DECIZIE nr.424 din 13 septembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum şi ale art. 127, ale art. 137 alin. (4) şi ale art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1029/21 noi. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agroindustriala Rupea" - S.A. în Dosarul nr. 82/F/2004 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ, care formează obiectul Dosarului nr. 279D/2005 al Curţii Constituţionale, precum şi a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 127, art. 137 alin. (4) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Astoria" - S.R.L. Braşov în Dosarul nr. 557/F/2004 al aceleiaşi instanţe, care formează obiectul Dosarului nr. 307D/2005 al Curţii Constituţionale.
În şedinţa de judecată din data de 14 iulie 2005, Curtea Constituţională a dispus conexarea celor două dosare, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
La apelul nominal făcut în şedinţa de judecată de astăzi răspunde reprezentantul Societăţii Comerciale "Astoria" S.R.L. Braşov, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate prezent la dezbateri solicită admiterea acesteia, considerând că textul art. 17 din Legea nr. 146/1997, care prevede scutirea cererilor creditorilor bugetari de taxa judiciară de timbru, este discriminatoriu în comparaţie cu ceilalţi creditori. De asemenea, textul de lege care prevede scutirea cererilor organelor fiscale de plata vreunei cauţiuni încalcă, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 21 din Constituţie.
Referitor la art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se arată că acest text încalcă dispoziţiile constituţionale care reglementează dreptul de proprietate, deoarece prevede că termenul de prescripţie de 5 ani privind dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se naşte de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate referitoare la termenul de prescripţie, precum şi modalitatea de calcul al acestuia nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 82/F/2004, Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003. De asemenea, prin Încheierea din 22 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 557/F/2004, al aceleiaşi instanţe de judecată, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 127, art. 137 alin. (4) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003.
Excepţiile au fost ridicate de Societatea Comercială "Agroindustriala Rupea" - S.A. şi de Societatea Comercială "Astoria" - S.R.L. Braşov în cadrul unor cauze având ca obiect cererile de deschidere a procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară formulate în baza Legii nr. 64/1995 împotriva autorilor excepţiei.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997, care reglementează scutirea cererilor şi acţiunilor, inclusiv a căilor de atac introduse de autorităţile publice, de taxa judiciară de timbru, precum şi cele ale art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, care prevăd scutirea organelor fiscale de la consemnarea unei cauţiuni, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, 44, 45 şi 136. În acest sens, se arată că este neconstituţională reglementarea criticată care prevede că "o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului făcută de un creditor bugetar [...] este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, [întrucât] se creează, pe de o parte, o situaţie privilegiată a acestuia în raport cu alţi creditori, iar pe de altă parte, se creează o situaţie privilegiată şi faţă de debitorul bugetar care este obligat să plătească taxele judiciare de timbru pentru a putea să se apere faţă de cererile creditorilor bugetari".
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse celorlalte prevederi legale, susţinute în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 307/2005, şi anume celor ale art. 127 şi art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, autorul excepţiei consideră că sunt încălcate aceleaşi dispoziţii constituţionale, apreciind că, "astfel, pe de o parte, se produce un dezechilibru major între creditorii bugetari şi ceilalţi creditori ai unei societăţi comerciale, iar, pe de altă parte, aduce comerciantul în imposibilitatea desdăunării în cazul în care se dovedeşte că cererea înaintată de creditorul bugetar este nefondată".
Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi a celor ale art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ridicate în Dosarul nr. 82/F/2004, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, apreciază, în esenţă, că aceasta este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16. În acest sens, instanţa menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cu referire la deciziile nr. 183 din 10 octombrie 2000, nr. 87 din 20 martie 2001 şi nr. 29 din 30 ianuarie 2002, "în care s-a arătat, în mod constant, că egalitatea [...] nu pretinde uniformitate, ci presupune existenţa unui tratament egal pentru persoane aflate în situaţii similare, precum şi reglementarea unor măsuri sau soluţii diferite pentru situaţii diferite". De asemenea, instanţa consideră că scutirea, prin lege, de plata taxei de timbru a acţiunilor judecătoreşti introduse de instituţiile publice este constituţională "şi prin prisma analizei destinaţiei acestor sume de bani [...]".
În ceea ce priveşte susţinerea că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 ar încălca textul constituţional al art. 44 alin. (2) privind garantarea proprietăţii private, instanţa, precizând că prin promovarea cererii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov se urmăreşte recuperarea unor venituri ale statului, menţionează că "aceste garanţii constituţionale privesc orice fel de proprietate privată care este garantată şi ocrotită în mod egal indiferent de proprietar şi nicidecum proprietatea publică al cărui regim este stabilit la art. 136 din Constituţie". În acest sens, sunt menţionate deciziile Curţii Constituţionale nr. 185/2000 şi nr. 4/2003.
În legătură cu invocarea încălcării dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, care prevăd accesul liber al persoanei la o activitate economică, instanţa consideră că "acest drept nu i-a fost încălcat în nici un mod prin sesizarea instanţei de către creditoare şi nici prin scutirea Ministerului Finanţelor de plata unei taxe judiciare de timbru sau de plata unei cauţiuni". De asemenea, instanţa mai arată, în legătură cu dispoziţiile art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, că "art. 38 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 (aplicabil în speţă) nu instituie obligaţia creditorului de a depune o cauţiune, ci lasă cererea debitoarei la aprecierea judecătorului-sindic", iar, pe de altă parte, "debitoarea nu a indicat ce pagube i s-au produs, sau i s-ar putea produce prin înregistrarea cererii creditoarei".
Referitor la dispoziţiile constituţionale ale art. 136 alin. (5), invocate, de asemenea, în susţinerea excepţiei, instanţa consideră că şi acestea se referă la proprietatea privată. Or, opinează instanţa, "cererile avute în vedere [de textele criticate] au ca obiect venituri publice. Taxele de timbru judiciare şi cauţiunea s-ar plăti din bugetul de stat.
Plata de către Ministerul Finanţelor a acestor taxe ar determina scoaterea temporară şi nejustificată a unor sume de bani din bugetul statului pentru a fi recuperate ulterior.
[...] Plata taxelor de timbru este o obligaţie şi nu un drept.
Legiuitorul, în considerarea anumitor situaţii determinate, poate stabili anumite excepţii de la plata acestor taxe." Instanţa de judecată, formulându-şi opinia asupra excepţiei ridicate în Dosarul nr. 557/F/2004 cu privire la scutirea autorităţilor fiscale de plata taxelor judiciare de timbru şi a cauţiunii, apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Este menţionată, în acest sens, de către instanţă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, "care a relevat constant că scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru şi a cauţiunii datorate în cazul formulării unei cereri de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 este justificată în mod obiectiv şi raţional de faptul că autorităţile respective, creditori bugetari, sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat".
În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, având un conţinut asemănător, consideră, în esenţă, că excepţiile sunt neîntemeiate. În argumentarea acestei susţineri, Guvernul arată, referitor la scutirea organelor fiscale de la consemnarea cauţiunii prevăzute de art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, că aceasta este "consecinţa faptului că în realizarea creanţelor fiscale şi, de altfel, în întreaga activitate de administrare a creanţelor fiscale, organele fiscale reprezintă interesele generale ale societăţii". Astfel, arată Guvernul, cauţiunea a fost "instituită în vederea împiedicării introducerii abuzive a cererilor de deschidere a procedurii reoganizării judiciare şi a falimentului, însă în cazul organelor fiscale de executare acestea au chiar obligaţia de a solicita deschiderea procedurii, astfel încât obligarea la plata cauţiunii nu îşi mai găseşte justificarea". Se apreciază, de asemenea, că "din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii fundamentale rezultă că reglementarea procedurii de judecată este de competenţa exclusivă a legiuitorului, [iar] soluţia legislativă criticată corespunde celor statuate în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale". În acest sens, este menţionată Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994.
În legătură cu critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, Guvernul menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 509/2004 prin care s-a statuat că "scutirea autorităţilor publice vizate de textele criticate de taxele judiciare de timbru este justificată, în mod obiectiv şi raţional, de faptul că autorităţile respective - creditori bugetari - sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget".
Referitor la invocarea de către autorii excepţiei a încălcării prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (5), Guvernul susţine că acestea vizează protecţia proprietăţii private şi că, în consecinţă, nu sunt incidente în cauză. Totodată, Guvernul arată, referitor la invocarea încălcării prevederilor art. 45 din Constituţie, că "din interpretarea dispoziţiilor constituţionale menţionate reiese că exercitarea accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi a liberei iniţiative este garantată în condiţiile legii, impunându-se concluzia că debitoarea se bucură de această garanţie constituţională, în condiţiile respectării reglementărilor financiar-fiscale şi contabile".
În punctul de vedere al Guvernului se mai arată că "instituirea unui termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale de 5 ani şi a neperimării executării silite a acestor creanţe reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, care a consacrat [...] soluţii derogatorii de la cele prevăzute de dreptul comun în considerarea interesului general urmărit în activitatea de colectare a creanţelor fiscale şi în realizarea obligaţiei statului de a asigura, potrivit prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Legea fundamentală, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară".
Totodată, în acest sens se mai arată că, de altfel, potrivit "prevederilor art. 22 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă [...], impozitele şi taxele datorate statului rămân supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţie din legile speciale".
Avocatul Poporului, în punctul său de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate, având un conţinut asemănător, consideră că excepţia este neîntemeiată. Se apreciază, în esenţă, că prevederile criticate nu contravin principiului egalităţii în drepturi reglementat de art. 16 din Constituţie, "întrucât prin acesta este garantată egalitatea în drepturi a cetăţenilor, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. În plus, scutirea instituţiilor publice de plata taxei judiciare de timbru şi de consemnarea unei cauţiuni la începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului pentru cererile şi acţiunile formulate, potrivit legii, are o justificare obiectivă şi raţională, instituţiile publice respective fiind finanţate de la bugetul de stat [...]".
În legătură cu critica de neconstituţionalitate formulată prin invocarea încălcării dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că aceste prevederi constituţionale "reprezintă garanţii ce privesc orice fel de proprietate privată, care este ocrotită în mod egal, indiferent de proprietar, şi nicidecum proprietatea publică, al cărei regim este stabilit de art. 136 din Constituţie. Raţiunea pentru care anumite autorităţi publice sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi de consemnarea unei cauţiuni la începerea procedurii reorganizării judiciare este aceea că acţiunile şi cererile introduse de ele prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public". Totodată, în punctul de vedere prezentat se precizează că stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, plată ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului.
Referitor la invocarea de către autorii excepţiei a încălcării art. 45 din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că acest text nu are incidenţă în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, ce formează obiectul celor două dosare conexate.
Obiectul criticii de neconstituţionalitate, cu care Curtea este sesizată, astfel cum rezultă din motivarea celor două excepţii şi din încheierile de sesizare ale Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 127, ale art. 137 alin. (4) şi ale art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.560 din 24 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, texte care au următorul cuprins:
- Art. 17 din Legea nr. 146/1997: "Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.";
- Art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003: "(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.";
- Art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003: "Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.";
- Art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003: "Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului se vor înainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni." Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (2), art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45 şi art. 136 alin. (5), care au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.[...]";
- Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice." În esenţă, autorii excepţiei susţin că scutirea de taxa judiciară de timbru, precum şi de consemnarea vreunei cauţiuni, a cererilor de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, formulate de organele fiscale, creează o situaţie privilegiată acestora, atât în raport cu alţi creditori, cât şi faţă de "debitorul bugetar care este obligat să plătească taxele judiciare de timbru pentru a putea să se apere faţă de cererile creditorilor bugetari". Totodată, se apreciază că prevederile legale referitoare la instituirea unui termen de prescripţie special de 5 ani pentru executarea creanţelor bugetare, la scutirea organelor fiscale de la plata taxei judiciare de timbru şi de la consemnarea unei cauţiuni, precum şi la neperimarea executării silite a creanţelor fiscale sunt de natură să încalce principiul egalităţii în faţa legii, protecţia egală a proprietăţii private, indiferent de titular, precum şi libertatea economică.
Analizând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, textele de lege criticate nefiind incompatibile cu dispoziţiile constituţionale invocate.
De altfel, dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curte. Astfel, pronunţându-se cu privire la constituţionalitatea art. 17 din Legea nr. 146/1997 în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr.373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.801 din 13 noiembrie 2003, că "Principiul egalităţii prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute de Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create". Totodată, prin Decizia nr.509 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 20 ianuarie 2005, Curtea a statuat că "scutirea autorităţilor publice vizate de textele criticate de [a plăti] taxele judiciare de timbru este justificată, în mod obiectiv şi raţional, de faptul că autorităţile respective - creditori bugetari - sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget".
De asemenea, prin Decizia nr.4 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.110 din 20 februarie 2003, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, constatând că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie. S-a reţinut, prin această decizie, că "este neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea garantării dreptului de proprietate privată, întrucât stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, plată ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercită în considerarea anumitor situaţii determinate, cum este şi cazul scutirii reglementate de dispoziţiile legale criticate".
Curtea constată, de asemenea, că şi prevederile art. 127, ale art. 137 alin. (4), precum şi ale art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea respingând, prin mai multe decizii, excepţiile cu acest obiect.
Astfel, prin Decizia nr.253 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.593 din 8 iulie 2005, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, Curtea a constatat că acestea nu sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Curtea a reţinut, în motivarea acestei decizii, că exceptarea organelor fiscale de la plata cauţiunii şi în cazul deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului este justificată de faptul că, "în ipoteza în care calitatea de creditor aparţine statului, riscul ca debitorul prejudiciat prin efectul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului să nu poată obţine repararea acestuia datorită insolvabilităţii creditorului nu există, potrivit principiului că statul nu este niciodată în încetare de plăţi.
De altfel, un atare debitor beneficiază în valorificarea dreptului său la dezdăunare de prevederile art. 195 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/1992 care instituie răspunderea patrimonială a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale pentru prejudiciile cauzate contribuabililor de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în cadrul atribuţiilor de serviciu".
Tot astfel, în legătură cu termenul de prescripţie special, derogatoriu faţă de cel de drept comun, prevăzut de art. 127 din ordonanţa criticată, Curtea, prin Decizia nr.81 din 8 februarie 2005 referitoare la dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.246 din 24 martie 2005, a statuat că prin instituirea unor termene de prescripţie speciale "nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. În cazul de faţă, această soluţie se impune datorită legăturii indisolubile dintre creanţele fiscale şi bugetul de stat, ceea ce constituie o justificare suficientă pentru diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită".
Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr.432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.176 din 13 decembrie 2004, statuând că neperimarea executării silite a creanţelor fiscale, reglementarea derogatorie de la dreptul comun, "este în deplin acord cu Legea fundamentală, care, la art. 126 alin. (2), prevede că «competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege», legiuitorul fiind astfel îndreptăţit să stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general".
De altfel, se arată în aceeaşi decizie, "aşa cum a statuat Curtea Constituţională în Decizia nr.91 din 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.258 din 10 iulie 1998, potrivit art. 135 alin. (2) din Constituţie, republicată, statul are obligaţia să acţioneze pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, iar agenţii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul public la care statul este obligat să vegheze".
Prin Decizia nr.432/2004, Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art. 137 alin. (4) nu încalcă art. 16 din Constituţie. În acest sens s-a statuat că, "spre deosebire de regula generală cuprinsă în art. 389 din Codul de procedură civilă, care se referă la orice persoană fizică sau juridică care are calitatea de creditor sau debitor, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 au în vedere subiecte calificate ale raportului juridic fiscal, şi anume statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport".
Soluţiile Curţii Constituţionale pronunţate în cauzele respective, precum şi considerentele care au stat la baza lor îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei.
În legătură cu invocarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) teza întâi şi a celor ale art. 136 alin. (5) privind apărarea şi ocrotirea proprietăţii private, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că este neîntemeiată. În cauza de faţă nu se pune problema încălcării principiului ocrotirii egale a proprietăţii private, indiferent de titular, întrucât, fiind vorba de creanţe fiscale, acestea au o strânsă legătură cu asigurarea veniturilor pentru bugetul public naţional.
Reglementările legale criticate vizează, astfel cum s-a mai arătat, realizarea veniturilor publice, fără să se urmărească deci ocrotirea în mod diferenţiat a proprietăţii private în raport cu calitatea titularilor.
Referitor la invocarea, în motivarea excepţiei, a încălcării prevederilor art. 45 din Constituţie privind accesul liber al persoanei la o activitate economică, Curtea reţine că textul constituţional stabileşte în mod clar că accesul la o activitate economică şi libera iniţiativă se exercită "în condiţiile legii", ceea ce presupune în mod logic posibilitatea stabilirii prin lege a unor condiţii care trebuie respectate de către agentul economic. Pe de altă parte, prin conţinutul lor, prevederile legale criticate nici nu ar putea fi considerate a fi contrare textului constituţional invocat, întrucât ele se referă, aşa cum s-a arătat mai sus, la scutirea de taxă de timbru şi de consemnarea unei cauţiuni pentru organele fiscale în anumite domenii precizate prin lege, la stabilirea unui termen de prescripţie derogatoriu pentru executarea creanţelor bugetare, precum şi la neperimarea executării silite a creanţelor fiscale.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agroindustriala Rupea" - S.A. în Dosarul nr. 82/F/2004 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 127, art. 137 alin. (4) şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Astoria" - S.R.L. Braşov în Dosarul nr. 557/F/2004 al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Miercuri, 23 septembrie 2026, 05:19

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.