HOTĂRÂRE nr.1.247 din 13 octombrie 2005
privind aprobarea Mecanismului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 952/26 oct. 2005 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă Mecanismul de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de creştere a competitivităţiii produselor industriale, denumit în continuare Program, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului, în condiţiile legii.
(2) Prin Program se acordă sprijin financiar în cadrul Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 2. - În sensul prezentei hotărâri, mecanismul de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Program constă în stabilirea categoriilor de activităţi, a condiţiilor de eligibilitate a beneficiarilor, a criteriilor de eligibilitate a proiectelor, precum şi a procedurii de acordare a sprijinului financiar.
Art. 3. - Categoriile de activităţi finanţate de la bugetul de stat în cadrul Programului sunt următoarele:
Art. 4. - (1) Beneficiarii Programului sunt operatorii economici cu activitatea principală industrie prelucrătoare, conform secţiunii D poziţiile 1.711-3.720 inclusiv, din Clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.656/1997, cu completările ulterioare, care trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:
(2) Beneficiarii proiectelor pentru activitatea prevăzută la art. 3 lit. c) pot fi şi entităţi din infrastructura pentru evaluarea conformităţii produselor industriale, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), după caz, şi nu beneficiază, pe perioada de implementare a proiectului, de alte fonduri nerambursabile pentru acelaşi tip de proiecte.
(3) Beneficiarii proiectelor pentru activitatea prevăzută la art. 3 lit. f) pot fi şi asociaţii profesionale sau patronate de ramură, care îndeplinesc condiţia prevăzută la alin. (1) lit. a).
Art. 5. - (1) Proiectele pentru care se acordă sprijin financiar de la bugetul de stat prin Program trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
(2) Proiectele pot să conţină una sau mai multe activităţi dintre cele prevăzute la art. 3.
Art. 6. - Mecanismul de acordare a sprijinului financiar este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 7. - (1) Pentru administrarea Programului, la nivelul Ministerului Economiei şi Comerţului se constituie Comisia pentru derularea mecanismului de acordare a sprijinului financiar, denumită în continuare Comisia.
(2) Din Comisie fac parte şi reprezentanţi ai patronatelor de ramură.
(3) Componenţa şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Comisiei, precum şi modul de gestionare a activităţilor pentru acordarea sprijinului financiar de la bugetul de stat se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi comerţului.
Art. 8. - (1) Sprijinul financiar se acordă numai beneficiarilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute la art. 4, pentru proiectele care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 5, care asigură creşterea competitivităţii produselor industriale şi utilizarea eficientă a fondurilor alocate.
(2) Suma maximă acordată unui beneficiar de la bugetul de stat pentru un interval de până la 3 ani este egală cu echivalentul a 90.000 euro, cu plata eşalonată, pe bază de documente justificative.
(3) Suma minimă alocată de la bugetul de stat pentru un proiect este egală cu echivalentul a 5.000 euro.
Art. 9. - (1) Proiectele acceptate se finanţează în limita fondurilor aprobate pentru Program, cuprinse în bugetele anuale ale Ministerului Economiei şi Comerţului.
(2) Finanţarea proiectelor în cadrul Programului se face după cum urmează:
Art. 10. - (1) Acordarea sprijinului financiar se face în baza contractului de finanţare încheiat cu beneficiarii Programului, în condiţiile legii.
(2) Beneficiarii Programului sunt obligaţi să păstreze mijloacele fixe achiziţionate în cadrul contractelor de finanţare încheiate cu Ministerul Economiei şi Comerţului pe perioada normală de funcţionare prevăzută în Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.2.139/2004.
(3) Beneficiarii sprijinului financiar care nu respectă clauzele contractuale şi/sau care furnizează informaţii eronate cu privire la derularea proiectului nu mai pot beneficia de sprijin financiar în cadrul acestui program, pe o perioadă de 24 de luni de la data constatării neîndeplinirii condiţiilor care au condus la încetarea contractului, şi trebuie să restituie în întregime sumele de care au beneficiat plus dobânzile aferente, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 11. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr.357/2004 privind aprobarea mecanismului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 31 martie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul economiei şi comerţului,
Iuliu Winkler,
ministru delegat pentru comerţ
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 13 octombrie 2005.
Nr. 1.247.
ANEXĂ
MECANISMUL DE ACORDARE A SPRIJINULUI FINANCIAR
1. După publicarea legii bugetului de stat, Comisia pentru derularea mecanismului de acordare a sprijinului financiar (Comisia) promovează campanii de informare publică privind Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale.
2. Solicitanţii depun proiectele la Registratura Ministerului Economiei şi Comerţului.
3. Proiectele trebuie să conţină documente din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor de eligibilitate, precum şi alte informaţii relevante pentru proiect, însoţite de cererea de acordare a sprijinului financiar.
4. Proiectele se înregistrează în Registrul unic de evidenţă al Comisiei, în ordinea numerelor de înregistrare primite de la Registratura Ministerului Economiei şi Comerţului.
5. Proiectele se evaluează în ordinea numerelor de înregistrare în Registrul unic de evidenţă.
6. În termen de 5 zile lucrătoare de la data evaluării, Comisia notifică solicitantului decizia de acceptare sau de respingere a proiectului.
7. Pentru proiectele acceptate, solicitantul are obligaţia să prezinte contractul de finanţare completat, în termen de 15 zile lucrătoare de la data notificării Comisiei. Nerespectarea acestui termen se consideră renunţare la sprijinul financiar solicitat prin proiect.
8. Pentru contractele de finanţare întocmite în mod corespunzător, Ministerul Economiei şi Comerţului are obligaţia să asigure încheierea acestora în termen de 15 zile lucrătoare.
9. Contestaţiile solicitanţilor privind decizia de respingere a finanţării proiectului se depun la Registratura Ministerului Economiei şi Comerţului în termen de 10 zile de la primirea deciziei.
10. Contestaţiile se soluţionează de către o comisie numită în acest scop prin ordin al ministrului economiei şi comerţului.
11. Modelul de cerere-tip trebuie să cuprindă următoarele:
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.