DECIZIE nr.511 din 6 octombrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1063/28 noi. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sartex Gaz" S.A. din Gulia în Dosarul nr. 3/F/2005 al Tribunalului Dâmboviţa - judecător
ul-sindic.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură, iar legiuitorul este abilitat să stabilească o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în considerarea unor situaţii deosebite, fără ca prin aceasta să contravină Legii fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 7 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3/F/2005, Tribunalul Dâmboviţa - judecător
ulsindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Excepţia a fost ridicată de către Societatea Comercială "Sartex Gaz" - S.A. din Gulia, comuna Tărtăşeşti, cu prilejul soluţionării unei cereri de declanşare a procedurii judiciare şi falimentului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în mod sumar, că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 64/1995 contravin prevederilor art. 135 şi 136 din Constituţie, fiind contrarii principiilor economiei de piaţă şi ocrotirii şi garantării proprietăţii private. "Prin aceste dispoziţii se aduce atingere şi art. 44 din Constituţia României, ce garantează dreptul de proprietate privată al societăţii noastre comerciale, patrimoniul societăţii fiind atins în mod grav".
Tribunalul Dâmboviţa - judecător
ul-sindic arată că "precizările acuzate de debitoare ca fiind neconstituţionale sunt cele ale art. 29 în redactarea anterioară republicării Legii nr. 64/1995 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.066/17.11.2004". Cu privire la acest articol, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că, "întrucât art. 29 din Legea nr. 64/1995 reglementează dreptul creditorului de a cere deschiderea procedurii prevăzute de această lege împotriva debitorului aflat în insolvenţă timp de cel puţin 30 de zile, iar scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului unor asemenea debitori, prevederile acestui articol nu încalcă dreptul de proprietate privată garantat prin Constituţie şi nu aduce atingere principiilor economiei de piaţă".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, "scopul reglementării contestate este de a institui o procedură pentru plata pasivului debitorului în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Prin procedura reorganizării judiciare şi a falimentului nu se urmăreşte, ca în dreptul comun, stabilirea existenţei unui drept de creanţă şi a obligaţiei corelative de plată, ci executarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile". Declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului este condiţionată de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora.
Numai creditorii care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 64/1995 pot formula în faţa instanţei de judecată o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului unui debitor care, de asemenea, se încadrează în condiţiile prevăzute de aceleaşi dispoziţii legale. "Este adevărat că declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului atrage o limitare a dreptului de proprietate al debitorului, dar această limitare intervine ca urmare a nerespectării de către comerciant a obligaţiilor de plată, deci a drepturilor corelative ale creditorilor, or, dreptul de proprietate şi prerogativele acestuia trebuie exercitate în condiţiile legii, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 1718 din Codul civil, care instituie gajul general asupra bunurilor debitorului pentru urmărirea creanţelor creditorilor". De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci un drept comportând ingerinţe".
Avocatul Poporului arată că textul criticat este constituţional. Astfel "procedura reorganizării judiciare şi a falimentului este una specială, prin care se urmăreşte executarea unei creanţe certe, lichide şi exigibile faţă de un debitor care nu numai că nu îşi îndeplineşte de bunăvoie obligaţia de plată, ci se află, timp de 30 de zile, în stare de insolvenţă. [...] Dreptul formulării cererii introductive pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului este condiţionat de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora, pentru a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri, în cadrul procedurii speciale, pentru orice creanţă şi indiferent de valoare". Cu privire la critica faţă de art. 135 din Constituţie, "prin dispoziţiile criticate se asigură respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Deşi autorul excepţiei se referă la art. 29 din Legea nr. 64/1995, din motivarea sa reiese că, în realitate, acesta critică dispoziţiile acestui articol în forma legii anterioară republicării din data de 17 noiembrie 2004. În actuala formulare a legii, textul criticat de autorul excepţiei corespunde art. 36 din Legea nr. 64/1995. Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: "(1) Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţilor faţă de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în următoarele condiţii:
a) dacă creanţele izvorăsc din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive;
b) în celelalte cazuri creanţele trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive;
c) în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive.
(2) Dacă între momentul formulării cererii de către un creditor şi cel al judecării acestei cereri de către judecătorulsindic sunt formulate cereri de către alţi creditori, judecătorulsindic va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor în raport cu valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri.
(3) Dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la primul dosar." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea drepturilor art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 şi 136 din Constituţie, potrivit cărora:
- Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.";
- Art. 135: "(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;
c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.";
- Art. 136: "(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri sabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale în cauză au mai format obiect al controlului de constituţionalitate.
Astfel, în Decizia nr.190 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.437 din 24 mai 2005, şi în Decizia nr.73 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.262 din 25 martie 2004, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate prevăd condiţiile în care un creditor poate introduce la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului unui debitor persoană juridică.
Scopul Legii nr. 64/1995 este, potrivit art. 2, instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului reglementată de Legea nr. 64/1995 este una specială, prin care nu se urmăreşte, ca în dreptul comun, stabilirea existenţei unui drept de creanţă şi a obligaţiei corelative de plată, ci executarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile faţă de un debitor care nu numai că nu-şi îndeplineşte de bunăvoie obligaţia de plată, ci se află, timp de cel puţin 30 de zile, în incapacitate vădită de plată, deci în stare de insolvenţă.
Astfel, Curtea a constatat că dreptul formulării cererii introductive pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului este condiţionat de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora, pentru a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri, în cadrul procedurii speciale, pentru orice creanţă şi indiferent de valoare.
În sfârşit, Curtea a reţinut că procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat voluntar obligaţiile de plată, modalitate prin care nu a fost încălcat dreptul de proprietate al acestuia, în condiţiile în care, în ceea ce-l priveşte, era ţinut de existenţa unor creanţe certe, lichide şi exigibile, ci s-a asigurat protecţia dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanţe, încălcat prin refuzul de executare din partea debitorilor răuplatnici.
Aşa fiind, dreptul de proprietate privată, prevăzut de art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi şi de art. 136 alin. (5) din Constituţie, nu este încălcat prin dispoziţiile legale criticate. Acestea nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 135, ci, dimpotrivă, asigură respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
De altfel, dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură. Or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", legiuitorul este abilitat să stabilească o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în considerarea unor situaţii deosebite, fără ca prin aceasta să contravină Legii fundamentale.
Întrucât nu există elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate rămân valabile şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sartex Gaz" - S.A. din Gulia în Dosarul nr. 3/F/2005 al Tribunalului Dâmboviţa - judecător
ul-sindic.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mădălina Ştefania Diaconu

Joi, 24 septembrie 2026, 14:09

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.