DECIZIE nr.545 din 18 octombrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1042/23 noi. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Guo Wangzhen în Dosarul nr. 14.797/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 456D/2005, nr. 457D/2005, nr. 608D/2005, nr. 609D/2005 şi nr. 611D/2005, care au acelaşi obiect.
La apelul nominal în dosarele nr. 456D/2005, nr. 457D/2005 şi nr. 611D/2005, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
La apelul nominal în Dosarul nr. 608D/2005, răspunde autorul excepţiei, Yu Xiaolei, personal şi asistat de interpret autorizat de limba chineză, Ioan Budura, lipsind cealaltă parte - Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
La apelul nominal în Dosarul nr. 609D/2005, răspunde autorul excepţiei, Zhao Zehua, personal şi asistat de interpret autorizat de limba chineză, Ioan Budura, lipsind cealaltă parte - Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cererilor depuse la dosar de Yu Xiaolei şi Zhao Zehua, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unor apărători.
Având cuvântul asupra cererii de amânare, reprezentantul Ministerului Public lasă la aprecierea instanţei de contencios constituţional acordarea unui nou termen de judecată.
Curtea, în temeiul art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererile de acordare a unui nou termen de judecată, depuse de autorii excepţiei Yu Xiaolei şi Zhao Zehua în dosarele nr. 608D/2005 şi nr. 609D/2005.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 456D/2005, nr. 457D/2005, nr. 608D/2005, nr. 609D/2005 şi nr. 611D/2005 la Dosarul nr. 455D/2005,
având în vedere faptul că sunt îndeplinite cerinţele conexării, prevăzute de art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Yu Xiaolei şi Zhao Zehua lasă la aprecierea Curţii Constituţionale conexarea dosarelor sus-menţionate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea, întrucât toate dosarele au obiect identic.
Curtea,
având în vedere identitatea de obiect a dosarelor menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea nr. 456D/2005, nr. 457D/2005, nr. 608D/2005, nr. 609D/2005 şi nr. 611D/2005 la Dosarul nr. 455D/2005, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor.
Autorii excepţiei Yu Xiaolei şi Zhao Zehua solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor sau principiilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 11 aprilie 2005, 3 mai 2005, 5 mai 2005, 7 iulie 2005 şi din 26 mai 2005, pronunţate în dosarele nr. 14.797/2004, nr. 2.397/2005, nr. 3.333/2005, nr. 1.143/RF/2005, nr. 1.140/RF/2005 şi, respectiv, nr. 891/RF/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Guo Wangzhen, Xu Jian şi Wang Jianwu, Wang Xinqun, Yu Xiaolei, Zhao Zehua şi Pan Mingfen, petenţi în cadrul unor cauze având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de autorii excepţiei împotriva unor hotărâri ale Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul de lege criticat nu îndeplineşte "criteriul de calitate" prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind suficient de "accesibil şi precis încât să înlăture orice risc de arbitrariu". Astfel, lipsa de claritate a textului criticat reprezintă un inconvenient major în soluţionarea corectă a cererii de acordare a protecţiei umanitare condiţionate, iar motivele invocate de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi care nu permit nici un fel de limitări, fiind incidente în toate cazurile în care există riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante. De asemenea, consideră că lipsa de precizie şi claritate a textului criticat cu privire la natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante înfrâng caracterul absolut şi necondiţionat al art. 22 alin. (2) din Constituţie, interpretate în sensul dispoziţiilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza B. contra Franţei, 1992).
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opinează în sensul că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, ci, dimpotrivă, dau expresie acestora, în sensul că garantează protecţia oricărei persoane, indiferent de rasă, naţionalitate, sex, apartenenţă religioasă ori politică etc., împotriva aplicării torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. În acest sens, prevederile legale criticate instituie tocmai o măsură de protecţie a persoanelor străine care nu îndeplinesc condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi care, potrivit textului criticat, pot cere protecţie umanitară condiţionată, în cazul în care există motive serioase să se creadă că ar putea fi supuşi torturii sau unor tratamente sau pedepse inumane ori degradante. Pentru aceleaşi raţiuni, instanţa apreciază că nu se încalcă nici prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cu privire la susţinerile autorilor excepţiei în sensul că textul criticat este lipsit de claritate şi precizie, instanţa apreciază că şi acestea sunt neîntemeiate, întrucât Curtea Constituţională se poate pronunţa numai asupra problemelor de drept, iar nu şi a acelora legate de claritatea redactării textelor de lege, atribuţie care aparţine legiuitorului.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contecios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 22 alin. (1) din Constituţie, întrucât acestea ocrotesc persoanele de riscul torturii sau cel al aplicării unor pedepse sau tratamente inumane ori degradante. Referitor la imposibilitatea stabilirii cu claritate a cazurilor de acordare a statutului de refugiat, arată că acesta nu este un motiv de neconstituţionalitate, ci instanţa de judecată are obligaţia să interpreteze textul legal.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia nr.151/2003, prin care Curtea Constituţională a constatat că art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 "a reglementat, ca formă de protecţie pentru străinul care nu îndeplineşte condiţiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecţiei umanitare condiţionate.
Acest beneficiu acordat de statul român [...] se află în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevăzute de art. 22 din Constituţie".
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că principalul scop al art. 3 din convenţie îl reprezintă protejarea vieţii, a demnităţii umane şi a integrităţii fizice şi mentale a persoanei şi că "obligaţiile ce incumbă unui stat, pe tărâmul art. 3 din convenţie, nu se limitează numai la obligaţia negativă, aceea de a nu practica tortura şi de a nu aplica tratamente inumane şi degradante, ci includ şi o obligaţie pozitivă, aceea de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicţia sa contra unei situaţii iremediabile de pericol de a fi supusă la rele tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului său". În acest sens, art. 3 va fi încălcat ori de câte ori o persoană este extrădată sau expulzată către o ţară în care riscă să fie supusă unor tratamente inumane.
Totodată, consideră că textul criticat "reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligaţiei sale pozitive, aceea de a oferi o formă de protecţie persoanei care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situaţia în care ar fi returnată în ţara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante".
Referitor la susţinerea autorilor excepţiei în sensul că dispoziţiile criticate limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai în situaţiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază unul dintre motivele următoare: rasă, religie, naţionalitate, opinii politice, apartenenţa la un anumit grup social, arată că prin Decizia nr.291/2001, Curtea Constituţională a constatat că "aprecierea conţinutului şi a înţelesului termenilor dintr-un text de lege, precum şi a gradului de obiectivitate a criteriilor stabilite de legiuitor pentru adoptarea unor acte de decizie de către autorităţile chemate să aplice legea, cu alte cuvinte, interpretarea legii, nu intră în competenţa justiţiei constituţionale, ci în competenţa instanţelor de drept comun".
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că stabilirea prin dispoziţiile legale criticate a condiţiilor în care se poate acorda protecţia umanitară condiţionată este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Astfel, protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale. Arată că în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr.151/2003.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.136 din 1 decembrie 2004, dispoziţii care au următorul conţinut: "Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în: [...]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant." Totodată, susţin că prevederile legale criticate contravin şi prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante." Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat cu privire la aceasta prin numeroase decizii, constatând că prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România nu contravin dispoziţiilor art. 22 din Constituţie şi nici ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De exemplu, prin Decizia nr.244 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.569 din 1 iulie 2005, Curtea a reţinut că "legiuitorul, prin textul de lege criticat, a reglementat, ca formă de protecţie pentru străinul care nu îndeplineşte condiţiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecţiei umanitare condiţionate. Acest beneficiu acordat de statul român [...] este în deplină concordanţă şi cu reglementările internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor".
Soluţia pronunţată prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudenţa Curţii.
În ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei în sensul că textul de lege criticat este insuficient de clar şi de precis, Curtea reţine că aprecierea conţinutului şi a înţelesului termenilor dintr-un text de lege nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, ci în competenţa instanţelor de drept comun.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Guo Wangzhen, Xu Jian şi Wang Jianwu, Wang Xinqun, Yu Xiaolei, Zhao Zehua şi Pan Mingfen în dosarele nr. 1.4797/2004, nr. 2.397/2005, nr. 3.333/2005, nr. 1.143/RF/2005, nr. 1.140/RF/2005 şi, respectiv, nr. 891/RF/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Joi, 24 septembrie 2026, 08:34

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.