HOTĂRÂRE nr.1.274 din 18 octombrie 2005
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării
Textul actului publicat în M.Of. nr. 985/7 noi. 2005

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr.223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 5 aprilie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

"(2) Structura organizatorică a Ministerului Educaţiei şi Cercetării este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, pot fi organizate servicii, birouri şi colective temporare de lucru, cu încadrarea în numărul maxim de 372 de posturi aprobate."

2. Alineatul (1) al articolului 12 va avea următorul cuprins:

"Art. 12. - (1) Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării este 372, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului."

3. La anexa nr. 1 "Structura organizatorică a Ministerului Educaţiei şi Cercetării", numărul maxim de posturi este egal cu 372, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

4. Punctul 1 din nota de subsol de la anexa nr. 5 va avea următorul cuprins:

"1. Numărul maxim de posturi pentru unităţile şi activităţile din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, finanţate integral de la bugetul de stat, este 10.445."

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării,
Mircea Miclea

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu

Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Bucureşti, 18 octombrie 2005.
Nr. 1.274.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:06

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.