DECIZIE nr.477 din 22 septembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
Textul actului publicat în M.Of. nr. 928/18 oct. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Ioana Elisabeta Cantacuzino în Dosarul nr. 829/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat, lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei consideră că menţinerea valabilităţii Listei cuprinzând monumentele, ansamblurile şi siturile istorice, aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în anii 1991-1992, este de natură a încălca prevederile art. 21, 44 şi 51 din Constituţie. Se consideră că, în acest mod, este limitat nejustificat atributul de dispoziţie al dreptului de proprietate. Totodată, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, prin menţinerea valabilităţii listei în cauză, proprietarii imobilelor clasate ca monumente istorice nu au fost în măsură să atace în contencios administrativ înscrierea efectuată.
Autorul excepţiei solicită constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 38 din Legea nr. 422/2001, care sunt într-o strânsă legătură cu cele ale art. 60 alin. (1) din lege, întrucât acestea, deşi limitează dreptul de proprietate, au fost adoptate printr-o lege ordinară şi nu printr-o lege organică. În consecinţă, se solicită admiterea excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În acest sens se apreciază că dispoziţiile criticate au caracter tranzitoriu şi prelungesc efectele aplicării listei în cauză pe o perioadă de maximum 3 ani.
Or, prin intrarea în vigoare a Ordinului ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute la 16 iunie 2004, prevederile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 şi-au încetat aplicabilitatea.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 829/2005, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Ioana Elisabeta Cantacuzino într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului împotriva sentinţei prin care a fost respinsă o acţiune pentru constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzarecumpă rare încheiat la data de 4 septembrie 2003, cu privire la un imobil clasificat monument istoric.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 încalcă textele constituţionale ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi ale art. 51.
Totodată, se consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 pct. 1 din Protocolul adiţional la convenţie.
Autorul excepţiei consideră că textul legal criticat, menţinând, "în mod arbitrar şi nelegal", calitatea de monument istoric a unui imobil, realizează, "practic, o nouă naţionalizare", ceea ce este de natură a încălca prevederile art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 pct. 1 din Protocolul adiţional la convenţie. De asemenea, se apreciază că, deşi "Legea nr. 422/2001 prevede dreptul proprietarului imobilului de a contesta ordinul ministrului de clasificare a bunului", dispoziţiile legale criticate nu oferă proprietarilor această posibilitate cu privire la monumentele înscrise în lista aprobată în anii 1991-1992 şi, în consecinţă, sunt încălcate prevederile art. 21 şi 51 din Constituţie, "care garantează accesul la justiţie şi dreptul de a formula cereri pentru apărarea drepturilor proprii".
De asemenea, astfel cum reiese din motivarea excepţiei, autorul acesteia consideră că textul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 contravine şi prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (2) şi (3), ale art. 12 alin. (4), ale art. 13 alin. (2) şi ale art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
În argumentarea acestei opinii instanţa arată că dispoziţiile legale criticate "reprezintă norme juridice tranzitorii şi prevăd prelungirea efectelor clasării stabilite în baza Ordonanţei Guvernului nr.27/1992 pe o perioadă de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 422/2001, respectiv până la data de 24 iulie 2004". De asemenea, se apreciază că "existenţa unei liste de clasare a monumentelor istorice şi stabilirea unui regim special de protejare a acestor bunuri imobile nu contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, dimpotrivă, sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (7) din Constituţie".
Instanţa consideră că existenţa unui drept de preempţiune al statului, în cazul clasării unui bun în calitate de monument istoric, nu poate fi considerată o îngrădire a dreptului de proprietate. Totodată, se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 1 pct. 1 din Protocolul adiţional la convenţie,
având în vedere că "pct. 2 al aceluiaşi articol recunoaşte statelor dreptul de a reglementa prin lege folosinţa bunurilor conform interesului general".
În opinia instanţei, nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 21 şi ale art. 51 alin. (1) din Constituţie şi nici cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât "proprietarii bunurilor declarate ca monumente istorice pot solicita Ministerului Culturii declasarea bunului, iar în ipoteza unui răspuns negativ, pot contesta acest refuz în justiţie, conform procedurii contenciosului administrativ".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 este neîntemeiată,
având în vedere faptul că "legiuitorul este îndrituit să reglementeze diferitele aspecte legate [de dreptul de proprietate] în concordanţă cu interesul naţional, legislaţia europeană trasând doar reguli şi principii generale". În ceea ce priveşte posibilitatea legiuitorului de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, Guvernul invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 127 din 16 noiembrie 1994 şi nr. 564 din 16 decembrie 2004.
Se apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă principiul constituţional al liberului acces la justiţie, ci exprimă "doar opţiunea legiuitorului de a stabili reguli speciale [...], ceea ce înseamnă că o persoană îşi poate valorifica dreptul de proprietate, dar numai în anumite condiţii stabilite de legiuitor". Guvernul arată că "textul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 nu îngrădeşte dreptul de dispoziţie al proprietarului [...], un astfel de proprietar poate cere declasarea bunului şi poate urma procedura contenciosului administrativ în cazul unui răspuns negativ". Totodată, se apreciază că prevederile criticate nu contravin textului art. 51 din Constituţie.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere se arată că "dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiţie şi nici dreptul părţilor la un proces echitabil, la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, aceştia beneficiind de toate garanţiile procesuale". Avocatul Poporului apreciază că textul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 nu operează un transfer de proprietate şi, în consecinţă, "nu aduce atingere dreptului de proprietate al persoanelor fizice".
Totodată, se consideră că textul legal criticat "nu conţine norme contrare dreptului cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.407 din 24 iulie 2001, care au următorul cuprins: "(1) Lista cuprinzând monumentele, ansamblurile şi siturile istorice, aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în anii 1991-1992, rămâne în vigoare şi produce efecte ca atare timp de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, perioadă în care aceasta va fi actualizată potrivit art. 3, 7 şi 21." Textele constituţionale invocate, în mod expres, în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi ale art. 51. Este de reţinut faptul că, deşi autorul excepţiei invocă în susţinerea acesteia întregul text al art. 51 din Constituţie, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea criticii de neconstituţionalitate, aceasta se referă numai la prevederile art. 51 alin. (1) din Constituţie. Aceste texte constituţionale au următorul cuprins:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular [...].";
- Art. 51 alin. (1): "Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor." Totodată, în susţinerea criticii de neconstituţionalitate, sunt invocate şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adiţional la convenţie, care au următorul cuprins:
- Art. 6 pct. 1 din Convenţie: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adiţional la convenţie: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional." În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că menţinerea în vigoare a Listei cuprinzând monumentele, ansamblurile şi siturile istorice, aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în anii 1991-1992, este de natură a contraveni atât prevederilor art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi ale art. 51 alin. (1) din Constituţie, cât şi celor ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adiţional la convenţie.
Curtea observă că textul legal criticat face parte din titlul VII - Dispoziţii tranzitorii şi finale - al Legii nr. 422/2001, fiind o normă juridică tranzitorie cu aplicare limitată în timp, potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.777 din 25 august 2004. Astfel, dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 prevăd prelungirea efectelor clasării stabilite în baza Ordonanţei Guvernului nr.27/1992 pe o perioadă de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 422/2001, respectiv până la data de 24 iulie 2004.
Totodată, Curtea observă că, anterior sesizării sale, în baza dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din lege, a fost emis Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.646 din 16 iulie 2004, listă care cuprinde şi monumentele istorice clasate ca atare prin Lista cuprinzând monumentele, ansamblurile şi siturile istorice, aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în anii 1991-1992.
În consecinţă, potrivit art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă, întrucât textul legal criticat nu mai este în vigoare, acesta încetându-şi efectele la data de 16 iulie 2004, când a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, emis de ministrul culturii şi cultelor.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Ioana Elisabeta Cantacuzino în Dosarul nr. 829/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Benke Károly

Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:41

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.