art. 26 şi ale art. 31 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că, potrivit textelor legale mai sus amintite, nici o altă persoană în afara celor strict prevăzute de lege nu are acces la dosarul unei alte persoane. Aşadar, cât timp solicitantului îi este respectat şi asigurat dreptul de acces la actele propriului dosar întocmit de organele securităţii ca poliţie politică, în condiţiile prevăzute de lege, nu se poate susţine că este încălcat dreptul său constituţional la viaţa intimă, familială şi privată sau dreptul la informaţie. Mai mult, acesta este protejat de imixtiuni sau alte atingeri ale vieţii private tocmai prin reglementarea condiţiilor stricte de acces la propriul dosar, precum şi prin măsuri de păstrare, conservare şi pază a fondului arhivistic şi documentar de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, respectiv Arhivele Naţionale.
Având în vedere considerentele arătate mai sus, Curtea observă că nici criticile de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 53 din Constituţie, şi nici cele faţă de dispoziţiile art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în raport cu normele art. 20 alin. (2) din Constituţie, nu sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora textele de lege criticate contravin şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că acestea sunt formulate printr-un memoriu trimis Curţii după învestirea sa prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate şi susţinute, în faţa sa, în timpul dezbaterilor din şedinţa publică de judecată. Or, invocarea unor noi motive de neconstituţionalitate direct în faţa Curţii Constituţionale contravine art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial", precum şi jurisprudenţei constante a acesteia în materie. Ca atare, nici aceste critici nu pot fi reţinute.
Nu poate fi reţinută, de altfel, nici aprecierea că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, prin raportare "la prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte", deoarece, potrivit Legii nr. 47/1992, sesizările privind soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie motivate, în sensul indicării normei constituţionale sau internaţionale pretins a fi încălcate, precum şi a argumentării relaţiei de contrarietate dintre acestea şi textele legale criticate.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa de calitate şi precizie a textelor de lege atacate, Curtea constată că acestea corespund exigenţelor impuse atât de documentele internaţionale invocate, referitoare la drepturile fundamentale ale omului, cât şi de jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prevederile normative criticate, precum şi reglementările Legii nr. 187/1999, în ansamblul lor, conţin suficiente elemente de natură a preciza clar persoanele cărora le sunt adresate, precum şi condiţiile legale de exercitare a drepturilor prevăzute de acestea.
Autorul excepţiei mai susţine că eliberarea de copii de pe actele şi înscrisurile doveditoare aflate la dosar, precum şi păstrarea, stocarea şi conservarea fondului arhivistic de către instituţiile abilitate de lege, reprezintă măsuri ce nu asigură suficientă protecţie persoanei sub aspectul vieţii intime, familiale şi private, afectându-i, totodată, dreptul de a dispune de sine însuşi, precum şi dreptul la propria imagine. Consideră că, pentru a asigura deplina protecţie a acestor valori, Legea nr. 187/1999 ar trebui să prevadă restituirea sau distrugerea documentelor ce alcătuiesc propriul dosar, la cererea persoanei interesate.
Curtea constată că aceste aprecieri nu pot fi primite.
Potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, dar şi jurisprudenţei constante în materie a Curţii, instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a modifica sau completa textele de lege supuse controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pe de altă parte, dosarele întocmite de organele securităţii ca poliţie politică, care conţin informaţii cu privire şi la alte persoane decât subiectul respectivului dosar, aparţin fondului arhivistic naţional şi reprezintă o importantă sursă pentru documentare în scopul restabilirii adevărului istoric începând cu anul 1945, astfel că restituirea acestora către persoanele vizate, precum şi distrugerea lor ar veni în conflict atât cu interesul privat al altor persoane de a-şi studia propriul dosar, cât şi cu interesul general al societăţii de a reconstitui şi a cunoaşte, în consecinţă, realitatea istorică.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, excepţie ridicată de Costică Rad în Dosarul nr. 127/2005 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţă

Joi, 24 septembrie 2026, 08:35

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.