DECIZIE nr.548 din 18 octombrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, art. 25, art. 26 şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1061/28 noi. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicată de Sandu Gârbăcea în Dosarul nr. 611/2005 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.
La apelul nominal răspund autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat, precum şi Regia Naţională a Pădurilor Direcţia Silvică Ialomiţa, prin consilier juridic, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru ca, în baza prevederilor art. 17 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, să se înainteze dosarul instanţei de fond Curţii Constituţionale, iar aceasta să poată lua la cunoştinţă toate dovezile şi argumentele scrise depuse. De asemenea, se mai arată că această măsură este necesară şi pentru a cunoaşte soluţia pronunţată în recurs de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a civilă împotriva Încheierii din 16 mai 2005 a Tribunalului Ialomiţa Secţia civilă cu privire la excepţia de nelegalitate a unor acte administrative.
Reprezentantul Regiei Naţionale a Pădurilor - Direcţia Silvică Ialomiţa solicită respingerea cererii autorului excepţiei, arătând, totodată, că recursul formulat împotriva Încheierii din 16 mai 2005 a Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă cu privire la excepţia de nelegalitate a respectivelor acte administrative a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a civilă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată.
Curtea respinge cererea autorului excepţiei, întrucât apreciază că soluţia pronunţată în recurs împotriva Încheierii din 16 mai 2005 a Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă cu privire la excepţia de nelegalitate a unor acte administrative nu are relevanţă în faţa Curţii Constituţionale, care este sesizată prin Încheierea din 16 mai 2005 cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 22/1969. De asemenea, Curtea nu consideră necesară solicitarea trimiterii Dosarului nr. 611/2005 al Tribunalului Ialomiţa Secţia civilă, în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, întrucât sesizarea sa s-a făcut conform prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, întrucât consideră că Legea nr. 22/1969 este anacronică. În acest sens, se arată că prin stabilirea de către ministere şi organele centrale a funcţiilor prin a căror ocupare angajatul dobândeşte calitatea de gestionar se ajunge la situaţia ca sectorul privat să nu mai aibă nici un cuvânt de spus; totodată se apreciază că art. 4 din lege încalcă dreptul moral şi penal la reabilitare, precum şi prezumţia de nevinovăţie consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituţie. De asemenea, reprezentantul autorului excepţiei consideră că prevederile referitoare la garanţii şi răspunderi cuprinse în lege încalcă art. 53 din Constituţie.
Reprezentantul Regiei Naţionale a Pădurilor - Direcţia Silvică Ialomiţa solicită respingerea excepţiei. În acest sens, se arată că prevederile legale care instituie răspunderea gestionarului sunt în concordanţă cu art. 23 alin. (11) din Constituţie,
având în vedere că textul constituţional se referă la prezumţia de nevinovăţie în materie penală.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie. Se mai arată că prezumţia de culpă a gestionarului a fost instituită pe cale jurisprudenţială, prin Decizia de îndrumare nr. 1/1976 a Plenului Tribunalului Suprem, însă textul legal criticat nu consacră decât răspunderea materială a gestionarului pentru faptele sale culpabile. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că art. 53 şi art. 124 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză. Totodată se arată că soluţionarea eventualelor contradicţii între prevederile legale nu intră în competenţa Curţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 611/2005, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicată de Sandu Gârbăcea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a unui pădurar.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 24, 25, 26 şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 încalcă "principiul de drept constituţional, democrat al prezumţiei de nevinovăţie". Se apreciază că "Legea nr. 22/1969 creează prezumţia răspunderii materiale a gestionarului pentru pagubele din gestiunea sa, ceea ce este nelegal şi contrar Constituţiei României şi ordinii de drept instaurate după 1989, când nimeni nu poate fi obligat să suporte vreo despăgubire decât în baza «răspunderii civile contractuale» în raporturile de muncă şi dacă a fost dovedită «vina» sa în legătură cu munca prestată". În consecinţă, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legii încalcă atât prevederile art. 23 alin. (11), ale art. 44 alin. (8), ale art. 53 şi ale art. 124 alin. (1) din Constituţie, cât şi pe cele ale art. 270 şi 271 din Codul muncii.
De asemenea, în susţinerea motivelor de neconstituţionalitate a Legii nr. 22/1969 se invocă şi faptul că "funcţia de serviciu de pădurar de canton silvic nu este o funcţie de gestionar în sensul legii [criticate]", precizânduse că nici "contractul individual de muncă şi salarizarea nu prevăd funcţia de pădurar ca funcţie de gestiune în sensul Legii nr. 22/1969 şi al hotărârii de aplicare".
Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
În argumentarea acestei opinii, se apreciază că "prezumţia de nevinovăţie este statuată constituţional numai în materie penală, în dreptul privat instituirea prin lege a unor prezumţii de vinovăţie necontrazicând norma constituţională". În acest sens, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 45 din 24 aprilie 1996 şi nr. 446 din 26 octombrie 2004.
Totodată instanţa consideră că "susţinerile [...] potrivit cărora funcţia de pădurar nu este o funcţie de gestionare în sensul Legii nr. 22/1969, iar serviciul de pază nu se încadrează printre categoriile prevăzute de Legea nr. 22/1969, nu privesc constituţionalitatea actului normativ atacat, ci ţin de aplicarea legii, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti". În acest sens, sunt invocate şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prezumţia de nevinovăţie, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituţie, este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei. În acest sens, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 aprilie 1995, nr. 446 din 26 octombrie 2004 şi nr. 45 din 24 aprilie 1996.
Totodată Guvernul apreciază că "susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora funcţia de pădurar nu este o funcţie de gestionar în sensul Legii nr. 22/1969, iar serviciul de pază nu se încadrează printre categoriile prevăzute de această lege, [...] nu vizează constituţionalitatea actului normativ atacat, fiind o problemă ce ţine de aplicarea legii, care se află în competenţa instanţei de judecată." Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, având în vedere că "dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală consacră prezumţia de nevinovăţie exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale, această concluzie rezultând nu numai din reglementarea constituţională care face referire explicită la «hotărârea judecătorească de condamnare», dar şi din economia reglementărilor constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie".
Totodată se arată că dispoziţiile criticate nu conţin norme contrare prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituţie.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Legii nr. 22/1969 "nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale", neîncălcând astfel textul art. 53 din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 132 din 18 noiembrie 1969, modificată şi completată prin Legea nr. 54 din 8 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.181 din 15 iulie 1994.
Curtea observă că, astfel cum rezultă din memoriul prin care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 22/1969, autorul acesteia critică numai dispoziţiile art. 24, 25, 26 şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969. În consecinţă, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la aceste dispoziţii legale, care au următorul cuprins:
- Art. 24: "Angajaţii răspund material, potrivit Codului muncii şi prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiuni."
- Art. 25: "Gestionarul răspunde integral faţă de agenţii economici, autorităţile sau instituţiile publice pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.
Primirea bunurilor în cantităţi inferioare celor înscrise în actele însoţitoare sau cu vicii aparente, fără a se fi întocmit acte legale de constatare, precum şi nesolicitarea asistenţei tehnice de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era necesară, atrag răspunderea gestionarului în condiţiile alineatului 1."
- Art. 26: "Gestionarul răspunde integral şi în cazul în care atribuţiile sale fiind exercitate, potrivit dispoziţiilor legale, de un delegat sau de o comisie, se constată o pagubă fără a se putea stabili că aceasta s-a produs în absenţa gestionarului."
- Art. 27 alin. (2): "Dacă nu se poate determina măsura în care fiecare a contribuit la producerea pagubei, despăgubirea se repartizează între cei în cauză proporţional cu câştigul mediu al fiecăruia pe ultimele 3 luni; în cazul pagubei constatate într-o gestiune în care manipularea bunurilor se face în colectiv de mai mulţi angajaţi sau în schimburi succesive, fără predare de gestiune între schimburi, despăgubirea se repartizează şi proporţional cu timpul lucrat de fiecare, de la ultima inventariere, în gestiunea în care s-a produs paguba." Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 23 alin. (11), ale art. 44 alin. (8), ale art. 53 şi ale art. 124 alin. (1), care au următorul cuprins:
- Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."
- Art. 44 alin. (8): "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă."
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."
- Art. 124 alin. (1): "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii." Totodată în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 270 şi ale art. 271 din Codul muncii.
Autorul excepţiei consideră, în esenţă, că prevederile legale criticate instituie o prezumţie de culpă în sarcina gestionarului, ceea ce este de natură a contraveni, în principal, prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11), dar şi celor ale art. 44 alin. (8), ale art. 53 şi ale art. 124 alin. (1).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine: I. Articolul 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 se referă la determinarea cuantumului despăgubirilor între persoanele care au contribuit la producerea pagubei în gestiune. În consecinţă, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 este inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aceasta are ca obiect soluţionarea unei cereri pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a unui pădurar pentru o gestiune de care răspunde exclusiv, iar nu de o gestiune colectivă.
II. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 22/1969 în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr.45 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.129 din 21 iunie 1996, iar cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969, prin Decizia nr.446 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.15 din 5 ianuarie 2005. Astfel, prin Decizia nr.45 din 24 aprilie 1996, Curtea a reţinut, în esenţă, că "art. 23 alin. (8) din Constituţie [devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 23 alin. (11)] consacră într-adevăr prezumţia de nevinovăţie, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituţionale, făcându-se referire explicită la «hotărârea judecătorească de condamnare», dar şi din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (8) [devenit art. 23 alin. (11)] fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor cu privire la «libertatea individuală». Aşa fiind, prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie [devenit art. 23 alin. (11)] nu pot fi considerate un obstacol pentru instituirea prin lege a unei prezumţii de vinovăţie în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală".
În ceea ce priveşte constituţionalitatea prevederilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituţie, prin Decizia nr.446 din 26 octombrie 2004 Curtea a stabilit că "drepturile şi îndatoririle, ca şi sarcinile de serviciu, sunt concretizate pentru toate categoriile de salariaţi, inclusiv pentru gestionari, în contractele individuale de muncă. În cazul producerii unor prejudicii materiale, faptul dacă acestea s-au produs în legătură cu munca anumitor salariaţi şi din vina acestora se examinează în raport cu sarcinile concrete, prevăzute în contractul individual de muncă, şi cu modul de îndeplinire a acestora".
Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că "în situaţia reglementată de dispoziţiile criticate, gestionarul răspunde patrimonial pentru o pagubă cauzată în gestiune prin fapte ce nu constituie infracţiune, nefiind vorba, în acest caz, despre o răspundere penală, ci despre o răspundere patrimonială".
De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a principiului referitor la prezumţia de nevinovăţie, Curtea a constatat "că acesta nu poate fi desprins din contextul său constituţional. Prezumţia de nevinovăţie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei, privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare".
Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii în această materie, soluţiile pronunţate prin aceste decizii, precum şi considerentele care au stat la baza acestora îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a încălcării prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituţie, Curtea reţine că textele de lege criticate nu cuprind dispoziţii prin care se prezumă caracterul ilicit al dobândirii averii, nu răstoarnă sarcina probei în această privinţă şi nici nu dispun confiscarea averii. În baza acestor texte legale, care stabilesc răspunderea patrimonială a gestionarului în anumite cazuri, se poate recupera prejudiciul cauzat de către acesta ca urmare a faptei sale culpabile şi nicidecum nu se poate susţine că în acest mod averea dobândită în mod licit ar fi confiscată.
Curtea constată că prevederile art. 53 şi ale art. 124 alin. (1) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţă în cauză, ţinând seama de conţinutul dispoziţiilor respective.
În ceea ce priveşte neconcordanţa sesizată de autorul excepţiei între referirea pe care o face textul art. 25 din Legea nr. 22/1969 la răspunderea materială a angajatului, potrivit Codului muncii, şi prevederile actuale ale art. 270 alin. (1) din noul Cod al muncii, potrivit cărora "salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor", Curtea observă că aceasta nu este o problemă de constituţionalitate, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, revenind instanţei de judecată să se pronunţe asupra interpretării şi aplicării legii.
De asemenea, Curtea reţine că depăşesc cadrul controlului de constituţionalitate consideraţiile autorului excepţiei referitoare la faptul că prin "contractul individual de muncă şi salarizarea nu [se] prevede funcţia de pădurar ca funcţie de gestiune în sensul Legii nr. 22/1969 şi al hotărârii de aplicare" sau că "funcţia de serviciu de pădurar de canton silvic nu este o funcţie de gestionar în sensul legii [criticate]". Examinarea acestor aspecte semnalate de autorul excepţiei revine în exclusivitate instanţei judecătoreşti competente să aplice legea în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicată de Sandu Gârbăcea în Dosarul nr. 611/2005 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.
II. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, 25 şi 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din 18 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Benke Károly

Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:52

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.