ORDIN nr.197 din 18 octombrie 2005
al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie privind modificarea procedurii de implementare a Programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare de afaceri
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 980/4 noi. 2005 |
preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie emite prezentul ordin.
Art. I. - Procedura de implementare a Programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare de afaceri, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie nr.101/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.512 din 16 iunie 2005, se modifică după cum urmează:
1. Secţiunea I.b "Strategia programului" din partea I va avea următorul cuprins:
I.b.1. Administrarea incubatoarelor
Datorită situaţiei economice şi sociale la nivelul judeţelor Covasna, Braşov şi Alba, Guvernul României este direct interesat de dezvoltarea mediului economic local, prin înfiinţarea şi dezvoltarea de IMM-uri competitive. În acest context, programul va debuta cu o fază-pilot, care va avea ca finalitate înfiinţarea a 3 incubatoare de afaceri în zonele-ţintă definite în proiect, Covasna, Braşov şi Alba. În următorii ani programul se va extinde la nivel naţional, în baza unui studiu de evaluare preliminar, prin care se vor determina şi cuantifica situaţia existentă, precum şi necesităţile înfiinţării de noi incubatoare de afaceri în alte zone. Incubatorul de afaceri se constituie printr-un contract-cadru de asociere, încheiat între autorităţi publice locale, responsabile la nivel local de implementarea programului, societăţi comerciale, ONG-uri, agenţii pentru dezvoltare regională sau alte instituţii cu caracter reprezentativ la nivel local, care au calitatea de parte asociată, capacitatea de a găzdui şi a administra un incubator de afaceri (IA), precum şi aceea de a acorda asistenţă tehnică şi de a instrui potenţialii întreprinzători în perioada premergătoare incubării.
Contractul-cadru de asociere va conţine clauze specifice referitoare la durata contractului, obiectul acestuia, modalităţile de împărţire a rezultatelor activităţilor economice comune, răspunderea contractuală, contribuţia părţilor, în scopul asigurării serviciilor şi facilităţilor comune oferite de incubatorul de afaceri, condiţii de asigurare a spaţiului incubatorului şi a utilităţilor. Autorităţile publice locale, în cooperare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, denumit în continuare PNUD, şi cu Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, denumită în continuare ANIMMC, vor contracta ulterior o companie specializată, care va deveni parte asociată a contractului-cadru de asociere, denumită în continuare administratorul incubatorului, şi care se va ocupa de managementul incubatorului de afaceri, ca urmare a procesului de selecţie organizat de PNUD şi ANIMMC, împreună cu autorităţile publice locale.
Etapa I: Evaluarea şi selectarea locaţiilor
Procedura generală pentru înfiinţarea incubatoarelor de afaceri începe cu etapa de evaluare pe teren în vederea selectării locaţiilor. Ca urmare a procedurii de selectare a locaţiilor, PNUD va încheia acorduri de cofinanţare cu autorităţile publice locale, în scopul demarării campaniei de amenajare şi reabilitare a spaţiilor destinate desfăşurării activităţii de incubare. Fondurile destinate iniţierii activităţilor specifice procesului de incubare vor fi alocate o singură dată în decursul existenţei programului şi provin din surse financiare private atrase la bugetul programului.
Contravaloarea cheltuielilor privind iniţierea activităţilor specifice incubatorului reprezintă echivalentul în lei a maximum 70.000 USD, calculat la data efectuării plăţii de către PNUD:
Etapa a II-a: Selectarea administratorului incubatorului
Prin intermediul administratorului incubatorului, care va fi o companie contractantă, IMM-urile vor beneficia de asistenţă financiară şi tehnică în cadrul prezentului program. Administratorul incubatorului va fi responsabil de aspectele operaţionale şi de conducerea incubatorului de afaceri.
Selecţia administratorului incubatorului, care îndeplineşte toate criteriile prevăzute în anexa nr. 1 "Criterii de selectare a administratorului incubatorului" şi în Ghidul aplicantului, se va organiza de către autorităţile publice locale responsabile de implementarea la nivel local a programului, împreună cu PNUD şi ANIMMC, prin una dintre procedurile de achiziţie publică prevăzute de legislaţia în vigoare. Aceste criterii vor ţine seama, în special, de existenţa premiselor favorabile şi a altor resurse materiale pentru realizarea incubatorului de afaceri, a experienţei acestora în domeniul managementului afacerilor, de existenţa resurselor umane proprii, de capacitatea de a mobiliza resursele financiare suplimentare necesare pentru funcţionarea incubatorului de afaceri şi după încheierea programului.
Anexa nr. 1 conţine, de asemenea, şi descrierea procedurii de selecţie, precum şi documentaţia care va fi elaborată şi înaintată în vederea selecţiei de către fiecare ofertant.
Selecţia acestora se va organiza în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 212/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Administratorul incubatorului va avea rolul şi responsabilităţile definite în anexa nr. 2 la prezenta procedură. Administratorul incubatorului va administra activitatea incubatorului de afaceri, beneficiind de asistenţă financiară şi tehnică acordată prin intermediul programului, în baza prezentei proceduri. Pentru a asigura respectarea strictă a obligaţiilor contractuale şi a administrării în mod eficient a incubatorului de afaceri, personalul de conducere al acestuia va fi angajat cu implicarea directă a conducerii programului (PNUD).
Pentru incubatoarele nou-înfiinţate, care fac obiectul prezentei proceduri, vor fi finanţate următoarele tipuri de cheltuieli, conform anexei nr. 7:
Alocaţiile financiare nerambursabile destinate înfiinţării şi susţinerii activităţilor specifice incubatoarelor de afaceri nouînfiinţate, care fac obiectul prezentei proceduri, vor fi eliberate de către PNUD în mai multe tranşe, conform memorandumului de înţelegere, astfel:
I.b.1.1. Alocaţia financiară nerambursabilă acordată administratorului incubatorului va fi alocată în primul an de implementare a programului, pe baza rapoartelor de activitate trimestriale şi a documentelor financiare justificative. Documentaţia justificativă depusă de administratorii incubatoarelor va conţine lista tuturor documentelor: contracte de prestări de servicii, facturi fiscale, chitanţe fiscale, ordine de plată, extrase de cont etc. Fondurile alocate provin din surse financiare private atrase la bugetul programului.
Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile acordate administratorului incubatorului reprezintă echivalentul în lei a maximum 50.000 USD, calculat la data efectuării plăţii de către PNUD, pentru următoarele tipuri de cheltuieli:
Alocarea primei tranşe se va realiza ca urmare a încheierii contractului-cadru între PNUD, ANIMMC şi administratorul incubatorului, a rezultatelor campaniei de instruire a potenţialilor întreprinzători şi a procesului de evaluare a proiectelor şi de selectare a 20 de beneficiari finali ai programului/incubator.
I.b.1.2. Alocaţiile financiare nerambursabile acordate IMM-urilor, în conformitate cu anexa nr. 5 "Ciclul de incubare/cheltuieli eligibile", vor fi alocate lunar de către PNUD, pe baza rapoartelor financiare întocmite de administratorii incubatoarelor pentru luna anterioară efectuării plăţilor:
IMM-urile incubate vor beneficia astfel de alocaţii financiare nerambursabile, în conformitate cu ciclul de incubare descris în anexa nr. 5.
Programul se derulează pe perioada 2004-2008, conform Strategiei guvernamentale pentru susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în perioada 2004-2008, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1.280/2004, în baza alocaţiilor bugetare prevăzute anual prin legea bugetului de stat şi a contribuţiilor părţilor, stabilite prin prezenta procedură.
I.b.2. Beneficiarii programului
I.b.2.1. Beneficiarii programului sunt potenţiali întreprinzători, constituiţi în societăţi comerciale organizate în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi care, la data solicitării, îndeplinesc cumulativ condiţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, şi criteriile de eligibilitate specificate mai jos:
2.1.1. IMM-urile nou-înfiinţate, care au potenţial de dezvoltare ridicat, trebuie să prezinte un proiect fezabil de dezvoltare prin care să permită crearea a minimum 3 locuri de muncă în următorii 2 ani.
În cadrul programului sunt definite ca IMM-uri nou-înfiinţate:
2.1.2. IMM-urile cu istoric de funcţionare de maximum 2 ani de la data intrării în incubator trebuie să prezinte un proiect fezabil de dezvoltare care să permită crearea a minimum 3 locuri de muncă în următorii 2 ani.
În cadrul programului sunt definite ca IMM-uri cu istoric de funcţionare de maximum 2 ani la data intrării în incubator, după cum urmează:
2.1.3. În cadrul prezentei proceduri se defineşte ca data intrării în incubator data semnării contractului de închiriere dintre administratorul incubatorului şi beneficiarii programului - IMM-uri incubate.
I.b.2.2. Nu beneficiază de prevederile programului: societăţile bancare, societăţile de asigurare şi reasigurare, societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de valori imobiliare, societăţile cu activitate principală de comerţ, activităţi de intermedieri financiare, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de intermedieri imobiliare, activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal, consultanţă în afaceri, selecţia şi plasarea forţei de muncă, alte activităţi prestate în principal întreprinderilor.
I.b.2.3. Prin prezenta procedură nu beneficiază de ajutoare de stat agenţii economici din sectoarele de activitate referitoare la producţia, prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, aşa cum sunt definite în anexa nr. 3 la Regulamentul privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, aprobat prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 55/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cei din industria de pescuit şi industria carboniferă.
I.b.2.4. Ca urmare a procesului de instruire se va realiza selecţia a maximum 20 de întreprinzători/incubator, în baza planurilor de afaceri întocmite de către aceştia în vederea constituirii de societăţi comerciale, dintre care:
2.4.1. maximum 10 societăţi comerciale vor fi nou-înfiinţate;
2.4.2. minimum 10 societăţi comerciale vor prezenta un istoric de funcţionare de maximum 2 ani la data înscrierii în incubator.
I.b.2.5. Selecţia beneficiarilor se va face prin procedura de licitaţie de proiecte şi va ţine cont de criteriul de fezabilitate al acestor propuneri, evidenţiind următoarele aspecte: ideea de afaceri, aspecte referitoare la implementarea proiectului, marketing, structura organizaţională, resurse financiare, riscuri şi oportunităţi, resurse umane şi aspecte juridice etc.
I.b.2.6. Rezultatul procesului de evaluare va fi comunicat în scris solicitanţilor în termen de 5 zile lucrătoare de la data evaluării proiectelor.
I.b.2.7. Decizia comisiei de evaluare nu poate fi contestată în instanţă. Contestaţiile vor fi soluţionate de către comisia de evaluare în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii acestora.
I.b.2.8. Selecţia întreprinzătorilor se va face de către o comisie din a cărei componenţă vor face parte reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ANIMMC, PNUD şi ai administratorului incubatorului.
I.b.3. Cadrul instituţional şi resursele programului Programul se bazează pe o strânsă colaborare între ANIMMC, PNUD şi autorităţile publice locale/administratorul incubatorului/agenţiile pentru dezvoltare regională, care vor fi parteneri direct implicaţi în implementarea programului, cu roluri şi responsabilităţi clar definite.
Contribuţiile în natură ale părţilor contractului-cadru de asociere, sub formă de locaţii, servicii, materiale şi resurse umane, sunt esenţiale pentru implementarea cu succes a programului.
Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC) va asigura finanţarea programului din fonduri alocate de la bugetul de stat, aşa cum este prevăzut în Memorandumul de înţelegere dintre Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare privind Programul naţional multianual pe perioada 2002-2005 de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri şi în Acordul de cofinanţare dintre Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnate la Bucureşti la 14 octombrie 2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.173/2004, şi în Protocolul dintre Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 23 aprilie 2004, pentru modificarea Memorandumului de înţelegere dintre Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare privind Programul naţional multianual pe perioada 2002-2005 de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri şi a Acordului de cofinanţare dintre Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnate Bucureşti la 14 octombrie 2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.232/2004.
În conformitate cu Memorandumul de înţelegere dintre ANIMMC şi PNUD, art. 3 "Obligaţiile părţilor" pct. 3.1, ANIMMC va avea responsabilităţile unei agenţii naţionale de execuţie şi va numi un coordonator naţional de program, deţinând controlul asupra deciziilor în derularea programului. În acest sens ANIMMC va monitoriza stadiul implementării programului, pentru a se asigura că sunt atinse obiectivele stabilite prin prezenta procedură.
3.1. Contribuţia ANIMMC (donator) pentru anul 2005 este reprezentată de echivalentul în dolari S.U.A. al sumei de 15 miliarde lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Protocolului dintre Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 23 aprilie 2004, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.232/2004.
În conformitate cu prevederile art. I pct. 3 din Acordul de cofinanţare încheiat între ANIMMC şi PNUD, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.173/2004, contribuţia donatorului (ANIMMC) pentru anul 2005, reprezentând fondul alocat programului de la bugetul de stat, va fi depusă integral în contul bancar în lei al PNUD nr. RO02BRDE450SV03466804500, deschis la BRD-GSG-Sucursala mari clienţi corporativi, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului ordin.
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) va asigura resurse financiare din fonduri proprii, în cuantumul stabilit în Memorandumul de înţelegere dintre ANIMMC şi PNUD şi Acordul de cofinanţare dintre ANIMMC şi PNUD, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.173/2004, şi în Protocolul dintre Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la 23 aprilie 2004, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.232/2004.
În conformitate cu Memorandumul de înţelegere dintre ANIMMC şi PNUD, art. 3 "Obligaţiile părţilor" pct. 3.2, PNUD îşi asumă rolul şi responsabilităţile unei agenţii naţionale de implementare. În această calitate PNUD va răspunde de managementul adecvat al programului, din punct de vedere administrativ, financiar şi tehnic, prin respectarea procedurilor de achiziţie publică şi contractare, inclusiv selecţia personalului angajat în cadrul programului, asigurarea echipamentelor şi a materialelor necesare, raportarea şi monitorizarea implementării programului, care va fi executat conform modalităţii naţionale de execuţie (NEX).
Asistenţa pe care o va acorda PNUD este importantă pentru realizarea obiectivelor programului. În calitatea sa de organizaţie internaţională de dezvoltare şi subiect de drept internaţional public, cu o largă recunoaştere, PNUD are o bogată experienţă în domeniul promovării IMM-urilor, precum şi în dezvoltarea incubatoarelor de afaceri.
3.2. Contribuţia PNUD pentru anul 2005 este reprezentată de echivalentul în dolari S.U.A. al sumei de 2,475 miliarde lei, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 din Addendumul încheiat între Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din România, semnat la Bucureşti la 20 mai.
Pe parcursul implementării sale, programul va oferi IMM-urilor incubate posibilitatea de a colabora cu instituţii bancare, societăţi/programe de microfinanţare, fonduri locale de garantare a creditelor pentru IMM-uri, alte autorităţi publice centrale/locale, finanţatori internaţionali sau alte entităţi etc.
2. Anexele nr. 1 şi 2 la procedură se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la data publicării.
p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie,
Gabriela Vasile
Bucureşti, 18 octombrie 2005.
Nr. 197.
ANEXA Nr. 1
CRITERII DE SELECTARE A ADMINISTRATORULUI INCUBATORULUI
Definiţie: Administratorul incubatorului (AI) - societăţi comerciale (organizate în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi care la data solicitării îndeplinesc cumulativ condiţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare) sau ONG-uri (organizate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată prin Legea nr. 246/2005) contractante.
Incubatoarele de afaceri vor fi reprezentate de o companie contractantă care se va ocupa de managementul strategic al incubatorului de afaceri.
Administratorul incubatorului va fi responsabil de aspectele operaţionale şi de conducere a incubatorului de afaceri.
În momentul încheierii contractului-cadru între PNUD, ANIMMC şi administratorul incubatorului vor trebui luate în consideraţie aspecte precum: promovarea locală a programului din resurse financiare proprii, numărul de personal necesar echipei manageriale responsabile de administrarea incubatorului, elaborarea rapoartelor financiare şi a rapoartelor privind stadiul de realizare a programului, monitorizarea clienţilor. Calificarea şi experienţa echipei manageriale, precum şi adoptarea unei atitudini profesionale privind managementul incubatoarelor reprezintă doar câteva dintre aspectele importante pentru performanţa acestui proiect.
Din experienţa anterioară s-a observat că cele mai sustenabile incubatoare sunt cele care deţin un management performant şi susţin dezvoltarea mediului economic local. Astfel, administratorii incubatoarelor vor fi direcţionaţi spre însuşirea unor aptitudini specializate orientate către necesităţiile clienţilor, facilitând parteneriatele între companiile-client prezente în incubator în scopul creării de valoare adăugată ridicată (de exemplu: promovarea unor proiecte de afaceri colective, furnizarea serviciilor nonfinanciare comune, facilitarea externalizării relaţiilor de afaceri, dezvoltarea abilităţilor manageriale şi tehnice ale firmelor incubate).
1.1. Criterii de selecţie a solicitanţilor:
1.2. Procedura de selectare a administratorului incubatorului
Autorităţile publice locale responsabile de implementarea la nivel local a programului, ANIMMC împreună cu PNUD vor organiza procesul de selecţie a societăţii comerciale sau a ONG-ului, denumită în continuare administratorul incubatorului. Ghidul aplicantului pentru elaborarea şi prezentarea ofertelor va fi supus aprobării ANIMMC.
Data limită de depunere a ofertelor pentru fiecare incubator este de minimum 10 zile de la data publicării anunţului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a "Achiziţii publice".
Ofertele vor fi depuse în plic sigilat şi închis, purtând menţiunea "Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea incubatoarelor de afaceri în România nr. 000 14603 Selectare administrator incubator", la sediul autorităţilor publice locale responsabile de implementarea la nivel local a programului, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a "Achiziţii publice", a anunţului de participare.
Documentaţia tehnică privind procedura de selectare a administratorului incubatorului poate fi ridicată de solicitanţi de la sediul autorităţilor publice locale responsabile de implementarea la nivel local a programului sau de pe pagina web a acestora.
1.2.1. Ofertele vor avea anexate următoarele informaţii cuprinzând:
1.2.2. Ofertele vor fi evaluate din punct de vedere tehnic şi financiar de către o comisie de evaluare constituită din reprezentanţi ai ANIMMC, PNUD şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
1.2.3. Rezultatul procesului de evaluare va fi comunicat în scris solicitanţilor în termen de 5 zile lucrătoare de la data evaluării ofertelor.
1.2.4. Decizia comisiei de evaluare nu poate fi contestată în instanţă. Contestaţiile vor fi soluţionate de comisia de evaluare în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii acestora.
1.2.5. Procedura de selectare a societăţii comerciale/ONG desemnate ca administrator al incubatorului va avea loc o singură dată în decursul existenţei programului pentru fiecare incubator constituit prin prezenta procedură.
1.2.6. În cazul în care administratorul incubatorului nu îşi respectă obligaţiile contractuale, autorităţile publice locale, responsabile de implementarea la nivel local a programului, PNUD şi ANIMMC îi vor impune penalităţi sau, după caz, vor putea solicita rezilierea contractului-cadru, conform clauzelor contractuale.
ANEXA Nr. 2
ROLUL ŞI RESPONSABILITĂTILE ADMINISTRATORULUI INCUBATORULUI
Administratorul incubatorului are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.