DECIZIE nr.567 din 27 octombrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 1 lit. d) şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1047/24 noi. 2005

Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 1 lit. d) şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gregorian Bivolaru în Dosarul nr. 1.393/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Mihaela Mîţu, cu delegaţie la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei arată că nu contestă modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor legale criticate, ci faptul că există un posibil înţeles neconstituţional. Astfel, cele două texte din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor Constituţiei referitoare la libertatea individuală în măsura în care din conţinutul lor ar rezulta posibilitatea de a fi luate, faţă de aceeaşi persoană, două sau mai multe măsuri de arestare preventivă, care, cumulate, ar depăşi, în faza de urmărire penală, durata maximă de 180 de zile stabilită de Constituţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile legale criticate nu vin în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate. Astfel, nu interesează numărul mandatelor de arestare preventivă atâta vreme cât este respectată durata de 180 de zile. În plus, pot exista situaţii care să impună, potrivit legii, luarea măsurii arestării preventive în altă cauză, ceea ce nu presupune că instanţele de judecată, sesizate cu respectarea condiţiilor înscrise în Codul de procedură penală pentru dispunerea măsurii privative de libertate, vor însuma perioadele de detenţie din ambele dosare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.393/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 136 alin. 1 lit. d) şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gregorian Bivolaru în dosarul mai sus arătat, având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că împotriva uneia şi aceleiaşi persoane pot fi luate în acelaşi timp mai multe măsuri privative de libertate rezidând în emiterea a două sau mai multe mandate de arestare preventivă. Această interpretare a textelor criticate este posibilă întrucât legea nici nu distinge şi nici nu interzice emiterea unui nou mandat împotriva aceleiaşi persoane aflate sub puterea altui mandat de arestare preventivă.
În consecinţă, în opinia autorului excepţiei unicitatea şi indivizibilitatea libertăţii umane nu suportă privări suprapuse sau concurente constând în două sau mai multe arestări preventive raportate la aceeaşi persoană, întrucât este suficientă o singură măsură pentru a restrânge libertatea acesteia.
De altfel, legiuitorul constituant a limitat măsura arestării preventive la o perioadă de 30 de zile, ce poate fi prelungită, dar nu complinită, adăugată la un alt mandat de arestare. În caz contrar, se face imposibilă recăpătarea stării normale de libertate a individului la expirarea termenului limită de 30 de zile, în condiţiile în care ar intra în vigoare un nou mandat de arestare preventivă ce s-ar activa la încetarea primului.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece emiterea a două sau mai multe mandate de arestare preventivă pentru o persoană care a comis mai multe infracţiuni nu contravine Legii fundamentale, dacă sunt respectate condiţiile legale de fond, formă şi procedură pentru fiecare infracţiune în parte. Având în vedere că legea prevede posibilitatea urmăririi şi judecării cauzelor separat sau reunite, instanţa consideră că şi arestarea preventivă poate fi luată printr-un mandat emis pentru mai multe infracţiuni ori prin mandate emise pentru fiecare infracţiune, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 23 din Constituţie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu cuprind vreo prevedere referitoare la posibilitatea luării mai multor măsuri preventive împotriva aceleiaşi persoane.
Ceea ce contestă autorul excepţiei este modul de interpretare şi de aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti şi caracterul incomplet al dispoziţiilor art. 136 alin. 1 lit. d) şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, potrivit căreia instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor prevederi noi, neputând crea, abroga sau modifica o normă juridică, Guvernul consideră că excepţia este inadmisibilă.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate care stabilesc categoriile de măsuri preventive, precum şi condiţiile în care se dispune măsura arestării preventive nu contravin în nici un mod reglementărilor constituţionale invocate. Condiţiile instituite prin lege pentru luarea măsurii arestării preventive reprezintă tocmai o garanţie împotriva luării în mod arbitrar a acestei măsuri, al cărei scop este acela de a dinamiza urmărirea penală şi procesul penal în general.
În plus, măsura arestării preventive reprezintă o restrângere a libertăţii persoanei, permisă de art. 53 din Constituţie, tocmai în scopul desfăşurării instrucţiei penale, iar garanţiile procesuale pe care legea le oferă inculpatului şi în special dreptul acestuia de a se plânge împotriva măsurii arestării atestă conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu art. 23 alin. (2) din Constituţie, care impun ca măsura arestării preventive să se ia numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 136 alin. 1 lit. d) şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: Art. 136 alin. 1 lit. d) - Scopul şi categoriile măsurilor preventive: "În cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: [...]
d) arestarea preventivă."
- Art. 148 alin. 1 - Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului: "Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi numai în vreunul din următoarele cazuri:
a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;
b) infracţiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de un an;
c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori a făcut pregătiri pentru asemenea acte, precum şi dacă în cursul judecăţii sunt date că inculpatul urmăreşte să se sustragă de la executarea pedepsei;
d) sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte;
e) inculpatul a comis din nou o infracţiune ori din datele existente rezultă necesitatea împiedicării săvârşirii unei alte infracţiuni;
f) inculpatul este recidivist;
g) abrogat prin Legea nr. 281/2003;
h) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică;
i) există date sau indicii suficiente care justifică temerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau că va încerca o înţelegere frauduloasă cu aceasta." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (5) privitoare la inviolabilitatea libertăţii individuale şi prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale pe o durată totală de maximum 180 de zile.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia susţine, în esenţă, că pe baza dispoziţiilor cuprinse în art. 136 alin. 1 lit. d) şi art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală se pot emite, succesiv, mai multe mandate de arestare preventivă împotriva unei persoane, depăşindu-se astfel durata arestării preventive stabilită de art. 23 alin. (5) din Constituţie şi încălcându-se principiul inviolabilităţii libertăţii individuale a persoanei, consacrat prin alin. (1) al aceluiaşi text constituţional.
Curtea constată că problema dacă pe baza textelor de lege atacate se poate emite unul sau mai multe mandate de arestare preventivă a unei persoane nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii.
Din punct de vedere constituţional nu interesează câte mandate de arestare preventivă au fost emise împotriva unei persoane şi nici dacă acestea au fost emise în aceeaşi cauză sau în cauze diferite, ci dacă măsura arestării a fost luată "numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege", aşa cum în mod imperativ se dispune în art. 23 alin. (2) din Constituţie.
Or, întemeindu-se pe normele şi principiile consacrate prin Legea fundamentală, prevederile legale atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate stabilesc scopul măsurilor preventive luate în cursul procesului penal, precum şi cazurile şi condiţiile în care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului. Prin conţinutul lor normativ, aceste prevederi nu contravin dispoziţiilor art. 23 din Constituţie privind libertatea individuală.
Pe de altă parte,
având în vedere că, aşa cum corect susţine autorul excepţiei, libertatea individuală este indivizibilă, este evident că, indiferent câte mandate de arestare s-ar emite împotriva unei persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de care este învinuită, durata măsurii arestării preventive nu poate depăşi, în cursul urmăririi penale, termenele prevăzute de art. 23 alin. (5) din Constituţie. Prevenirea depăşirii acestor termene pe calea unor mandate de arestare succesive emise în cursul urmăririi penale având ca obiect aceleaşi persoane şi aceleaşi fapte este însă de competenţa organelor judiciare, şi nu de resortul justiţiei constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 1 lit. d) şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gregorian Bivolaru în Dosarul nr. 1.393/2005 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia I penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 octombrie 2005.

PREŞEDINTE
ION PREDESCU

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Miercuri, 23 septembrie 2026, 03:32

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.