DECIZIE nr.442 din 15 septembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 şi art. 27 din Codul penal, precum şi ale art. 281 pct. 1 lit. b), art. 38 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 943/21 oct. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 şi 27 din Codul penal, precum şi ale art. 281, art. 38 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Cârpaci în Dosarul nr. 3.583/2004 al Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile legale criticate din Codul penal, care definesc şi stabilesc pedeapsa pentru instigator, se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică şi, prin urmare, nu contravin art. 16 din Constituţie. De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea unor reguli speciale de procedură este un atribut exclusiv al legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.583/2004, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 şi 27 din Codul penal, precum şi ale art. 281, art. 38 şi art. 262 pct. 1 lit. a ) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Elena Cârpaci, prin apărător ales, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 281, 289, 291 şi 292 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate instituie un tratament juridic "diferenţiat al cetăţenilor ţării, pe categorii, după calitatea acestora", întrucât art. 281 din Codul penal creează o discriminare a cetăţenilor după funcţia lor, ceea ce contravine principiului egalităţii în faţa legii. Autorul excepţiei mai arată că dispoziţiile legale criticate tind să sustragă anumite categorii socioprofesionale de la aplicarea legii, de la o cercetare penală corectă, efectuată de aceleaşi organe care efectuează cercetarea penală a oricărui cetăţean. Astfel, prin înlăturarea clasei notarilor publici de la competenţa materială a judecătoriei se creează o discriminare între cetăţeni, după criteriul funcţiei şi calităţii lor socioprofesionale. Ca urmare a dispoziţiilor legale criticate, notarii publici sunt judecaţi de către curtea de apel, ca instanţă de fond şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, "fiind eliminată şi una din căile de atac şi verificare a legalităţii unei hotărâri, respectiv apelul". O astfel de diferenţiere nu-şi are justificarea constituţională, "putând da naştere la speculaţii privind motivaţia reală care a stat la baza acestei diferenţieri", ceea ce ar avea ca efect încălcarea principiilor imparţialităţii şi independenţei justiţiei, consacrate de art. 123 din Constituţie, precum şi a principiului referitor la dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Mai arată că,
având în vedere considerentele susmen ţionate, "asemenea reglementări şi practici care sustrag de la competenţa obişnuită a instanţelor anumiţi cetăţeni, după calitatea acestora, tind a echivala în acest caz cu situaţia unor instanţe extraordinare, în sensul art. 125 alin. (2) din Constituţie".
Cu privire la art. 25 şi 27 din Codul penal, susţine că acestea sunt neconstituţionale, întrucât prevăd că instigatorul va fi pedepsit ca şi autorul faptei penale.
În final, invocă aspecte de fapt care au fost evidenţiate pe parcursul soluţionării cauzei şi care, în opinia sa, au creat o situaţie "hilară, nonprocesuală şi stupidă".
Judecătoria Timişoara şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că nici una dintre dispoziţiile legale criticate nu conduce la o discriminare între cetăţeni în raport de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, care ar contraveni art. 4 şi 16 din Constituţie. În cauză nu există nici un element care să ducă la ideea unei discriminări, "dată fiind etnia romă din care aceasta face parte, întrucât soluţia de disjungere este o urmare a faptului că prezumtivul autor al infracţiunii prevăzute de art. 289 din Codul penal nu a putut fi identificat, fără a se urmări în acest fel crearea unor avantaje respectivului autor, în raport de inculpata din prezenta cauză, căreia i s-a reţinut calitatea de instigator la săvârşirea acelei infracţiuni".
Totodată, instanţa apreciază că art. 25 şi 27 din Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât prin coroborarea acestora cu dispoziţiile art. 38 din Codul de procedură penală nu s-a urmărit în nici un fel discriminarea inculpatei, ci doar o mai bună judecată a cauzei, mai bună judecată care poate presupune şi cercetarea de îndată a persoanelor apreciate ca fiind instigatori sau complici la săvârşirea unei infracţiuni.
Nici stabilirea de către legiuitor a unor limite de pedeapsă speciale, identice în cazul instigatorului şi al autorului unei infracţiuni, nu este de natură a încălca în vreun fel drepturile fundamentale garantate prin Constituţie.
De asemenea, consideră că reglementarea diferită a competenţei în raport de calitatea persoanei nu creează discriminări între cetăţeni, încălcând astfel Constituţia, ci, din contră, este de natură a oferi garanţii unor anumite persoane, printre care se numără şi notarii, că faptele pentru a căror săvârşire sunt cercetaţi, "fiind mai complexe şi mai grave decât fapte similare săvârşite de către persoane care nu au această calitate", vor fi date spre judecare unor instanţe care le vor instrumenta cu competenţa profesională necesară.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare: Dispoziţiile legale criticate, stabilind competenţa, inclusiv a celei după calitatea persoanei, intră în atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Legiuitorul poate prevedea, în situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, fără a aduce atingere principiului constituţional înscris în art. 124 alin. (2) din Constituţie referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei.
Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie, arată că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în repetate rânduri, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură atâta timp cât aceasta nu se face în mod discriminatoriu. Art. 281 din Codul de procedură penală nu creează nici o discriminare pe motive de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, egalitatea presupunând egala răspundere a cetăţenilor pentru faptele săvârşite, dar nu şi identitatea de instanţe care soluţionează asemenea fapte.
Reglementarea diferită a competenţei în raport cu calitatea persoanei nu este de natură a crea discriminări, ci, din contră, este de natură a oferi garanţii unor anumite persoane, printre care se numără şi notarii, că faptele pentru a căror săvârşire sunt cercetaţi, "fiind mai complexe şi mai grave decât fapte similare săvârşite de către persoane care nu au această calitate", vor fi date spre judecare unor instanţe care le vor instrumenta cu competenţa profesională necesară. Astfel, nu rezultă că inculpata ar fi discriminată şi nici că aceste persoane ar beneficia de un tratament procesual penal diferit sau că ar fi exonerate de răspundere.
În sensul celor arătate mai sus, cu privire la principiul egalităţii, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 25/1999.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 16 din Constituţie, întrucât se aplică în mod egal tuturor celor vinovaţi de instigare la săvârşirea unei fapte penale, fără privilegii şi fără discriminări. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, iar la situaţii inegale tratamentul nu poate fi decât diferit.
Totodată, fiind norme de procedură, consideră că dispoziţiile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 25 şi 27 din Codul penal, precum şi ale art. 281, art. 38 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală. Cu privire la art. 281 din Codul de procedură penală, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică doar prevederile lit. b) a pct. 1 al acestui articol.
Prin urmare, dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:
- Art. 25 din Codul penal: "Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.";
- Art. 27 din Codul penal: "Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72.";
- Art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală: "Curtea de Apel judecă: 1. în primă instanţă: [...] b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii publici.";
- Art. 38 din Codul de procedură penală: "În cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a), precum şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecăţi, disjungerea cauzei, astfel încât judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se poată face separat.";
- Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: "Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel: 1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta răspunde penal: a) dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată;".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 4 şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care au următorul cuprins:
- Art. 4: " (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 126 alin. (5): "Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii." De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul conţinut: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei." Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 şi 27 din Codul penal şi ale art. 38 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de modul în care s-au aplicat de către instanţa de judecată şi de către organele de urmărire penală prevederile legale sus-menţionate, aspecte care ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu de cea a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.
Pe de altă parte, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia nu a precizat, referitor la dispoziţiile art. 25 şi art. 27 din Codul penal şi ale art. 38 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, care sunt motivele de neconstituţionalitate, neindicând nici un text sau principiu din Constituţie pretins a fi încălcat de dispoziţiile sus-menţionate, iar potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările trebuie motivate.
Pentru aceste considerente, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 şi art. 27 din Codul penal şi ale art. 38 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
II. Referitor la prevederile art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a statuat prin numeroase decizii, precum Decizia nr.206 din 4 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.471 din 26 mai 2004, că acestea sunt constituţionale, constatând că stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei, precum şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa cum reiese din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Curtea a mai reţinut că prevederile de lege criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel. Totodată textele criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi judecata în recurs) în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În speţă nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.
Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 126 alin. (5) din Constituţie referitoare la interzicerea înfiinţării unor instanţe extraordinare, Curtea observă că acestea nu au pertinenţă în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 şi 27 din Codul penal şi ale art. 38 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Cârpaci în Dosarul nr. 3.583/2004 al Judecătoriei Timişoara.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Miercuri, 23 septembrie 2026, 06:24

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.