- Art. 27 din Codul de procedură civilă: "Judecătorul poate fi recuzat: 1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;
3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;
4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;
5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;
8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.";
- Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000: "Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în cazul în care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă." Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 şi 53. De remarcat faptul că, deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat în susţinerea acesteia întregul text al art. 21 din Constituţie, Curtea observă că, în realitate, pertinenţă pentru soluţionarea excepţiei au numai primele trei alineate ale articolului în cauză. Aşa fiind, prevederile constituţionale invocate sunt următoarele: - Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; - Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin decizii precum Decizia nr.38 din 6 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.173 din 13 martie 2002, şi Decizia nr.40 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.165 din 24 februarie 2005, Curtea a statuat că acestea sunt constituţionale. Cu acele prilejuri Curtea a constatat că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă reglementează în mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând astfel partea, în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. Curtea a observat însă că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă acoperă o paletă foarte largă de situaţii, iar toate cazurile de recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective şi raţionale, duc la finalitatea mai sus arătată. Pe această cale este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credinţă a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice, situaţie ce nu contravine textelor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 53. De asemenea, Curtea a reţinut că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de Codul de procedură civilă, cu excepţia unor situaţii care sunt specifice activităţii judecătorilor. Pe cale de consecinţă, nici textul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 nu încalcă principiile statuate de art. 21 şi 53 din Constituţie. De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora procedura de judecată este prevăzută de lege, stabilirea cazurilor de recuzare este de competenţa legiuitorului, astfel încât Curtea Constituţională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate să modifice sau să completeze prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia există o inegalitate între poziţia părţilor, având în vedere că numai creditorul are "posibilitatea de a alege executorul care să instrumenteze procedura executării titlului executoriu", Curtea a constatat că această critică este nefondată, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, în cadrul procedurii de executare silită, ambele părţi beneficiază de anumite garanţii procesuale, printre care posibilitatea de a formula contestaţie împotriva executării însăşi, împotriva oricărui act de executare etc. De asemenea, alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creanţei sale, în condiţiile în care debitorul nu şi-a adus la îndeplinire obligaţia ce-i revine. Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin aceste decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Andrei Samoilă în Dosarul nr. 7.477/2005 al Judecătoriei Iaşi. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2005. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:56
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.
