DECIZIE nr.421 din 13 septembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 2 teza a doua din Codul familiei
Textul actului publicat în M.Of. nr. 943/21 oct. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 2 din Codul familiei, excepţie ridicată de Gheorghe Solcan şi Domnica Solcan în Dosarul nr. 8.979/2004 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal răspund autorii excepţiei, precum şi partea Elisabeta Solcan, personal şi asistată de avocat Toader Iancu, cu delegaţie la dosar.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă lipsa calităţii procesuale pasive a părţii Elisabeta Solcan.
Apărătorul acesteia solicită respingerea excepţiei invocate, arătând că soluţionarea ei excedează competenţei Curţii Constituţionale.
Procurorul solicită respingerea excepţiei invocate.
Curtea respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a părţii Elisabeta Solcan.
Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia.
Apărătorul părţii Elisabeta Solcan solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că ridicarea acesteia constituie un abuz de drept procesual, în scopul tergiversării soluţionării cauzei. În speţă se pune problema legii aplicabile, iar nu a neconstituţionalităţii textului de lege criticat, care reglementează o situaţie specială, fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie şi nici dispoziţiilor art. 3, 12 şi 13 din Convenţia cu privire la drepturile copilului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 3 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 8.979/2004, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 2 din Codul familiei, excepţie ridicată de Gheorghe Solcan şi Domnica Solcan într-o cauză având ca obiect recursul civil împotriva unei decizii prin care s-a menţinut sentinţa civilă pronunţată într-o ordonanţă preşedinţială privind înapoierea unui minor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 3, 12 şi 13 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, întrucât declaraţia minorului care are discernământ ar trebui luată în considerare în raport de vârstă şi grad de maturitate şi coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, chiar dacă acesta nu a împlinit vârsta de 10 ani. Limita de vârstă de 10 ani, stabilită de art. 103 alin. 2 din Codul familiei, constituie o condiţie a cărei respectare aduce atingere dreptului acestuia de a fi ascultat.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că limitarea vârstei copilului care poate fi ascultat de instanţă nu poate fi considerată neconstituţională şi nici în contradicţie cu prevederile Convenţiei cu privire la drepturile copilului, deoarece acest din urmă act internaţional se referă doar la copilul care are discernământ, lăsând la aprecierea legiuitorului naţional stabilirea criteriilor potrivit cărora un copil poate fi considerat că are discernământ.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, apreciază că prin textul de lege criticat legiuitorul a instituit o prezumţie cu privire la vârsta de la care se poate considera că un copil are discernământ, ceea ce este chiar în sensul prevederilor Convenţiei cu privire la drepturile copilului, care lasă la aprecierea legislaţiilor naţionale stabilirea criteriilor pentru determinarea acesteia.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. 2 din Codul familiei, care au fost modificate implicit prin dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.557 din 23 iunie 2004, ascultarea copilului mai mic de 10 ani rămâne la latitudinea instanţei.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că aceasta are ca obiect dispoziţiile art. 103 teza a treia din Codul familiei, deşi în considerentele încheierii de sesizare se face referire la prevederile art. 103 alin. 2 din Codul familiei.
Reglementarea, prin textul de lege criticat, a posibilităţii instanţei judecătoreşti de a recurge la ascultarea minorului numai dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani este în deplină concordanţă cu art. 20 din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 12 alin. 2 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, potrivit cărora i se va da copilului posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară care îl priveşte, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.
Totodată, raţiunea în considerarea căreia legiuitorul a instituit limita minimă de vârstă de la care minorul poate fi ascultat este justificată de instabilitatea afectivă şi emoţională a minorului, pe fondul unei imaturităţi psihice şi a lipsei experienţei de viaţă, care îl privează pe acesta de posibilitatea de a sesiza adevăratul său interes şi, adesea, de a discerne între bine şi rău.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei şi ale apărătorului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorii excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. 103 din Codul familiei. În realitate, critica de neconstituţionalitate priveşte doar dispoziţiile art. 103 alin. 2 teza a doua din Codul familiei, dispoziţii care au următorul conţinut: "[...] Acesta va fi ascultat dacă a împlinit vârsta de zece ani." În opinia autorilor excepţiei dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 3 privind obligaţia statelor părţi de a asigura copilului protecţia şi îngrijirea necesare, art. 12 privind garantarea dreptului copilului capabil de discernământ de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte şi art. 13 privind dreptul copilului la libertatea de exprimare, din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.314 din 13 iunie 2001.
Textele constituţionale invocate au următorul conţinut:
- Art. 11 alin. (1) şi (2): " (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile." Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că, ulterior sesizării sale prin Încheierea din 3 noiembrie 2004, textul de lege dedus controlului a fost modificat implicit prin dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.557 din 23 iunie 2004, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2005. Potrivit acestor dispoziţii: "În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei." Rezultă că această modificare este chiar în sensul susţinerilor autorilor excepţiei, astfel că, deşi cu temei ridicată, în prezent această excepţie a rămas fără obiect şi urmează a fi respinsă.
Totodată, Curtea constată că noua reglementare este în deplină concordanţă cu prevederile art. 12 pct. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, potrivit cărora: "Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate." Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 2 teza a doua din Codul familiei, excepţie ridicată de Gheorghe Solcan şi Domnica Solcan în Dosarul nr. 8.979/2004 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.