DECIZIE nr.528 din 11 octombrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1, art. 57 alin. 1 şi ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1037/22 noi. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Nicoleta Grigorescu - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1, art. 57 alin. 1 şi ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Popa în Dosarul nr. 6.995/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 septembrie 2005 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 4 octombrie 2005, pentru a se depune concluzii scrise.
La data de 4 octombrie 2005,
având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 11 octombrie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 4 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.995/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1, art. 57 alin. 1 şi ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Mircea Popa într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece acest principiu constituţional "vine în contradicţie cu caracterul secret al informaţiilor solicitate spre lămurirea instanţei de judecată, întrucât instanţa poate proceda discreţionar şi discriminator faţă de interesele uneia din părţi, de vreme ce informaţiile respective nu sunt dezvăluite acesteia". De asemenea, sunt încălcate şi principiul liberului acces la justiţie, şi dreptul la un proces echitabil prin pronunţarea hotărârii ce soluţionează cererea de strămutare pe baza unor informaţii secrete. "Procesul nu poate fi echitabil, în măsura în care părţile nu au posibilitatea efectivă, reală de a cunoaşte toate probele şi aspectele de fapt pe baza cărora instanţa de judecată îşi formează convingerea." Astfel, dreptul la apărare, "care presupune în mod esenţial cunoaşterea tuturor elementelor care vor fi avute în vedere de către instanţa de judecată în pronunţarea hotărârii, este violat flagrant prin impunerea caracterului secret al unora din elementele luate în considerare la deliberare".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile legale privitoare la procedura de informare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării cererii de strămutare a judecării cauzei penale, nu numai că nu aduc atingere dreptului la apărare sau dreptului părţii la un proces echitabil, dar sunt destinate să asigure condiţiile pentru exercitarea deplină a acestor drepturi, permiţând instanţei lămurirea asupra motivelor şi temeiniciei cererii de strămutare. Informaţiile obţinute în cadrul acestei proceduri nu privesc soluţionarea în fond a procesului penal, astfel încât faptul că nu sunt accesibile părţilor nu este de natură să aducă atingere drepturilor invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Mai mult, strămutarea este o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, menită tocmai să asigure condiţiile unui proces echitabil, în care toate părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 55-61 din secţiunea a II-a, cu denumirea "Strămutarea judecării cauzei penale", din cap. II titlul II "Competenţa" al părţii generale a Codului de procedură penală respectă normele care definesc un proces echitabil, precum şi principiul asigurării dreptului la apărare. De asemenea, Curtea Constituţională a mai statuat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile de lege criticate nu numai că nu aduc atingere dreptului la apărare sau dreptului părţii la un proces echitabil, dar sunt destinate să asigure condiţiile pentru exercitarea deplină a acestor drepturi, permiţând instanţei lămurirea asupra motivelor şi temeiniciei cererii de strămutare. Informaţiile obţinute în cadrul acestei proceduri nu privesc soluţionarea în fond a procesului penal, astfel încât faptul că nu sunt accesibile părţilor nu este de natură să aducă atingere drepturilor invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Strămutarea este o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, menită tocmai să asigure condiţiile unui proces echitabil, în care toate părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient. În cadrul acestei proceduri, exigenţele art. 24 alin. (1) din Constituţie şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt îndeplinite, întrucât părţile au posibilitatea să comunice Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod nemijlocit, informaţii şi dovezi cu privire la împrejurările procesului şi să îşi prezinte poziţia faţă de admisibilitatea şi temeinicia cererii de strămutare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr.82/2001 Curtea Constituţională a statuat că principiul constituţional al liberului acces la justiţie, prevăzut la art. 21, nu are semnificaţia că acest drept trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti - judecător
ii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi în privinţa tuturor căilor de atac prevăzute de lege. În aceste condiţii, prin lege pot fi instituite reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite. În consecinţă, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare nu este supusă nici unei căi de atac, deoarece prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, menită tocmai să asigure desfăşurarea normală a procesului, fiind pe deplin respectate condiţiile unui proces echitabil. De asemenea, faptul că admiterea sau respingerea cererii de strămutare se dispune de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără arătarea motivelor, contribuie la îndeplinirea soluţionării cauzei deduse judecăţii într-un termen rezonabil.
În realitate, faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competentă să judece cererea de strămutare nu ţin de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implică normele procedurale, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea cauzei, condiţii care vizează toate părţile în proces, indiferent de calitatea lor procesuală. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1, art. 57 alin. 1 şi ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, arată, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 92/1996, că dreptul la apărare nu este încălcat, întrucât acesta se realizează cu prilejul judecării pe fond a cauzei şi al soluţionării căilor de atac. Mai mult, art. 59 alin. 2 din Codul de procedură penală prevede că, atunci "când părţile se înfăţişează, se ascultă şi concluziile acestora". În consecinţă, de vreme ce nu se judecă fondul cauzei, nu se poate susţine că interesele justiţiabililor ar fi prejudiciate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 57 alin. 1 şi ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. 55 alin. 1: "Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfăşurarea normală a procesului.";
- Art. 57 alin. 1: "Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie cere, pentru lămurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.";
- Art. 60 alin. 1: "Curtea Supremă de Justiţie dispune, fără arătarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (2) şi (3), art. 24, art. 53 şi ale art. 124 din Constituţie, care au următorul conţinut:
- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21 alin. (2) şi (3): "(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";
- Art. 124: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr.237 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.539 din 28 iulie 2003, a reţinut că dispoziţiile art. 55-61 din secţiunea a II-a, cu denumirea "Strămutarea judecării cauzei penale", din cap. II titlul II (Competenţa) al părţii generale a Codului de procedură penală respectă normele care definesc un proces echitabil, precum şi principiul asigurării dreptului la apărare. În acest sens, Curtea a observat că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, menită tocmai să asigure condiţiile unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient. În cadrul acestei proceduri, exigenţele art. 24 alin. (1) din Constituţie sunt îndeplinite, întrucât părţile au posibilitatea să comunice Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod nemijlocit, informaţii şi dovezi cu privire la împrejurările procesului şi să îşi prezinte poziţia faţă de admisibilitatea şi temeinicia cererii de strămutare. De asemenea, prin Decizia nr.156 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.322 din 14 aprilie 2004, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 1 şi art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că dispoziţiile legale privitoare la procedura de informare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării cererii de strămutare a judecării cauzei penale, nu numai că nu aduc atingere dreptului la apărare sau dreptului inculpatului la un proces echitabil, dar sunt destinate să asigure condiţiile pentru exercitarea deplină a acestor drepturi, permiţând instanţei lămurirea asupra motivelor şi temeiniciei cererii de strămutare. Informaţiile obţinute în cadrul acestei proceduri nu privesc soluţionarea în fond a procesului penal, astfel încât faptul că nu sunt accesibile părţilor nu este de natură să aducă atingere drepturilor invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1, art. 57 alin. 1 şi ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Popa în Dosarul nr. 6.995/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:44

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.