DECIZIE nr.468 din 20 septembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
Textul actului publicat în M.Of. nr. 934/19 oct. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Zhao Yujin în Dosarul nr. 12.926/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Liu Wenwen, prin reprezentantul legal Hua Xiaofen, în Dosarul nr. 11.200/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Ye Fen şi Ye Ajun în Dosarul nr. 10.478/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi Hu Aihong în Dosarul nr. 8.465/RF/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 septembrie 2005 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea la 20 septembrie 2005, pentru a se depune concluzii scrise.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 3 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 12.926/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, încheierile din 31 ianuarie 2005, pronunţate în dosarele nr. 11.200/2004 şi nr. 10.478/2004 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, şi Încheierea din 20 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 8.465/RF/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 este contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 22 alin. (2), precum şi prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, consideră că textul criticat limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane ori degradante are la bază unul dintre motivele conţinute în Convenţia de la Geneva din 1951 (rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice şi apartenenţa la un anumit grup social), dar nu include şi riscul aplicării unor pedepse inumane sau degradante. Diferenţa dintre tratamente şi pedepse constă, în opinia autorului excepţiei, în caracterul instituţionalizat al actelor din urmă.
Învederează Curţii Constituţionale că motivul de acordare a protecţiei umanitare, constând în riscul aplicării, în ţara de origine, a unor pedepse inumane sau degradante, reprezintă "unul dintre puţinele cazuri în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului face un control de convenţionalitate a legii interne". În acest sens precizează că, "în condiţiile în care, cel mai adesea, Curtea Europeană se abţine de la a face aprecieri cu privire la dispoziţiile legii naţionale, caracterul absolut al protecţiei instituite prin art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului o determină să declare ca neconvenţională o lege represivă".
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că textul criticat "face vorbire de tortură, pedepse şi tratamente inumane, degradante, care urmează a se aprecia în concret, în funcţie de atingerile aduse persoanei petentului, drepturilor şi libertăţilor acesteia".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a civilă, pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, "faptul că, în Convenţia de la Geneva din 1951, nu sunt cuprinse şi alte motive pentru acordarea protecţiei umanitare decât cele referitoare la rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţa la un anumit grup social, nu constituie un neajuns al Ordonanţei Guvernului nr.102/2000, ci al respectivei convenţii". Mai arată că, "în orice caz, enumerarea motivelor descrise în Convenţia de la Geneva este una exemplificativă, iar nu limitativă şi, prin urmare, excepţia este de reţinut".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că "protecţia umanitară condiţionată, reglementată de art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000, este una dintre formele de protecţie ce pot fi acordate cetăţenilor străini, alături de statutul de refugiat şi de protecţia umanitară temporară".
Condiţiile care trebuie îndeplinite de solicitanţi pentru a primi o asemenea protecţie includ riscul ca, la returnarea în ţara de origine, străinul să fie supus unei pedepse inumane şi degradante, astfel încât omisiunea indicată de autorul excepţiei nu este reală. De altfel, "art. 11 din Constituţie, coroborat cu art. 20, statuează faptul că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar în cazul în care există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. În aceste cazuri, interpretarea articolului criticat se face prin prisma reglementărilor Convenţiei de la Geneva din 1951, precum şi a art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".
Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000, prin care s-a constatat că acest text "se află în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevăzut de art. 22 din Constituţie". "Obligaţiile ce incumbă unui stat, pe tărâmul art. 3 din Convenţie, nu se limitează numai la obligaţia negativă, aceea de a nu practica tortura şi de a nu aplica tratamente inumane şi degradante, ci includ şi o obligaţie pozitivă, aceea de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicţia sa contra unei situaţii iremediabile de pericol de a fi supusă la rele tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului său". Apreciază că textul de lege criticat reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligaţiei pozitive mai sus menţionate, de a oferi o formă de protecţie persoanei care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situaţia în care ar fi returnată în ţara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane sau degradante". În ceea ce priveşte susţinerea autorului conform căreia textul criticat limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane ori degradante are la bază numai motive legate de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţa la un anumit grup social, menţionează că art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 "condiţionează acordarea acestei forme de protecţie internaţională de dovedirea potenţialului risc de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante, fără a se face nici o referire la motivele care ar putea genera acest risc". Arată că, în urma modificărilor şi completărilor Ordonanţei Guvernului nr.102/2000, aceasta a fost republicată, art. 5 pct. 2 prevăzând ca motiv de acordare a protecţiei umanitare condiţionate riscul de a fi supus torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante.
Avocatul Poporului arată că stabilirea, prin dispoziţiile criticate, a condiţiilor în care se poate acorda protecţia umanitară condiţionată este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se garantează dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Astfel, această formă de protecţie se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale. Consideră că acest beneficiu acordat de statul român nu contravine prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, fiind conforme şi cu reglementările internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Atât autorii excepţiei, cât şi instanţele de judecată care au sesizat Curtea Constituţională se referă la prevederile art. 5 alin. 1 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Se constată însă că, în urma republicării acestui act normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.136 din 1 decembrie 2004, dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate sunt cele ale art. 5 pct. 2 din această ordonanţă. Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, care au următorul cuprins: "Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în: [...] 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul conţinut:
- Art. 22 alin. (2) din Constituţie: "Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.";
- Art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 fusese modificată în temeiul art. I pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.43/2004, textul criticat prevăzând că protecţia umanitară condiţionată se poate acorda şi străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din acest act normativ, dar cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să fie supus la tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. În această nouă redactare, în cuprinsul art. 5 pct. 2 se regăsesc şi pedepsele inumane sau degradante a căror pretinsă lipsă din text o semnala autorul excepţiei. De altfel, referirea la pedepse de această natură este făcută şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în speţa Soering contra Marii Britanii din 1989, a constatat că responsabilitatea unui stat poate fi angajată în baza Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atunci când există motive serioase să se creadă că străinul care ar fi returnat în ţara sa de origine riscă să fie supus torturii sau unor pedepse ori tratamente inumane şi degradante.
În ceea ce priveşte afirmaţia autorului excepţiei că textul art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane ori degradante are la bază unul dintre criteriile stabilite în definiţia termenului de refugiat, aşa cum aceasta este prevăzută în Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, şi anume rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice sau apartenenţa la un anumit grup social, Curtea observă că textul criticat nu instituie nici un fel de limitare pe criteriile enumerate mai sus.
Singura condiţie impusă de art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 o constituie existenţa unor motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, străinul riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante.
Aşa fiind, instanţelor judecătoreşti le incumbă obligaţia de a analiza existenţa unor astfel de motive care să justifice acordarea statutului de refugiat. Aprecierea, în concret, a acestor motive este o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale.
De altfel, art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr.151 din 17 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.290 din 25 aprilie 2003, Curtea Constituţională respingând excepţia de neconstituţionalitate şi reţinând că nu sunt încălcate prevederile art. 22 din Constituţie. Cu acel prilej, Curtea a constatat că "textele de lege criticate, reglementând condiţiile în care se poate acorda protecţia umanitară condiţionată, sunt în deplină concordanţă cu aceste prevederi constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Zhao Yujin în Dosarul nr. 12.926/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Liu Wenwen, prin reprezentantul legal Hua Xiaofen, în Dosarul nr. 11.200/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Ye Fen şi Ye Ajun în Dosarul nr. 10.478/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi Hu Aihong în Dosarul nr. 8.465/RF/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din 20 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu

Joi, 24 septembrie 2026, 09:25

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.