ORDIN nr.42 din 9 noiembrie 2005
al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacţionare a contractelor bilaterale de energie electrică
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1024/18 noi. 2005

În temeiul art. 2 lit. d), al art. 9 alin. (6) şi (7), al art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi i) şi al art. 34 alin. (1) şi (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003,
având în vedere Referatul de aprobare întocmit de Departamentul funcţionare şi dezvoltare piaţă de energie,
în conformitate cu prevederile procesului-verbal al şedinţei Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din data de 9 noiembrie 2005,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacţionare a contractelor bilaterale de energie electrică, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Titularii de licenţă de producere, titularii de licenţă de furnizare a energiei electrice, consumatorii care uzează de dreptul de eligibilitate şi operatorul pieţei de energie electrică, Societatea Comercială "Opcom" - S.A., vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Departamentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Nicolae Opriş

Bucureşti, 9 noiembrie 2005.
Nr. 42.

*) Anexa se publică în format electronic pe pagina web a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (www.anre.ro) la secţiunea "Metodologii".


Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:46

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.