DECIZIE nr.505 din 4 octombrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Textul actului publicat în M.Of. nr. 984/7 noi. 2005

Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Ramazan Akkaya în Dosarul nr. 1.438/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată. Arată în acest sens că liberul acces la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti, la toate mijloacele procedurale de înfăptuire a justiţiei şi nici la toate căile de atac.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.438/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, excepţie ridicată de Ramazan Akkaya într-o cauză ce are ca obiect o contestaţie la ordonanţa de declarare a indezirabil.
În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate prevăd o singură cale de atac împotriva ordonanţei de declarare ca indezirabil a unui străin, fiind exclus dublul grad de jurisdicţie, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2), coroborate cu art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie, precum şi reglementărilor din art. 6 §1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi din art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la această convenţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei, deoarece principiul dublului grad de jurisdicţie nu este inclus ca atare în Constituţie şi nici în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 nu au incidenţă în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Guvernul consideră că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât art. 6 §1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede componente ale bunei administrări a justiţiei, care sunt în totalitate respectate şi prin dispoziţiile legale criticate.
Arată că această convenţie prevede obligativitatea dublului grad de jurisdicţie numai pentru soluţionarea cauzelor penale, ca şi art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7, iar declararea unui străin ca fiind indezirabil are loc în cadrul unei proceduri administrative.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale sunt constituţionale. Arată, în acest sens, că obligativitatea dublului grad de jurisdicţie este prevăzută numai pentru cauzele penale.
Invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, conform căreia accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului.
Apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin sub nici un aspect principiului neretroactivităţii legii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.201 din 8 martie 2004, prevederi care au următorul cuprins: "(1) Ordonanţa de declarare ca indezirabil poate fi atacată de străinul împotriva căruia a fost dispusă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa se pronunţă în termen de 3 zile de la data primirii cererii. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă.
(2) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a ordonanţei de declarare ca indezirabil a străinului. În cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea de pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării ordonanţei de declarare ca indizerabil, până la soluţionarea acţiunii.
Instanţa va soluţiona cererea de suspendare, de urgenţă, hotărârea pronunţată în acest caz fiind executorie de drept." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (2) şi ale art. 20 din Constituţie, care au următorul conţinut:
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile." De asemenea, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare şi prevederilor art. 6 §1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, care au următorul cuprins:
- Art. 6 §1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."
- Art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară.
Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente: Art. 126 alin. (2) din Convenţie prevede: "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar potrivit art. 129 din Legea fundamentală, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. În consecinţă, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului stabilirea procedurii de judecată, precum şi a căilor de atac. Legiuitorul poate opta în mod suveran, în considerarea naturii, importanţei şi a particularităţilor diferitelor cauze supuse judecăţii, cu privire la gradele de jurisdicţie ce urmează a fi parcurse şi cu privire la numărul şi natura căilor de atac ce pot fi exercitate de părţile interesate nemulţumite.

Constituţia nu reglementează gradele de jurisdicţie şi nici numărul ori natura căilor de atac care pot fi exercitate. Art. 21 alin. (1) din Constituţie consacră liberul acces la justiţie al oricărei persoane pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor ori a intereselor sale legitime. Acest drept fundamental nu impune şi accesul la toate structurile judecătoreşti, la toate mijloacele procedurale de înfăptuire a justiţiei şi nici la toate căile de atac prevăzute pentru diferite cauze. În acest sens Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa, cum ar fi, de exemplu, în Decizia nr.464/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.3 din 5 ianuarie 2004, şi în Decizia nr.171/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.388 din 9 mai 2005.
Tratatele ratificate de România fac, într-adevăr, parte din dreptul intern, iar în caz de neconcordanţă între prevederile tratatelor şi convenţiilor internaţionale referitoare la drepturile omului, la care România este parte, şi reglementările din dreptul intern, au prioritate cele internaţionale. Însă nici una dintre reglementările internaţionale nu impune mai multe grade de jurisdicţie, ci doar accesul liber la justiţie. Excepţie fac prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care, pentru cauzele penale, stabilesc dreptul persoanei declarate vinovate de o instanţă judecătorească să se adreseze cu un recurs efectiv la o instanţă superioară. Curtea constată însă că procedura la care se referă textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate are caracter administrativ.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul constituţional nu poate fi reţinut ca pertinent pentru soluţionarea excepţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul al art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal de Ramazan Akkaya în Dosarul nr. 1.438/2005.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Toma

Miercuri, 23 septembrie 2026, 19:27

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.