DECIZIE nr.547 din 18 octombrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, art. 32, art. 34, art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi art. 1085 din Codul de procedură civilă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1030/21 noi. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, art. 32, art. 34, art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi art. 1085 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 309/CM/2005 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 20 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 309/CM/2005, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, art. 32, art. 34, art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi art. 1085 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Marin Frunză într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare formulate împotriva unei încheieri pronunţate de Curtea de Apel Galaţi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate "sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, despotice, inchiziţionale şi miliţieneşti", încălcând astfel o serie de principii constituţionale şi drepturi consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În acest sens arată că soluţionarea cererii de recuzare în camera de consiliu şi fără prezenţa părţilor contravine dreptului la apărare, dreptului la un proces public, dreptului la un proces echitabil şi "dreptului privind interzicerea discriminării", întrucât justiţiabilul nu poate fi prezent la judecată şi nu se poate apăra în faţa instanţei, în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat, în toate fazele activităţii instanţei de judecată. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate încalcă şi principiile statului de drept, al universalităţii, al publicităţii, precum şi dreptul la un proces echitabil, dreptul la informare şi dreptul la apărare, prin faptul că încheierea prin care instanţa decide asupra recuzării "nu se pronunţă", ci "doar se citeşte" în şedinţă publică.
Totodată, apreciază că prevederea potrivit căreia încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul este neconstituţională şi contravine dreptului la apărare, accesului liber la justiţie, dreptului la un recurs efectiv şi la un proces echitabil, precum şi principiului universalităţii, al statului de drept şi egalităţii, deoarece, în cazul recuzării judecătorilor instanţei de recurs, această încheiere nu mai poate fi atacată. De asemenea, consideră că posibilitatea de a formula numai reexaminare împotriva încheierii prin care a fost stabilită amenda judiciară sau despăgubirea, la aceeaşi instanţă care a pronunţat încheierea, încalcă dreptul la două grade de jurisdicţie, dreptul la un proces public, dreptul la un recurs efectiv la o instanţă naţională, precum şi "dreptul la controlul judiciar ierarhic". Aceasta deoarece instanţa va soluţiona întotdeauna în mod arbitrar cererea de reexaminare, astfel încât soluţia va fi întotdeauna de respingere a acestei cereri.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens apreciază că textele de lege criticate nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni şi nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi nici reglementărilor internaţionale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care s-a statuat că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a art. 31, 32, 34, art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi 1085 din Codul de procedură civilă, faţă de prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de recuzare, fiind respectat astfel dreptul părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De altfel, dispoziţiile criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor criticate cu prevederile art. 4 şi 16 din Constituţie, se arată că acestea nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Referitor la înfrângerea prevederilor art. 1, 11, 15, 31 şi 51 din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că aceste texte de referinţă nu au incidenţă în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31, 32, 34, art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi 1085 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.609 din 14 iulie 2005.
Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:
- Art. 31: "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.
Nu se admite interogratoriul sau jurământul*) ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.
În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedură.";
- Art. 32: "Încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţa publică.
Dacă recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea pricinii.
Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.";
- Art. 34: "Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac.
Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
Când instanţa superioară de fond [adică instanţa de apel] constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă.";
- Art. 1081 alin.1 pct. 1 lit. b): "Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:
1. cu amendă judiciară de la 500.000 lei la 7.000.000 lei: [...]
b) formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;".
- Art. 1084: "Amenda şi despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.";
- Art. 1085: "Împotriva încheierii prevăzute la art. 1084 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.
Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.
Cererea se soluţioneză prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 31, 51, 53, 124 şi 126 din Constituţie.
De asemenea, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi dispoziţiile art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1, 2, 6, 7, 8, 10 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 31, 34, art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi 1085 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate.
Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 şi 34 din Codul de procedură civilă, prin decizii precum Decizia nr.
196 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.416 din 13 iunie 2003, Decizia nr.11 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.154 din 22 februarie 2005, şi Decizia nr.120 din 1 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.346 din 25 aprilie 2005, Curtea a statuat că textele legale criticate nu încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare. Aceasta deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul
având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanţa de control judiciar urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. Totodată, Curtea a reţinut că cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse nici unei căi de atac.
În ceea ce priveşte invocarea înfrângerii prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat că prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa exclusivă a sa.
De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. De asemenea, nu poate fi primită nici critica autorului excepţiei, potrivit căreia modul de soluţionare a cererii de recuzare determină o restrângere nejustificată a accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare, aducându-se astfel atingere art. 13, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa mai sus menţionată, dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, care consacră accesul liber la justiţie, şi nici ale art. 24, care garantează dreptul la apărare.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), ale art. 1084 şi 1085 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr.170 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.430 din 13 mai 2004, Curtea a constatat că nu există incompatibilităţi între dispoziţiile legale criticate, pe de o parte, şi prevederile constituţionale şi cele ale documentelor internaţionale invocate de autorul excepţiei, pe de altă parte.
În acest sens, Curtea a reţinut că textele de lege criticate nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de persoane, ci prevăd doar posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare, în cazul exercitării cu reacredin ţă a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigenţelor art. 57 din Constituţie, care instituie îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de a exercita drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.
De asemenea, textele criticate nu cuprind prevederi de natură să aducă atingere principiului neretroactivităţii legii civile, dreptului de acces la justiţie şi dreptului la apărare.
Dimpotrivă, dispoziţiile art. 1085 din Codul de procedură civilă prevăd că persoana obligată la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare, prin care solicită, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii. Totodată textele criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind statul de drept şi respectarea supremaţiei Constituţiei, celor privind dreptul internaţional şi dreptul intern, precum şi celor privind tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului, invocate, de asemenea, în susţinerea excepţiei. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere nici prevederilor corespunzătoare cuprinse în documentele internaţionale invocate de autorul excepţiei.
Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi de natură să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Codul de procedură civilă nu poate fi reţinută. Astfel, faptul că "încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţa publică" şi nu se "pronunţă", aşa cum s-ar impune, în opinia autorului excepţiei, este o consecinţă firească a celor prevăzute în art. 31 alin. 1 din acelaşi cod, care prevede că "instanţa decide [...] în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor [...]". Aşa fiind, Curtea constată că prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul a instituit o procedură derogatorie, de soluţionare a unui incident procesual, prin care nu se antamează fondul judecăţii; o procedură ale cărei coordonate sunt, în principal, guvernate de imperativul celerităţii şi care are ca finalitate prevenirea eventualelor tendinţe de exercitare abuzivă, în scop de tergiversare, a recuzării.
Aşa fiind, considerentele care au impus şi au justificat respingerea criticii de neconstituţionalitate a prevederilor legale mai sus menţionate îşi găsesc aplicare şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 32 din Codul de procedură civilă.
În sfârşit, cu referire la celelalte texte constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute ca relevante pentru soluţionarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, 32, 34, ale art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), ale art. 1084 şi 1085 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 309/CM/2005 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

*) Jurământul ca mijloc de probă a fost desfiinţat prin Decretul nr.208/1950, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 68 din 12 august 1950.

Miercuri, 23 septembrie 2026, 19:06

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.