ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.157 din 17 noiembrie 2005
pentru modificarea alin. (3) al art. 3 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1045/24 noi. 2005

În vederea operaţionalizării totale a Programului de protecţie a martorilor - măsură inclusă în Planul de măsuri prioritare pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană (decembrie 2004-decembrie 2005), implementarea fără întârziere a acestui plan constituind una dintre sarcinile a căror neîndeplinire poate sta la baza activării clauzei de amânare a aderării României la Uniunea Europeană, pentru a se asigura resursele financiare necesare derulării activităţilor specifice acestui domeniu şi ca urmare a faptului că, din raţiuni de euroconformizare a clasificaţiei bugetare, nu se poate constitui un capitol bugetar distinct cu denumirea "Fonduri pentru Programul de protecţie a martorilor",
ţinând seama de faptul că nu se pot aplica dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 682/2002, ceea ce conduce la imposibilitatea finanţării acţiunii de protecţie a martorilor, situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articol unic. - Alineatul (3) al articolului 3 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.964 din 28 decembrie 2002, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(3) Fondurile băneşti necesare pentru derularea Programului vor fi incluse în capitolul 55.01 «Ordine publică şi siguranţă naţională», titlul II «Cheltuieli materiale şi servicii»."

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Bucureşti, 17 noiembrie 2005.
Nr. 157.


Joi, 24 septembrie 2026, 00:46

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.