DECIZIE nr.566 din 27 octombrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 982/4 noi. 2005

Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Marilena Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Aurel Vasile Popa, Valeriu Fasole şi Cezar Vladimir Rogoz în Dosarul nr. 3.058/P/2003 al Judecătoriei Galaţi.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.058/P/2003, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de inculpaţii Aurel Vasile Popa, Valeriu Fasole şi Cezar Vladimir Rogoz.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20, prin raportare la art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului. În susţinerea excepţiei se arată că dispoziţiile art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal nesocotesc libertatea comerţului şi, în acelaşi timp, statuează o sancţiune penală în condiţiile în care eroarea contractuală sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale nu poate fi sancţionată decât prin aplicarea unei sancţiuni civile. Într-o asemenea situaţie, aplicarea unor sancţiuni penale contravine şi dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin aplicarea unor sancţiuni penale privative de libertate în materia obligaţiilor contractuale.
Judecătoria Galaţi opinează că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal este neîntemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat incriminează infracţiunea de înşelăciune, care nu trebuie confundată cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. Aşa cum rezultă chiar din cuprinsul art. 215 alin. 3 din Codul penal, pentru existenţa laturii obiective fapta trebuie să fi fost săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat contractul în condiţiile stipulate. Stabilirea existenţei tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii este însă atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Dispoziţiile constituţionale ale art. 135 referitoare la economie trebuie interpretate în legătură cu art. 45 consacrat libertăţii economice, în sensul că ideea garantării accesului neîngrădit la libera iniţiativă este privită prin prisma sarcinilor prevăzute la art. 135 alin. (2) şi, pe cale de consecinţă, nu se poate reţine încălcarea de către textul legal criticat a acestor prevederi fundamentale.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. Astfel, înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale. Această infracţiune este prevăzută în toate legislaţiile penale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, cu următorul conţinut: "Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate." Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20, prin raportare la art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie privind asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
Înşelăciunea, în oricare din variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale. Nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.
Potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, iar dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Prin această reglementare, legiuitorul a dorit o sancţionare mai aspră a infracţiunii de înşelăciune, dacă aceasta a fost săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, dat fiind pericolul social crescut al unor asemenea fapte.
De asemenea, dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal cuprind expresia "în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate" care reprezintă o cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, în această variantă.
Fapta nu constituie infracţiune dacă această condiţie nu este îndeplinită, iar acest aspect îl stabileşte numai instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză.
Drept urmare, prin încriminarea ca infracţiune de înşelăciune a faptei săvârşite prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, precum şi a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 11 şi 20 din Legea fundamentală, referitoare la "dreptul internaţional şi dreptul intern", respectiv, la "tratatele internaţionale privind drepturile omului".
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului, este de observat că, astfel cum rezultă din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la interzicerea privării de libertate pentru datorii, este nepertinentă.
De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, sub aspectul aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi în prezenta cauză, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin Decizia nr.215 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.478 din 7 iunie 2005, în sensul respingerii acesteia. Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea, întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Aurel Vasile Popa, Valeriu Fasole şi Cezar Vladimir Rogoz în Dosarul nr. 3.058/P/2003 al Judecătoriei Galaţi.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 octombrie 2005.

PREŞEDINTE

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Vineri, 25 septembrie 2026, 01:30

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.